-3 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSportElena Udrea: Leonard Orban va conduce Ministerul Fondurilor Europene

Elena Udrea: Leonard Orban va conduce Ministerul Fondurilor Europene

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a anunţat, vineri, că noul Minister al Fondurilor Europene va fi condus de fostul comisar pentru multilingvism, Leonard Orban, informează realitatea.net.

Noul minister urmează să fie înfiinţat în octombrie.

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat, marţi, la RFI, că rata de absorbţie a fondurilor europene se va îmbunătăţi „la un an, un an şi ceva” de la înfiinţarea noului minister, el refuzând însă să facă vreun comentariu privind informaţiile legate de nominalizarea sa la conducerea acestuia, precizează Mediafax.

Viitorul minister pentru fonduri europene ar urma, în opinia lui Leonard Orban, să coordoneze, nu să preia programele operaţionale de la alte ministere.

„Rolul principal al acestui minister şi al ministrului responsabil ar trebui să fie de coordonare. Nu e vorba de a prelua programele operaţionale care există la diferite ministere, pentru că asta ar însemna reînceperea procesului de evaluare, lucru care ar dura extrem de mult, ci o coordonare pe orizontală, o gestionare a problematicii extrem de largi, care se întâlneşte pentru toate programele operaţionale. Mă refer aici la chestiunile de achiziţii publice, unde sunt de departe problemele cele mai mari, la chestiunile legate de capacitatea administrativă, chestiunile strategice legate de negocierea politicii de coeziune în viitoarea perspectivă financiară a Uniunii”, a spus el.

BPN al PDL a decis, luni, ca în prima parte a lunii septembrie să propună Parlamentului restructurarea Guvernului prin adăugarea unui Minister al Fondurilor Europene, a precizat Sever Voinescu, purtător de cuvânt al PDL.

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a apreciat, joi, la „Interviurile Gândul”, că „argumentele sunt puternice” în favoarea numirii consilierului prezidenţial Leonard Orban la conducerea Ministerului Fondurilor Europene, el dându-i „şanse mari” acestuia pentru a fi desemnat.

Voinescu a arătat că principalele argumente în favoarea lui Orban sunt faptul că „are un tip de contact foarte bun” cu Bruxelles-ul şi cunoaşte „birocraţia încâlcită” a UE.

Întrebat ce şanse îi dă lui Leonard Orban să fie desemnat la conducerea Ministerului Fondurilor Europene, Voinescu a răspuns: „Şanse mari, evident. (…) E un nume care se impune imediat”.

Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului prevede, la articolul 36, că „ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură”.

„Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător”, stabileşte articolul 37 al aceluiaşi act normativ.

Leonard Orban este în prezent consilier prezidenţial în Departamentul Afaceri Europene.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Bulgaria primește primele avioane F-16 noi. România va face poliție aeriană cu aparate second-hand

Jurnaliștii bulgari dau ca exemplu România, care gestionează mai bine proiectul de trecere a aviației occidentale spre aeronavele F-35 de ultimă generație Bulgaria marchează un...

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă