„Marea descentralizare“, gândită de vicepremierul Liviu Dragnea ca etapă premergătoare regionalizării, presupune modificarea a nu mai puţin de 21 de acte normative. Deşi proiectul este într-o fază avansată, liberalii spun că nu a fost discutat în USL.
Un proiect de ordonanţă de urgenţă, prezentat de Gândul, arată că descentralizarea ar urma să fie efectuată chiar de la 1 ianuarie 2014, iar la elaborarea bugetului de stat pentru anul viitor s-ar ţine cont de toate modificările. Deloc puţine la număr, dacă luăm în calcul că se doreşte amendarea a 21 de legi, iar ministerele şi alte instituţii vor pierde numeroase atribuţii în favoarea primăriilor, a consiliilor judeţene şi locale. Proiectul lui Dragnea a fost transmis în teritoriu pe 24 septembrie, iar termenul-limită pentru formularea de amendamente este astăzi, 1 octombrie.
Premierul Victor Ponta a respins însă, ieri, ideea descentralizării prin ordonanţă de urgenţă, urmând să fie elaborat un proiect de lege, care va fi discutat în Parlament.
Prin transferarea unor servicii şi atribuţii de la nivel central la nivel local câştigaţi vor fi, în primul rând, aşa-numiţii baroni locali. Aceştia vor căpăta dreptul de a numi tot felul de directori şi vor avea un cuvânt de spus în gestionarea unor noi şi importante sume de bani. De pildă, primarii de oraşe vor numi directorii executivi ai serviciilor rutiere şi de ordine publică ce se vor înfiinţa în subordinea administraţiei locale, iar sub oblăduirea şefilor de consilii judeţene vor funcţiona oficii de agricultură, direcţii pentru cultură şi patrimoniu, unităţi teritoriale de promovare turistică.
Liberalii: Nu s-a discutat
„În această formă, de proiect de ordonanţă de urgenţă, nu s-a discutat în USL după câte ştiu eu. PNL este însă deschis pentru începerea discuţiilor aplicate“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor, deputatul Cristina Pocora. Potrivit acesteia, liberalii îşi menţin punctul de vedere cum că proiectele regionalizării şi descentralizării ar trebui „sincronizate şi reglementate de o manieră unitară“. Ce înseamnă acest lucru? Că liberalii văd în descentralizare „urmarea firească“ a regionalizării. Adică, să fie mai întâi rezolvată împărţirea pe regiuni şi apoi să se vadă ce atribuţii şi cui sunt transferate. Or, cum regionalizarea este imposibil de făcut în lipsa revizuirii Constituţiei, iar revizuirea este amânată sine die (pe motiv de decizie a Curţii Constituţionale în privinţa scăderii pragului de validare a unui referendum), rezultă că şi descentralizarea ar trebui amânată. Totuşi, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, liberalii ar fi dispuşi să discute descentralizarea ca o „chestiune distinctă“. Cât despre proiectul vicepremierului Liviu Dragnea, Pocora îl cataloghează drept „o iniţiativă lăudabilă“ şi spune că ar trebui „discutată în USL cu prioritate“, iar mai apoi cu fiecare ministru în parte. Când anume? Nu se ştie. Cum nu se ştie nici despre termenul limită impus de Dragnea pentru ca cei din teritoriu să vină cu propuneri de modificare.
Numărul de regiuni, disputat
Dacă în privinţa proiectului descentralizării, iniţiativa aparţine exclusiv PSD, divergenţe există în USL şi în privinţa numărului viitoarelor regiuni. După cum anunţa premierul Ponta, Comitetul Executiv al PSD a girat împărţirea României în zece regiuni şi urma să se discute acest subiect şi în USL. Ei bine, la o lună de la acel moment, liberalii susţin, potrivit purtătorului lor de cuvânt, Cristina Pocora, că este „o discuţie prematură“ cea privind numărul de regiuni. În discuţiile purtate în spatele uşilor închise, liberalii ar fi avansat însă, potrivit surselor, ideea de a fi 20 de regiuni. Pocora a refuzat să comenteze cifra, arătând că ea nu a fost avansată oficial. Totuşi, cifra respectivă apare chiar în Programul „Statutul liberal – a doua modernizare a României“: „Regiunile nou create ar urma să cuprindă 2-4 judeţe, ceea ce înseamnă 15-20 de regiuni. La conturarea regiunilor se vor avea în vedere zonele istorice, dar şi aspecte de ordin economic şi social“. Potrivit premierului Ponta, numărul de regiuni nu a făcut obiectul vreunei discuţii „oficiale“ în USL.
Alte modificări
Metrorex trece de la Transporturi la Consiliul General al Capitalei. Tot aici va fi şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.
Porturile de la Dunăre trec la consiliile judeţene.
Plajele turistice vor fi administrate de consiliile locale.
Direcţiile de sănătate publică trec la consiliile judeţene.
Cinematografele, dar şi imobilele în care funcţionează trec la consiliile locale.