2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportDezbaterea a fost tranşată. Antonescu: referendum de o zi cu 50% plus...

Dezbaterea a fost tranşată. Antonescu: referendum de o zi cu 50% plus unu la vot

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anunţat aseară că va promulga legea referendumului respectând recomandările Curţii Constituţionale, dar mai rămân de stabilit unele detalii organizatorice. Între timp, liderii USL şi-au făcut deja planul cum să-l înfrângă pe Traian Băsescu: cu tombole şi concursuri în fiecare localitate, plus suplimentarea secţiilor de votare pe litoral, deşi cele din străinătate au fost înjumătăţite.

Strategia USL privind referendumul pentru demiterea preşe-din-telui Traian Băsescu rezultă din două documente semnate de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, destinate liderilor locali şi primarilor social-demo-craţi şi intrate în posesia RL. Dintr-unul din documente, înregistrat la Secretariatul General al PSD pe 13 iulie, aflăm că „obiectivul major” al campaniei USL este participarea alegătorilor în proporţie de cel puţin 60%. Cum vor atinge reprezen-tanţii USL această ţintă? Prin cinci categorii de măsuri.

Prima se referă la „organizarea în fiecare localitate, cu sprijinul unei organizaţii neguvernamentale, a unei tombole cu premii”, la care să poată participa doar cei care votează la referendum. În documentul semnat de secretarul general al PSD nu se spune nimic despre fondurile care ar urma să fie folosite pentru organizarea tombolelor la nivel judeţean, dar se oferă filialelor un sfat preţios: „Premiile oferite să nu fie mari ca valoare, dar (să fie – n.r.) în număr cât mai mare”.

Apoi, tot pentru stimularea prezenţei la vot filialele PSD ar trebui să încheie „acorduri cu ziare şi posturi radio-TV locale pentru organizarea unor tombole şi concursuri”, urmând a fi oferite premii de genul bilete la concerte sau filme, cărţi, vacanţe, cartele de telefon.

Tot cu gândul la scopul final, demiterea lui Traian Băsescu, social-democraţii trebuie să se apuce de negociat intens astfel încât cei care votează să aibă intrare liberă la ştran-duri, în cluburi sau la evenimentele tip „summer party” care vor fi organizate în ziua referendumului, evident că întâmplător, în toate municipiile mari. Şi tot întâmplător, pe lângă secţiile de votare vor apărea „spectacole sau locuri de jocuri (evenimente cu clovni, baloane, zâne, biciclete) pentru copii”. Bineînţeles că vizaţi sunt, în acest ultim caz, în-so-ţitorii copiilor, care vor trebui să facă dovada participării la vot (adică, să aibă lipit timbrul autocolant pe cartea de identitate).

În fine, ultimele măsuri pe care liderii locali ai PSD vor fi obligaţi să le ia se referă la oferirea de apă rece celor care se prezintă la vot şi la fluidizarea procesului de votare (adică, oamenii să nu se enerveze aştep-tând prea mult). În acest scop vor fi mobilizaţi reprezen-tanţii USL din adminis-traţiile locale şi din secţiile de votare.

Mai multe secţii de vot pe litoral

Tot sub semnătura lui Liviu Dragnea, primarii PSD au aflat că nu trebuie să le scape nici o sta-ţiune. Mai precis, vor trebui să facă totul astfel încât să fie înfiinţate secţii în staţiunile care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale distincte, precum Mamaia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp etc.

Ca o continuare a cererii secretarului general al PSD, reprezen-tanţii USL au depus ieri la Biroul Electoral Central solicitare de suplimentare a secţiilor de vot organizate pe litoral. Aceasta în condiţiile în care, potrivit Auto-rităţii Electorale Permanente, în judeţul Constanţa sunt deja organizate 554 secţii de vot.

Spre comparaţie, pentru milioanele de români din afara ţării Guvernul a decis să existe doar 150 de secţii de vot, aproape jumătate faţă de câte au fost la alegerile din 2009. Cum sunt împăr-ţite secţiile? Nouă în Spania (faţă de 38, în 2009), şapte în Italia (faţă de 55, în 2009) şi tot aşa.

Referendum într-o zi, dar în nocturnă?

Forma finală în care ar trebui să se desfăşoare referendumul de peste 12 zile urma să fie decisă aseară într-o întâlnire restrânsă la Palatul Cotroceni, între preşe-dintele interimar Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi şefii celor două Camere, Valeriu Zgonea şi Petru Filip. Trecând peste faptul că prevederile cons-ti-tuţionale nu îi dau preşedin-telui ţării dreptul de a decide în astfel de probleme cu o evidentă importanţă politică, s-ar fi desprins în final, potrivit surselor, varianta unui referendum de o zi, pe 29 iulie, dar cu program prelungit. Mai precis, secţiile de vot ar urma să se deschidă la 7 şi să se închidă la 22. Detaliile organizatorice ar trebui să se regăsească însă într-o hotărâre de guvern. Cât despre condiţia impusă de Curtea Constituţională, ca referendumul de demitere să fie validat dacă se prezintă la urne jumătate plus unu din cei în-scrişi pe listele electorale, cei patru par să o fi acceptat. Preşedin-tele interimar Crin Antonescu a anunţat că a promulgat legea referendumului ţinând cont de re-comandarea CCR.

Parlamentul, reunit astăzi şi mâine în sesiune extraordinară, ar trebui să repare neconsti-tuţionalitatea cauzată de ordo-nanţa de urgenţă prin care Executivul a restrâns atribuţiile Curţii Constituţionale.  Text Box:  

Cele mai citite

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă