1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportIliescu vorbeşte despre "o manevră veninoasă" a lui Dâncu, după ce politicianul...

Iliescu vorbeşte despre „o manevră veninoasă” a lui Dâncu, după ce politicianul a scris despre „dărâmarea idolilor”

Ion Iliescu acuză „o manevră veninoasă” din partea lui Vasile Dâncu, prin încercările de „a alimenta suspiciuni şi neîncredere între vechii lideri – Iliescu şi Năstase – şi tânărul preşedinte Ponta”, după ce Dâncu a postat pe blog un text intitulat „Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor”, relatează Mediafax

„Vasile Dâncu reapare la rampă printr-un amplu text pe blogul propriu, cu un titlu provocator: «Ultima bătălie a stângii – dărâmarea idolilor». Nu ştiu pe ce temei este considerat Vasile Dâncu om de stânga, ba chiar «ideolog şi reformator al PSD». Pentru că textul cu pricina nu face decât să repete sloganuri răsuflate, vehiculate de exponenţii dreptei celei mai agresive din anii ’90. El lansează la adresa lui Iliescu şi a susţinătorilor săi invective şi învinuiri tipice, proferate de adversarii politici (…). Dar care este tema actuală pe care o lansează, de fapt, Vasile Dâncu? El afirmă clar că «discuţiile în jurul lui Geoană sunt doar un pretext» şi că, de fapt, ar fi vorba de manevre obscure ale «nucleului vechi de partid» (Iliescu & Co.), care ar dori «să-l submineze pe Ponta» şi să «revină la putere» (?!?). De aceea, afirmă el că «ultima bătălie a stângii» (ceea ce înţelege Vasile Dâncu prin stânga) ar fi «să scape de umbrele trecutului» – întruchipate, bineînţeles de Iliescu şi Năstase”, scrie preşedintele de onoare al PSD, într-o postare pe blogul personal.

Iliescu menţionează că o altă „figură de stil” folosită de Vasile Dâncu este aceea a tablourilor care să fie date jos de pe pereţi.

„Deci, pentru Dâncu, reformarea PSD înseamnă – «afară cu Iliescu». El încheie cu un sfat direct adresat lui Victor Ponta: «să uite tot ce a învăţat în cei 10 ani de pesedism» şi să clădească un «partid modern al stângii … fără tarele celor 20 de ani de democraţie împleticită». Numai aşa, tânărul preşedinte Victor Ponta va putea fi «primul dintr-o nouă serie de lideri» ai PSD care să marcheze acest nou început. Vasile Dâncu nu este la prima sa încercare în aceasta aşa-zisă «reformare» şi «modernizare» a PSD. A mai făcut-o şi în 2005, când, împreună cu Ioan Rus şi aşa-zisul «grup de la Cluj» a reuşit să convingă o serie de lideri şi delegaţi la Congresul PSD din aprilie, să-l prefere pe Geoană în locul lui Iliescu, în fruntea partidului. S-a văzut ce efecte a avut asupra partidului această opţiune. Tot atunci el afirma că un partid «serios» nu ar trebui să aibă un electorat mai mare de 15%”, adaugă Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD menţionează că „nereformatul” Iliescu, în fruntea partidului pe care l-a fondat la începutul anului 1990, a câştigat toate confruntările electorale – cu o singură excepţie – cele din 1996 – „când s-a produs prima alternanţă democratică la guvernare, care, însă, a oferit electoratului posibilitatea să compare guvernările care s-au succedat”. „Drept urmare, în anul 2000, PDSR-ul a câştigat detaşat şi a asigurat cea mai performantă guvernare, din anii 2001-2004”, continuă el.

Iliescu mai scrie că „experimentul” grupului de la Cluj – înlăturarea lui Iliescu şi propulsarea lui Geoană în fruntea partidului s-a soldat cu „rezultatele cunoscute”: „PSD nu a mai câştigat nici o bătălie decisivă, rămânând în opoziţie, iar Geoană a contribuit în mod direct la pierderea alegerilor prezidenţiale, atât în 2004, cât şi în 2009. Dâncu şi «grupul de la Cluj» s-au retras din prim-planul vieţii politice, reuşind să «îngroape» şi organizaţia PSD de la Cluj. Ioan Rus a cunoscut o înfrângere umilitoare la alegerile din 2004 pentru Primăria Cluj, din partea lui Emil Boc”.

„Are vreo autoritate morală, după toate acestea, V. Dâncu să dea sfaturi în materie de strategie politică ??? Ce valoare au toate teoriile, ca şi prognozele lui ??? Iar, incitarea la scindarea partidului între «cei vechi» şi «cei tineri», încercările de a alimenta suspiciuni şi neîncredere între vechii lideri – Iliescu şi Năstase – şi tânărul preşedinte Ponta, constituie o manevră veninoasă, nedemnă şi o veritabilă provocare din partea lui V. Dâncu”, susţine Iliescu.

Vasile Dâncu, fost vicepreşedinte PSD şi reprezentant al „grupului de la Cluj”, a scris pe blogul personal, într-un amplu material intitulat „Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor”, că în PSD „bătălia este pentru ca autoritatea lui Ponta să primească o ultimă lovitură, iar lumea veche să pozeze în loc de lume nouă”, Mircea Geoană fiind „doar un pretext”. Dâncu spune că Victor Ponta trebuie „să nu rateze ocazia de a fi primul dintr-o nouă serie, nu ultimul dintr-o serie veche”.

Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă