2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSportGeoană, finanţat de firma soţiei

Geoană, finanţat de firma soţiei

Cele zece luni de putere din 2009 nu au adus prea mulţi bani în conturile PSD. Dacă baronii locali nu au cotizat la campania lui Mircea Geoană, a făcut-o în schimb Mihaela Geoană.

Deşi PSD s-a aflat la putere primele zece luni din 2009, social-democraţii nu au reuşit să strângă la puşculiţa partidului, cu titlu de donaţii, nici jumătate din cât au strâns democrat-liberalii: 11,57 milioane lei faţă de 27,65 milioane de lei la PDL. În cazul cotizaţiilor, situaţia este un pic mai strânsă, dar tot în defavoarea „celui mai mare partid din ţară”, cum le place pesediştilor să spună: PSD a avut cotizaţii de 10,3 milioane lei, iar PDL de 13,26 milioane lei.

Printre firmele care  au finanţat campania la preşedinţie a lui Mircea Geoană se numără şi firma Topcont Invest, care a donat 10.000 de lei. Potrivit Registrului Comerţului, 80% din acţiunile acestei firme sunt deţinute de Mihaela Geoană, soţia fostului lider PSD. Celelalte 20% din acţiuni sunt deţinute de vărul Mihaelei Geoană, Octavian Vasile Barbă. Donaţia a fost făcută pe 23 noiembrie, imediat după primul tur al alegerilor.

Deputatul Negoiţă spune că a încălcat legea pentru că nu o cunoaşte

Asemenea celorlalte formaţiuni angrenate în campaniile anului 2009, nici PSD nu a ţinut cont de prevederile Legii finanţării partidelor, astfel că pe lista donatorilor apar sume peste plafonul maxim permis (400 de salarii minime pe economie, adică 240.000 de lei, dat fiind că anul trecut au fost şi europarlamentare şi prezidenţiale). În situaţia unor donaţii peste limita legală se află deputatul Robert Negoiţă şi vicepreşedintele PSD Sector 1 Ioan Arnăutu.

Deputatul PSD de Teleorman Robert Negoiţă a băgat în puşculiţa partidului 320.000 de lei, în două tranşe: una în ziua europarlamentarelor, cealaltă a doua zi după primul tur al prezidenţialelor, încrezător probabil în şansele de reuşită ale lui Mircea  Geoană. Problema este că averea deputatului PSD este pusă, de anul trecut, sub sechestru de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru o datorie la buget de circa 28 milione de euro (reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi neachitată). Într-o declaraţie dată României libere, Negoiţă a susţinut însă că nu ar avea habar dacă averea îi mai este sau nu sub sechestru, deşi nu mai departe de luna februarie Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de suspendare a sechestrului. Cât despre depăşirea plafonului maxim de 240.000 de lei, Negoiţă a justificat senin încălcarea legii prin necunoaşterea ei. După modelul fratelui său, Ionuţ Negoiţă a dat şi el PSD 200.000 de lei.

Sume „împărţite” între PSD şi PSD+PC

Pentru a nu sări, probabil, în ochi că a depăşit maximum permis de lege, vicepreşedintele PSD Sector 1 Ioan Arnăutu a preferat strategia împărţirii banilor. Concret, el a donat 170.400 de lei bugetului Alianţei PSD+PC, iar alţi 130.000 de lei direct PSD. În total, aşadar, 300.400 lei, la care s-a adăugat o cotizaţie de 28.800 lei.

Aceeaşi reţetă a fost preferată şi de alţi colegi ai liderului social-democrat, chiar dacă nu au depăşit plafonul legal. Este cazul şefului PSD Buzău Ion Vasile (a dat 63.500 de lei Alianţei PSD+PC şi 12.900 lei PSD) şi al liderului PSD Cluj, Valentin Cuibus (27.500 lei Alianţei PSD+PC şi 15.000 lei PSD).

Unii „baroni locali” au fost strânşi la pungă

Pe lista celor care au sponsorizat PSD în anul electoral 2009 nu apar însă multe nume sonore, începând cu cele ale fostului şi actualului preşedinte al PSD, Mircea Geoană şi Victor Ponta. Nici secretarul general Liviu Dragnea nu apare, dar „onoarea” judeţului Teleorman a fost salvată de alţi pesedişti, eventual apropiaţi ai lui Dragnea. Concret, Valentin Ghiţă, Daniel Neagoe, Viorica Dăncilă şi Marian Fiscuci au dat fiecare câte 200.000 de lei la bugetul PSD.

Absenţi din „catalogul” donatorilor sunt şi Ion Iliescu, Adrian Năstase, Marian Oprişan sau Radu Mazăre. Năstase şi Mazăre apar doar pe lista cotizaţiilor: 8.120 de lei în cazul primului, 6.200 de lei în cazul celui de-al doilea.

Nu în ultimul rând, pe lista binefăcătorilor PSD nu mai apar nume de conservatori şi firmele asociate acestora. Concret, dacă în bilanţul din 2009 (aferent anului 2008) apăreau cu sume şi Dan Voiculescu, şi Daniela Popa, şi televiziunile înfiinţate de preşedintele fondator al PC, în bilanţul publicat acum în Monitorul Oficial toate aceste nume lipsesc cu desăvârşire. Să fi devenit, oare, atât de reci relaţiile dintre PSD şi PC?

Donaţii în natură: mezeluri, lactate şi servicii de consultanţă

Gândindu-se probabil că sunt într-un an de criză, social-democraţii nu au refuzat nici donaţiile în natură. De la firma social-democratului Sorin Platon (SC Platon & Asociaţii SRL), PSD a primit servicii de consultanţă economică în valoare de 6.015 lei, iar de la SC Diana SRL şi SC Diana Com Râmnicu Vâlcea mezeluri, lactate şi conserve, de circa 340.000 de lei.

De la Dan Viorel Şucu, proprietarul Mobexpert, PSD nu a luat însă scaune şi mese, ci bani: 125.000 de lei. Aceştia au fost plătiţi pe 4 decembrie 2009, adică doar cu două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor.

Cele mai citite

Mii de susținători ai fostului președinte Evo Morales au ajuns în capitala Boliviei, La Paz

Mai multe mii de susținători ai fostului președinte bolivian Evo Morales, care au început vineri un marș pentru a protesta față de criza economică...

Rata inflației a crescut în decembrie la 5,14%

Mărfurile alimentare și serviciile au fost în topul scumpirilor Rata anuală a inflației a urcat la 5,14% în luna decembrie 2024, de la 5,11% în...

Ironia sorții: Donald Trump vrea Groenlanda pentru un fenomen pe care l-a negat vehement multă vreme

În spatele insistenței cu care Donald Trump revendică teritoriul danez Groenlanda pentru Statele Unite ale Americii stă un fenomen pe care liderul republican l-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă