Premierul Victor Ponta nu a mai aşteptat o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe tema participării la Consiliul European şi, prin intermediul Ministerului de Externe, a trimis la Bruxelles componenţa delegaţiei României. Componenţă, evident, fără şeful statului. Până la închiderea ediţiei, Preşedinţia nu a avut vreun punct de vedere.
„Astăzi, Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană, componenţa delegaţiei României şi mandatul delegaţiei. Am primit tot astăzi agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie şi pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezentate de situaţia economică şi socială din acest moment în Europa şi Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la Bucureşti împreună cu preşedintele Barroso şi alţi nouă prim-miniştri”, a ţinut premierul Ponta să anunţe, în treacăt, după ce a participat la ceremonia de preluare a mandatului de către primarul general, Sorin Oprescu. Ce înseamnă acest lucru? Că prim-ministrul a renunţat să mai discute cu preşedintele pentru a ajunge la o concluzie pe tema re-pre-zentării la Consiliul European. Şi mai înseamnă şi o de-claraţie categorică de război lansată de Victor Ponta, în contextul scandalului de plagiat în care este implicat, scandal a cărui declanşare a pus-o, încă din prima clipă, pe seama preşedintelui.
Oricare ar fi fost motivele de grabă, un lucru este însă sigur: nu la Comisia Europeană trebuia să fie trimise documentele. „Nu cred că este o listă care trebuie trimisă nouă, ci Consiliului European, pentru că preşedintele Herman Van Rompuy este cel care se ocupă de organizarea sum-mit-ului de săptămâna viitoare. Ar fi normal să fie trimisă Con-siliului European, nu Comisiei Europene”, a precizat, pentru Mediafax, Mark Gray, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Ce urmează
Surse oficiale precizează că MAE a solicitat atât Guvernului, cât şi Adminis-traţiei Prezidenţiale componen-ţa delegaţiei. Dacă de la Palatul Cotroceni informaţiile au fost livrate încă de marţi, de la Guvern ele ar fi ajuns ieri. Ulterior, MAE a optat pentru compo-nenţa guvernamentală, formată din premierul Victor Ponta, ministrul de Externe, Andrei Marga, şi ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
Apoi, în privinţa mandatului cu care se va prezenta la Consiliul European delegaţia României, presupunând că el a fost într‑adevăr trimis ieri, documentul nu are semnătura preşedintelui Traian Băsescu. Or, după cum ne amintim că s-a întâmplat şi înaintea Consiliului European informal din mai, a existat un memorandum semnat de miniştrii Marga şi Orban, cu acordul premierului şi şefului statului.
Interesant este că toată această procedură desfăşurată de MAE s‑ar baza mai degrabă pe cutume şi mai puţin pe texte de legi care să prevadă explicit ce insti-tuţie decide sau face cutare lucru. Prin urmare, în cazul în care preşe-dintele Traian Băsescu decide să contracareze gestul lui Ponta, cel mai probabil va urma o sesizare a Curţii Constituţio-nale, plecând de la articolele din Legea fundamentală (în special alin. 1 art. 80, potrivit căruia „preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul indepen-denţei naţionale, al unităţii şi al integri-tăţii teritoriale a ţării”).
Oricum, pare foarte puţin probabil scenariul cu România reprezentată şi de preşedinte, şi de premier, dacă ţinem cont de declaraţiile de săptămâna trecută ale şefului statului. Întrebat, la Palatul Cotroceni, dacă este posibil ca şeful statului să se urce într-un avion, iar premierul Victor Ponta în altul, Băsescu a declarat: „Este o imagine stupidă asta. Vă asigur că nu am să mă acopăr niciodată de ridicol. Nu are decât să se acopere cine vrea”.
Geoană îl contrazice pe Ponta
Chiar dacă premierul Victor Ponta a declarat că mandatul delega-ţiei României a fost deja trimis la Bruxelles, şeful Executivului şi miniştrii Finanţelor şi Economiei ar urma să-şi definitiveze mandatul de-abia săptămâna viitoa-re, după întâlnirea cu parlamentarii din Comisiile de afaceri europene. Precizarea a fost făcută chiar de Mircea Geoană, preşedintele Comisiei de politică externă din Senat. „În înţelegerea noastră şi în ceea ce reprezintă consecinţa declaraţiei Parlamentului României cu privire la mandatul şi reprezentarea României la Consiliile Europene, man–datul explicit pe care delegaţia României îl va apăra va trebui să fie explicat Parlamentului şi ne aşteptăm ca săptămâna viitoare prim-ministrul şi miniştrii-cheie din Cabinetul său care au ca jurisdicţie temele de la Consiliul European să fie prezenţi în Parlament pentru audieri şi pentru omologarea acestui mandat specific pentru Consiliul din 28 (iunie – n.r.)”, a precizat Geoană. Acesta a mai arătat că agenda Consiliului European din 28 iunie ar fi dominată „copios” de teme fiscale, bugetare, economice şi guvernamentale.