De ce l-au chemat ruşii pe Corlăţean la Moscova?

Vizita lui Corlă­ţean la Moscova este, cu sigu­ran­ţă, un succes diplomatic. Ultima oară când a avut loc o întâlnire la nivel de miniştri de Externe a fost în februarie 2009, când ministru era Cristian Diaconescu.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi ne-a mărturisit că MAE a încercat vreme de un an şi jumătate să pună la punct o întâlnire bilaterală şi nu a reuşit, singura întâlnire Baconschi-Lavrov petrecându-se la New York, în marja unei reuniuni ONU.

Ca ministru de Externe, Mihai Răz­van Ungureanu a avut, pe de altă parte, mai multe întâlniri cu Lavrov, pe care îl consideră ”prieten” şi ne-a amintit că una din primele sale convorbiri internaţionale în calitate de prim-ministru a fost cu Lavrov. Ceea ce dovedeşte faptul că ruşii sunt în continuare interesaţi de România şi de dialogul cu România, numai că sunt foarte selectivi în alegerea partenerilor de dialog.

Potrivit profesorului Armand Goşu, expert în politica rusă şi a relaţiilor din fostul spaţiu sovietic, faptul că lui Corlăţean i s-a organizat o vizită de trei zile, că i s-a facilitat un interviu cu agenţia Interfax, preluat prompt şi în România, şi că a fost invitat să rostească un discurs la Academia Diplomatică a MAE rus, reprezintă un nivel de recu­noaştere de care nu s-a mai bucurat un ministru de Externe român de foarte multă vreme. Am încercat, pentru comparaţie, să solicităm opinia fostului ministru de Externe, Cristian Diaconescu, dar acesta nu a fost disponibil pe tot parcursul zilei de ieri.

De fapt, nici unul dintre oficialii de rang înalt contactaţi de „România liberă“ nu a arătat o deschidere deosebită pentru a discuta detaliile acestei vizite, ceea ce ridică mai multe semne de întrebare.

Ce mandat a avut Corlăţean?

În ultimele zile s-a discutat despre faptul că preşedintele Traian Băsescu i-ar fi reproşat public lui Victor Ponta că nu ar fi avut mandat de la preşedinte, titularul constituţional al politicii externe, pentru turneul din Asia, unde a propus un parteneriat strategic România-China, respins de Băsescu.

Ponta a încercat să minimalizeze incidentul şi a repetat la televizor mantra uselistă că ”nimeni nu îl bagă în seamă pe Băsescu în lume”, de care se agaţă în mod inexplicabil chiar şi după ce vara trecută ”lumea” a luat poziţie în sprijinul lui Băsescu şi împotriva lui Ponta. Când spunem ”lumea”, ne referim la Washing­ton, Bruxelles sau Berlin, dar nu şi la Moscova. Amintim că întregul conflict de vara trecută a pornit, cel puţin formal, de la disputa privind reprezentarea la Consiliul European tranşată de Curtea Constituţională în favoarea preşedintelui. CCR a decis că dacă premierul vrea să reprezinte România trebuie să ceară mandat de la preşedinte.

Dar nu este deloc clar ce mandat a avut Titus Corlăţean pentru vizita la Moscova. Surse de la Palatul Cotroceni, relevante pentru politica externă şi de securitate, ne-au declarat că nu au cunoştinţă despre conţinutul convorbirilor avute de Corlăţean cu Lavrov şi că nu cunoşteau nici măcar ”punctajul” acestei întâlniri. Ceea ce nu înseamnă că ministrul de Externe nu ar fi putut avea un mandat direct de la preşedinte, dar este mai probabil, date fiind relaţiile politice dintre preşedinte şi Guvern, că nu l-a avut. Deci, în absenţa unor informaţii publice relevante, se poate presupune că Titus Corlăţean a plecat la Moscova cu mandat de la Victor Ponta.

S-a pregătit o vizită a lui Ponta la Moscova?

Din punct de vedere strict formal, vizita a fost prilejuită de aniversarea a 10 ani de la semnarea Tratatului politic de bază dintre cele două ţări, care, potrivit lui Goşu, este un prilej excelent de relansare a relaţiilor bilaterale dintre două ţări. Mihai Răzvan Ungureanu ne-a mărturisit că, pe vremuri, ruşii aveau obiceiul să pună pe masă tot felul de subiecte cvasi-irelevante. Dacă partea română ridica un subiect precum tezaurul, ruşii contra­atacau cu subiecte precum”soarta monumentelor soldatului sovietic” sau dreptul de proprietate asupra pământului de sub ambasada sau consulatul rus. ”Erau modalităţi prin care ruşii blocau, de fapt, dialogul politic”, a conchis Ungureanu.

”Nimic de felul acesta nu s-a întâmplat la vizita lui Corlăţean”, remarcă Armand Goşu, ceea ce semnalează o deschidere evidentă a Moscovei spre Guvernul Ponta. Surse de la nivel înalt au speculat că este foarte posibil ca în discuţiile dintre Corlăţean şi Lavrov să se fi discutat o posibilă vizită a lui Victor Ponta la Moscova, care să sublinieze noua politică de deschidere dintre cele două ţări şi ”izolarea internaţională” a preşedintelui. În acest sens, Ponta va trebui să facă mai multe concesii.

Ce vor, de fapt, ruşii?

