Oferta uninominala a politicienilor pentru electoratul din Dolj cuprinde atat nume de notorietate locala, cat si nationala. Unul dintre cei mai cunoscuti candidati este Corneliu Andrei Stroe (65 de ani), profesor universitar, decan pana in primavara al Facultatii de Educatie Fizica si Sport in cadrul Universitatii din Craiova. Stroe isi datoreaza notorietatea asocierii numelui sau cu cel al clubului de fotbal Universitatea Craiova. Considerat mentor al Craiovei Maxima, echipa legendara care facea istorie in Europa fotbalistica a anilor ‘80 ajungand pana in semifinalele Cupei UEFA, Stroe a fost presedinte al clubului in 1984-1985 si vicepresedinte in anii 1976, 1980, 1982 si 1987. De altfel, recrutarea de nume din lumea fotbalului a devenit o practica in politica din Craiova. In legislatura trecuta, fosta glorie a Craiovei Maxima Rodion Camataru a ocupat un loc de consilier local din partea PD, iar anul acesta fostul fotbalist Pavel Badea a ajuns consilier local din partea PNL.
O categorie interesanta de candidati sunt cei din lumea medicala. Lider la notorietate este Irinel Popescu, deja senator PC de Dolj, intrat in 2004 pe listele comune PSD-PUR. Actualmente, renumitul chirurg candideaza pentru un nou mandat in colegiul nr. 2 Craiova – care poate fi numit cu usurinta "Colegiul medicilor". Ii are drept contracandidati pe Cristina Calangiu (PNL) – medic endocrinolog si director al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Craiova si pe Tudor Udristoiu (PD-L) – director al Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova. Tot in acest colegiu, din partea PRM candideaza Viorel Lis, fostul primar al Bucurestiului, care s-a transformat peste noapte in oltean si aspira la un loc de deputat.
Colegiul candidatilor medici cuprinde zone importante din jurul Spitalului de Urgenta Craiova. Cel mai important atu al lui Mihai Voicu, vicepresedinte PNL si ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul, este prezenta in Comisia de privatizare a Daewoo prin aducerea Ford la Craiova. De altfel, liberalii isi aroga toate marile privatizari: Daewoo, Electroputere si Avioane Craiova – care se afla inca in plin proces. Mihai Voicu a plonjat direct in bazinul electoral PNL din Colegiul de deputati nr. 7, Calafat – Poiana Mare, unde ii are drept candidati pe Stelian Voinea (PD-L) – director al spitalului din Calafat si Petre Traistaru (PSD) – fostul primar al Calafatului.
Lista continua cu un nume care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Radu Berceanu. Politician cu vechime, democrat-liberalul a fost presedintele filialei locale PD inca de la infiintare, acum este la PD-L. Nu are rezultate notabile ca fost ministru al iar Transporturilor si al Industriilor, functii detinute in doua guvernari. Nici ca senator nu si-a legat numele de vreo realizare pentru craioveni. In schimb, a fost infrant fara drept de apel in lupta pentru sefia CJ Dolj de reprezentantul PSD, Ion Prioteasa. si-a anuntat apoi demisia din functia de presedinte al PD-L Dolj insa dupa doua ore a fost rugat de colegi sa ramana. A ales sa "alerge pe culoarul lui" in actualele alegeri, fara "intersectii" periculoase. Vrea un loc de senator in Colegiul nr. 1 Craiova, care cuprinde zona cartierelor Brestei – George Enescu – Craiovita Noua. Contracandidatii sai sunt Dumitru Ungureanu (PNL), directorul Combinatului Chimic Isalnita si Maria Antoaneta Dobrescu (PSD), directoarea unui liceu craiovean.
Berceanu face trecerea si la alta categorie de candidati, cei care au fost sau sunt cercetati penal. Cazul in care a fost implicat Berceanu este afacerea "Sun Oil" – o firma infiintata in anii ‘90 de omul de afaceri Liviu Constantin Nita, impreuna cu liderul PD Prahova, Corneliu Ruse, avand ca domeniu de activitate intermedierile in comertul cu combustibili, minerale si produse chimice pentru industrie. Dupa ce a fost cercetat sub acuzatia de complicitate la inselaciune, Radu Berceanu a primit NUP. Alt candidat care a avut probleme cu Parchetul este Maria Schutz (PSD). Maria Schutz este consilier judetean PSD si presedinta femeilor social-democrate din Dolj. In decembrie 2007, DNA a anuntat ca a fost trimisa in judecata pentru prejudicierea Orser Oradea si Sere Codela Brasov cu suma de 5 milioane de euro. Schutz este acuzata ca in complicitate cu asociatii sai si persoane din cadrul ADS au devalizat cele doua societati. Maria Schutz candideaza pentru un loc de deputat in Colegiul nr. 8 zona Bailesti.
Mircea Geoana, PSD: cosmonautul lubenitelor
Mircea Geoana este absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti (Facultatea de Mecanica) – 1983, Ecole Nationale d’Administration – Paris, 1992, Universitatea Bucuresti – Facultatea de Drept – 1993, curs privind insittutiile democratice – NATO, 1994, Harvard Business School – Program de dezvoltare manageriala – 1999, Academia de Studii Economice Bucuresti – doctorat in economie mondiala – 2005. Liderul PSD, supranumit de doljeni "premierul de Dabuleni", are un contact destul de slab contactul slab cu alegatorii din colegiul pentru care candideaza. Nu a elaborat un program electoral destinat colegiului uninominal ales. Promite oricum in nestire, aproape orice. Cum i-a spus un doljean ca are o problema, despre orice era vorba, Geoana a promis ca PSD rezolva totul dupa alegeri. Probabil de aceea nu a adaptat nimic la cerintele locale. Alegatorilor li se distribuie programul electoral al PSD.
Elena Costea, PNL: specializata in teorie politica
Elena Costea pare sa aiba cele mai putine sanse in acest colegiu. Vechimea in politica este mica, ea intrand in PNL in 2003, totusi a promovat repede fiind in prezent sefa Organizatiei de femei a liberalilor doljeni. A absolvit Facultatea de Matematica in cadrul Universitatii din Craiova – 1984 si a facut un master in managementul Afacerilor Publice la SNSPA. Dupa absolvirea studiilor a ocupat un post de profesor la scoala nr. 12 din Craiova, iar apoi a devenit director economic la o firma privata, iar apoi inspector-sef adjunct la OJPC Dolj.
Nicolae Giugea PD-L: profesor horticultor contra sef PSD
Candidatul care are curaj sa se bata cu Geoana, desi prima impresie este mai degraba aceea ca el a fost sacrificat de partid atunci cand a fost trimis intr-un colegiu pe care nu-l dorea nimeni, Giugea are experienta in administratie, nu si in politica. A fost primar in localitatile Poiana Mare si Ghercesti, dar si prefect in perioada 2005 – 2007. De profesie este inginer horticol si licentiat in Drept, absolvind Facultatea de Drept "Nicolae Titulescu" din Craiova in 2005. In prezent este profesor la Facultatea de Horticultura in cadrul Universitatii din Craiova. Colegiul fiind unul agricol, specializarea sa poate constitui un avantaj. Fost director al Statiunii Didactice "Banu Maracine", Nicolae Giugea face parte din grupul restrans al expertilor degustatori si este si un mare amator de bancuri.
Judet sarac cu potential imens
Tudor Gheorghe, Nea Marin, zaibarul, prazul oltenesc, Garcea si Universitatea Craiova – sunt primele cuvinte care ne vin in minte atunci cand spunem Dolj, Craiova. Statisticile spun ca circa 80% din populatia judetului primeste pensie sau ajutoare financiare din categoria "asistenta sociala". Raportul dintre populatia angajata si cea care beneficiaza de bani de la stat este de unu la patru, dublu fata de media nationala. In ultimii ani s-a inregistrat o escaladare a violentei stradale. Sunt deja cunoscute in tara conflictele armate dintre bandele de interlopi. PD-L este partidul care dedica o parte a programului sau sigurantei cetateanului. Alta pata neagra pe blazonul judetului: scandalul returnarilor ilegale de TVA (peste 20 de milioane de euro), fiind deja celebri Genica Boerica, Jean Fotescu sau Samir Spranceana.
SENAT
Colegiul nr. 1: Dumitru Ungureanu (PNL), Maria Antoaneta Dobrescu (PSD-PC), Radu Berceanu (PD-L).
Colegiul nr. 2: Cristina Calangiu (PNL), Irinel Popescu (PSD-PC), Tudor Udristoiu (PD-L).
Colegiul nr. 3: Viorel Calin (PNL), Lia Oana Vasilescu (PSD-PC), Eugen Georgescu (PD-L)
Colegiul nr. 4: Mario Ovidiu Oprea (PNL), Florea Crangus (PSD-PC), Constantin Iancu – PD-L.
Colegiul nr. 5: Elena Costea (PNL) Mircea Geoana (PSD-PC), Nicolae Giugea (PD-L).
CAMERA DEPUTATILOR
Colegiul nr. 1: Mihai Surpateanu – PDL; Virgil Popescu – PSD-PC; Corneliu Stroe – PNL; Dilly Serbanoiu – PRM.
Colegiul nr. 2: Constantin Dascalu – PD-L; Gheorghe Nedelescu – PSD-PC; Horatiu Buzatu – PNL; Cristina Vasile – PRM.
Colegiul nr. 3: Maria Busoi – PD-L; Sorin Iordache – PSD-PC; Ionut Stroe – PNL; Mihaela Anghelus – PRM.
Colegiul nr. 4: Ionel Pana – PD-L; Florentin Gust – PSD-PC; Mihail Lupoi – PNL; Dumitru Stanciu – PRM.
Colegiul nr. 5: Ileana fierban – PD-L; Petre Petrescu – PSD-PC; Marin Costache – PNL; Costel Harsoveanu – PRM.
Colegiul nr. 6: Cornel Popa – PD-L; Claudiu Manda – PSD-PC; Mihai Calafeteanu – PNL; Valerian Moraru – PRM
Colegiul nr. 7: Stelian Voinea – PD-L; Petre Traistaru – PSD-PC; Mihai Voicu – PNL; Ion Gruia – PRM.
Colegiul nr. 8: Gelu Visan – PD-L; Maria Schutz – PSD-PC; Eugen Gioanca – PNL; Constantin Cazanescu – PRM.
Colegiul nr. 9: Vergica Sovaiala – PD-L; Valeriu Zgonea – PSD-PC; Luminita Popescu – PNL; Mioara Constantin – PRM.
Colegiul nr. 10: stefan Stoica – PD-L; Ion Calin – PSD-PC; Victor Bujor – PNL; Ionut Alamita – PRM.