Fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, a lansat la sfârşitul săptămânii trecute mişcarea „România noastră”, despre care spune că este „mai mult decât un ONG” şi „mai puţin decât un partid politic”.
Mişcarea urmează să fie înregistrată ca o organizaţie non-guvernamentală şi nu se va transforma într-un partid politic, a spus Geoană, în prezent senator independent. Membrii ei vor lansa în dezbatere publică proiecte şi teme de interes pentru populaţie, din domenii precum educaţie, sănătate, economie, cultură, identitate naţională.
Senatorul a precizat însă că asociaţia îşi va dezvolta „un braţ politic” prin care vor putea fi sprijiniţi candidaţi în alegeri.
„Dacă la alegerile care se apropie, chiar şi locale, parlamentare sau poate mai încolo, o să găsim oameni, candidaţi independenţi sau oameni care reprezintă ceea ce credem că ar trebui să fie sprijinit sau merită să fie sprijinit, nu vom ezita, nici eu, nici cei cu care începem acest proiect, să ne asociem în mod explicit, rămânând în continuare o mişcare nepolitică în sensul propriu, dar având o finalitate politică în dublu sens”, a explicat Geoană într-un interviu acordat Mediafax.
Pe de altă parte, acei membri ai asociaţiei care vor dori să se îndrepte spre politică vor fi încurajaţi. Geoană nu a exclus ca el însuşi să facă acest pas, dar spune că momentan nu se grăbeşte: „Mi-aş dori o anumită formă de revanşă, dacă vreţi, în sensul larg al termenului, în sensul că aş vrea să fac lucrurile diferit, mai bine decât am reuşit să le fac în trecut”.
Printre fondatorii mişcării se numără, alături de Mircea Geoană, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Dana Safta, Radu Magdin, Marian Staş, Andrei Postelnicu, Mihaela Mihai.
În noiembrie anul trecut, Mircea Geoană a fost exclus din PSD şi debarcat de la conducerea Senatului la iniţiativa propriilor membri de partid, după replici tăioase între el şi preşedintele PSD, Victor Ponta.