21.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSportDeputatul Cristian Buzea este prezent doar pentru pomii de pe marginea drumurilor

Deputatul Cristian Buzea este prezent doar pentru pomii de pe marginea drumurilor

Deputatul PRM de Alba Cristian Buzea este genul de parlamentar care, daca nu ar fi existat, cu siguranta ca ar fi trebuit inventat. Foarte discret in aparitiile sale in circumscriptia electorala, deputatul Buzea a reusit performanta de a-i uita aproape complet pe cei de la care a primit votul pentru Parlament. Acesta nici macar nu are un birou parlamentar separat de activitatea organizatiei judetene a partidului, unde ar trebui sa-si tina audientele care, teoretic, ar avea loc la fiecare sfarsit de saptamana.
Spunem „ar avea loc” pentru ca cetatenii din Alba nu-si amintesc daca Buzea a organizat macar o singura data audiente in perioada de cand reprezinta judetul in Camera Deputatilor.
Ne-am incercat totusi norocul la sfarsitul saptamanii trecute pentru a constata la fata locului care este programul de audiente al parlamentarului PRM. Nu era in sediul judetean al partidului. Ne-a intampinat, in schimb, un barbat care ne-a spus ca deputatul vine in judet atunci cand este solicitat de reprezentantii organizatiei judetene si atunci tine si audiente. De asemenea, am mai aflat ca biroul parlamentar al lui Buzea functioneaza in sediul judetean al filialei si ca mai are doua birouri amenajate in sediile partidului din Abrud si Ocna Mures. Dar cum parlamentarul nu este solicitat prea des de conducerea PRM Alba, prezenta acestuia in judet este foarte rara. Ultima aparitie publica semnalata de mass-media a fost la 1 decembrie 2005, cand a participat la manifestarile ce au avut loc cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. In rest nimic despre activitatea acestuia in circumscriptia electorala.
Parlamentarul PRM este la fel de discret si in Camera Deputatilor. A avut pana acum trei luari de cuvant, dintre care una a fost atunci cand a depus juramantul. De asemenea, a semnat noua initiative legislative. Cinci au fost respinse definitiv, iar patru se afla pe „traseul” legislativ.
Printre initiativele acestuia se numara una privitoare la inlaturarea denumirilor de localitati din timpul ocupatiilor straine, una privind plantarea de pomi pe marginea drumurilor nationale, judetene si comunale si una referitoare la achizitionarea unor barci cu motor in localitatile care au avut de suferit de pe urma inundatiilor.
La sfarsitul anului 2005, in perioada Sarbatorilor de Craciun, Buzea a efectuat o vizita exotica in Guyana franceza, la Kourou, pe banii Camerei Deputatilor. El a participat la o lansare a rachetelor „Ariane”, organizata de Adunarea Parlamentara a NATO. Calatoria, care a avut loc intre 20 si 23 decembrie, a costat bugetul Camerei Deputatilor aproximativ 4.000 de euro.

Cele mai citite

Cum integrăm mobilierul din lemn masiv pentru a crea interioare unice

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

O rădăcină indiană cu proprietăți de „ibuprofen natural”

Condimentul cu efecte antiinflamatorii și antioxidante este considerat un superaliment de către nutriționiști Rădăcină exotică, originară din India, turmericul a devenit renumit pentru efectele sale...

Economistul Eugen Rădulescu: Deficitul bugetar crește mult în prag de alegeri

Consilierul guvernatorului BNR atrage atenţia asupra derapajelor fiscale din anii electorali Eugen Rădulescu declară că, de anul viitor, deciziile luate în an electoral trebuie decontate. „De...
Ultima oră
Pe aceeași temă