Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, din punctul său de vedere, reorganizarea administrativ-teritorială nu se va face, apreciind că modificarea arhitecturii administrative a ţării trebuie făcută odată cu revizuirea Constituţiei.
„Din punctul meu de vedere, reorganizarea administrativ-teritorială nu se va face. Domnul Kelemen are dreptate. Modificarea arhitecturii administrativ-teritoriale trebuie făcută odată cu modificarea Constituţiei”, a spus Frunzăverde.
Întrebat când se va face modificarea Constituţiei şi respectiv reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, Sorin Frunzăverde a răspuns: „Când Parlamentul va fi în stare să modifice Constituţia”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Arad, că reorganizarea administrativă nu va avea loc până în 2012, iar „dacă se va face, se va face fără UDMR”, pentru că Uniunea nu acceptă variantele propuse până acum şi susţine luarea unei decizii la începutul următorului ciclu electoral.
Aflat la Arad pentru a participa la manifestări comemorative ale comunităţii maghiare, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu susţine actualele variante de reîmpărţire administrativă a ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Regionalizarea nu se va face până în 2012 sau, dacă se va face, se va face fără UDMR. Eu cred că o reformă administrativă trebuie făcută la începutul ciclului electoral, nu la sfârşitul mandatului, şi de aceea în acest moment tot ce am discutat, ce am văzut, nu poate fi susţinut”, a declarat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a adăugat că „transformarea judeţelor în megajudeţe sau transformarea regiunilor de dezvoltare în judeţe ar fi o greşeală”.
„Atragerea de fonduri europene este un argument slab, nu din cauza judeţelor actuale, nu din cauza problemelor din administraţia judeţeană nu am atras fonduri sau am atras foarte puţine fonduri. Propunerea mea este să facem dezbaterile, să pregătim actele normative, dar decizia să fie luată abia după alegeri, pentru că, dacă am ajunge la un consens, nu am avea timp să punem în aplicare şi am crea un haos administrativ foarte mare, de care nu au nevoie cetăţenii”, a mai spus Kelemen Hunor.
Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială nu este o prioritate pentru UDMR în acest mandat, arătând că Uniunea va respinge acest proiect dacă va ajunge în Parlament.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, comentând faptul că UDMR susţine că reorganizarea administrativă se poate face doar după 2012, că, prin dialog, se poate găsi o formulă de compromis care să facă Uniunea să depăşească această idee.
Conducerea PDL a fost mandatată să continue discuţiile cu UDMR în privinţa reorganizării administrativ-teritoriale pe o formulă „suficient de flexibilă”, declara, la rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, arătând că reorganizarea nu se poate face decât la sfârşit de mandat, adică înainte de alegeri.
Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au mandat, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, BPN al formaţiunii ca până la finalul lunii noiembrie să definitiveze detaliile reorganizării administrativ-teritoriale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la reuniune.
Conform surselor citate, în timpul discuţiilor pe tema reorganizării administrativ-teritoriale au fost avansate o serie de propuneri, de la împărţirea ţării în nouă judeţene, până la zece sau doisprezece regiuni. În unanimitate, participanţii au stabilit că reorganizarea trebuie făcută, iar BPN a fost mandatat ca până la finalul lunii noiembrie să stabilească detaliile, inclusiv prin discuţii cu UDMR, au relatat aceleaşi surse.
Potrivit acestora, BPN ar trebui să rezolve acest subiect până la finalul lunii noiembrie, deoarece trebuie apoi adoptată legea bugetului de stat pe anul 2012.