Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, sâmbătă, că acţiunea de strângere a datelor din teritoriu necesare pentru documentele cerute de Curtea Constituţională, în legătură cu referendumul, va continua până luni, când se speră că aceasta va fi finalizată, relatează Mediafax.
Duşa a mai spus că, tot luni, ar urma să fie redactate respectivele documente, în urma centralizării informaţiilor privind listele electorale permanente.
Întrebat despre posibilitatea ca PDL să boicoteze actualizarea listelor, ministrul a spus: „Nu cred că cei de la PDL pot să boicoteze o acţiune legală, dispusă de Curtea Constituţională”.
Curtea Constituţională a admis, marţi, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.
„Plenul Curţii Constituţionale a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de CC.
Potrivit CC, în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012.
Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, anunţase anterior că primarii PDL „nu vor fi părtaşi la încălcarea legii” şi vor transmite Guvernului exact listele electorale actualizate până la 11 iulie 2012, arătând că memorandumul secret al Guvernului pe această temă nu are bază legală.
Blaga a spus că memorandumul secret al Guvernului încearcă să schimbe realitatea electorală din România şi demonstrează că USL acţionează în dispreţul legii, al Constituţiei şi al oricărei norme democratice.
„USL a declanşat operaţiunea de epurare electorală şi a trecut la raşchetarea listelor electorale. Pentru USL, alegătorii sunt o masă de manevră care poate fi mărită sau micşorată în funcţie de interesele de moment ale trioului Ponta-Antonescu-Voiculescu. Vă anunţ că primarii PDL nu vor fi părtaşi la încălcarea legii şi a unei decizii a CC. Primarii PDL vor transmite exact listele solicitate de CC, adică acele liste actualizate până la data de 11 iulie 2012, potrivit legii”, preciza Vasile Blaga.