4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportDragnea: Îl cunosc pe Băsescu de 18 ani

Dragnea: Îl cunosc pe Băsescu de 18 ani

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că se cunoaşte cu şeful statului, Traian Băsescu,de aproximativ 18 ani, conform Mediafax.

Preşedintele executiv al PSD a fost întrebat, marţi, dacă este „cunoştinţă veche” cu şeful statului, aşa cum a afirmat premierul Victor Ponta.  Vicepremierul a arătat că se cunoaşte cu Traian Băsescu de 18 ani, din 1996, ceea ce reprezintă o „perioadă serioasă”.

„Da, ne cunoaştem din 96. Până azi sunt 18 ani. 18 ani reprezintă o perioadă serioasă”, a răspuns Dragnea.

El a fost solicitat, totodată, sa răspundă acuzaţiilor pe care şeful statului i le-a adus duminică, după şedinţa CSAT, referitoare la acţiunea de dezăpezire comparată de un „circ televizat” sau „mascaradă televizată”.

„În ceea ce priveşte aprecierile domnului preşedinte, cred că ar trebui să-şi aducă aminte pe ce drum naţional şi în ce an, când era ministru, a folosit expresia «Iarna nu-i ca vara». Ar trebui să-şi aducă aminte şi dumnealui şi alţi membri PDL, care spărgeau televizoareale, de anii trecuţi în care se stătea cu săptămânile zăpada în curţi la oameni”, a spus Dragnea.

Citeşte şi: PNL Constanţa, făcut K.O. de Liviu Dragnea

Potrivit acestuia, comandamentele au fost televizate pentru ca activitatea acestora să fie trasparentă, iar informaţiile de inters public să fie transmise imediat.

„Poate a fost o supărare că nu a ieşit prost şi o înţeleg. Îi înţeleg supărarea dar, din fericire, pentru români lucrurile au ieşit bine”, a spus Dragnea.

Premierul Victor Ponta i-a cerut, luni, vicepremierului Liviu Dragnea să îl plimbe pe preşedintele Traian Băsescu cu maşina pe autostrada A2, ca să vadă că a fost deszăpezită, el arătând că cei doi sunt „cunoştinţe vechi”, aluzie la faptul că Dragnea a fost membru PD.

„O să-l rog pe Dragnea să-l plimbe cu maşina pe preşedintele Băsescu pe A2, că el nu ştie că, după ce a fost în Germania în excursie şi nu s-a văzut cu nimeni, nu ştia că A2 a fost deszăpezit şi să-l plimbaţi cu maşina, domnu’ Dragnea, că sunteţi cunoştinţe vechi”, i-a spus Ponta lui Dragnea, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care şi presa a avut acces.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, legat de operaţiunile de deszăpezire, că ar propune Guvernului să constate neîndeplinirea contractelor şi să dea banii Armatei şi Jandarmeriei.

Preşedintele Băsescu a declarat, la finalului şedinţei CSAT, că deszăpezirea s-a făcut prin lungi comandamente la televizor, penibile de multe ori, care să acopere faptul că nu existau utilaje.

„Nu au utilaje, mai mult decât atât, să dai afară prefecţii când contractele le fac preşedinţii de Consilii Judeţene, cărora nu li s-a putut spune o vorbă, CNADNR, căruia nu i s-a putut spune o nicio vorbă, şi el este cel care închiriază utilaje. Toate reproşurile s-au îndreptat către prefecţi şi vreau să ştiţi că mi se pare dezonorant acest mod de a lucra”, a mai comentat şeful statului.

Traian Băsescu a adăugat că autostrada spre Constanţa nu este nici la ora aceasta deschisă, deşi nu mai ninge de patru zile.

Cele mai citite

Noapte spectaculoasă în NBA! Irving și Brunson au strălucit, Oklahoma City Thunder continuă seria victoriilor

Noaptea de sâmbătă spre duminică a adus spectacol în NBA, cu meciuri pline de dramatism și prestații individuale remarcabile. Oklahoma City Thunder își prelungește...

Anca Todoni și Ana Bogdan și-au aflat programul de la Brisbane. Jaqueline Cristian debutează la Auckland

Anca Todoni și Ana Bogdan, calificate pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane, au aflat orele la care își vor disputa...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...
Ultima oră
Pe aceeași temă