Oficial, obiectivul vizitei este, potrivit comunicatului MAE, ”semnarea a două documente juridice interguvernamentale -Acordul între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la înfiinţarea şi condiţiile de funcţionare a Institutului Cultural Român de la Moscova şi a Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură de la Bucureşti şi Programul de cooperare în domeniile culturii, educaţiei, mass media, tineretului, sportului şi turismului între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse, precum şi a unui document de cooperare la nivelul Ministerelor Afacerilor Externe ale României şi Federaţiei Ruse – Planul de consultări între cele două Ministere de Externe pentru anii 2013-2014”.

Cel de-al doilea document înseamnă, concret, că, o dată la şase luni, secretarul de stat Bogdan Aurescu se va întâlni cu omologul său rus pentru a discuta politică, ceea ce, având în vedere că este vorba despre discuţii între profesionişti, e o veste bună. Primul document este o chestiune de reciprocitate – dacă România vrea să deschidă un sediu ICR la Moscova, ruşii vor deschide şi ei un Centru Cultural la Bucureşti. Ne-am exprimat temerea că deschiderea unui ”Centru Cultural Rus” la Bucureşti este echivalent cu a deschide un birou oficial al SVR – serviciul de spionaj al Rusiei –, dar fostul director al SIE M.R. Ungureanu ne-a asigurat că SVR este bine reprezentat în România şi nu are nevoie de un nou birou şi că ”extinderea cooperărării culturale este întotdeauna binevenită”.

Unul dintre subiectele abordate de Lavrov în discuţiile cu Titus Corlăţean, după cum reiese din declaraţia MAE rus, este formularea unor ”poziţii de principiu cu privire la stabilirea relaţiilor cu UE şi NATO şi un schimb de păreri despre mijloacele de perfecţionare a arhitecturii securităţii europene, punând accent pe problema apărării antirachetă”, ceea ce este un mod prolix de a spune că ruşii vor ca România să se alăture Uniunii Euroasiatice, să iasă din NATO şi UE şi să anuleze instalarea scutului antirachetă de la Deveselu. Ceea ce nu se va întâmpla. Spre cinstea lui, Corlăţean a declarat limpede în interviul de la Interfax că sistemul antirachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei şi, mai important, că ruşii nu vor primi alte ”garanţii” de la România decât cele oferite deja de NATO, ceea ce este important şi respectă parteneriatul cu SUA.

A doua chestiune fierbinte, care pare să fie, de fapt, prima, este Republica Moldova. Cum am amintit, Lavrov a intrat la discuţiile cu Corlăţean declarând că ”acesta este un bun prilej pentru a evalua starea relaţiilor noastre şi perspectivele lor. Remarcăm aspiraţia României spre o dezvoltare deplină a relaţiilor. Împărtăşim în totalitate o asemenea abordare”. La ieşirea de la discuţii, acelaşi Lavrov a afirmat că ”poziţia Rusiei în această chestiune (a Moldovei) este bine cunoscută. Noi am susţinut întotdeauna integritatea teritorială a Republicii Moldova, care ar trebui să rămână un stat suveran”. Lavrov a mai spus că împărtăşeşte opinia lui Corlăţean, potrivit căruia viitorul Republicii Moldova ar trebui să fie determinat de alegerea liberă a poporului Republicii Moldova, iar România va respecta decizia, oricare va fi aceasta.

Dar Rusia şi România înţeleg lucruri foarte diferite când vine vorba de Basarabia. Potrivit lui Armand Goşu, Moldova ”este foarte sus pe agenda diplomaţiei ruse” pentru că la Moscova există temerea că, dacă Moldova va semna Acordul de Asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană la summitul Parteneriatului Estic din noiembrie, de la Vilnius, atunci va crea un precedent pe care îl vor urma şi alte state precum Georgia, şi ”vecinătatea apropiată” – sau sfera de influenţă a Rusiei – se va destrăma. Declaraţiile lui Corlăţean privind faptul că ”viitorul Republicii Moldova ar trebui să fie determinat de alegerea liberă a poporului Republicii Moldova”, sunt îngrijorătoate pentru că lasă deschisă ideea că România nu s-ar opune dacă un nou guvern, condus de comunişti, ar schimba total orientarea Moldovei.

Potrivit lui Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, afirma­ţiile lui Lavrov nu sunt decât o dovadă de cinism, pentru că nu poţi vorbi despre ”suveranitatea” Republicii Moldova ”când tu, Rusia, refuzi să îţi retragi trupele din Moldova.” Dungaciu susţine, de asemenea, că prin această declaraţie Lavrov a ”arătat degetul României” să nu cumva să încerce să schimbe statu quo-ul în Moldova. Ceea ce sugerează că în două chestiuni fundamentale, Moldova şi scutul, Corlăţean nu a cedat, în pofida primirii făcute.

Dar a cedat altceva? Rămâne de văzut. În interviul de la Interfax, Corlăţean a evocat ”o serie de proiecte concrete care ar putea contribui la dialogul bilateral”. Nimeni nu a putut sau nu a dorit să ne ofere detalii asupra acestor ”proiecte concrete”. Referitor la vizita lui Corlăţean, purtătorul de cuvânt al MAE rus, Aleksandr Lukeşevici, a declarat că au în vedere ”să discutăm şi problemele complexe cu care se confruntă investitorii ruşi în România”. Potrivit unei surse la nivel înalt, ar putea fi vorba de facilităţi fiscale şi avantaje comerciale, constând inclusiv în contracte de stat pentru companiile ruse.

Deci, la sfârşitul zilei, întrebarea este: ”Cât costă, de fapt, o vizită la Moscova a lui Ponta?”.