La scurt timp după tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, colegii acestuia de partid s-au repezit să aprecieze că gestul este, indubitabil, determinat de „hărţuirea” şi „umilinţele” la care ex-premierul ar fi fost supus în anii „interminabili” de proces. Nici unul dintre vorbitori nu a explicat însă de ce a stat atâta în instanţă dosarul „Trofeul Calităţii”.
„S-a rupt firul. A rezistat 8 ani de zile la o tracasare permanentă, dar s-a rupt firul”, a arătat în direct la tv, la ceas de noapte, ex-preşedintele Ion Iliescu. „Hărţuirea şapte ani de zile, toţi suntem oameni, cedăm în timp, sigur nu până acolo…”, a comentat, joi dimineaţă, şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. „Mă aşteptam, pentru că ştiu că are demnitate şi mândrie, şi nu merita aceste umilinţe. Mi se pare incredibil”, a apreciat şi europarlamentarul PSD Corina Creţu, adăugând misterios: „Nu ştiu cine ar fi putut să reziste”. Iar lista declaraţiilor de acest gen poate continua.
Ce nu a precizat însă nici unul dintre social-democraţii care au ţinut să-l compătimească pe Adrian Năstase pentru „umilinţele” la care ar fi fost supus prin trimiterea în judecată pentru fapte de corupţie sunt tocmai motivele pentru care procesul a durat cât a durat. Nu de alta, dar s-au văzut şi cazuri care au fost tranşate rapid de instanţă (vezi, de pildă, cazul lui Silviu Bian, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, trimis în judecată în noiembrie 2011 şi condamnat în mai 2012).
Acuzat că şi-a folosit influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte de partid (în 2004, era şeful PSD) pentru a obţine bunuri sau alte foloase necuvenite, Adrian Năstase a fost trimis în judecată în ianuarie 2009. Alături de el, Irina Jianu şi alte patru persoane, iar totul a fost legat de simpozionul „Trofeul Calităţii”, organizat pentru a masca strângerea unor sume de bani pentru campania prezidenţială a lui Adrian Năstase. Trebuie menţionat că, deoarece acuzaţiile i-au fost aduse în calitatea sa de preşedinte al PSD, şi nu de premier, nu a mai trebuit parcursă procedura anevoioasă şi greoaie a avizării în Parlament a cererii de începere a urmăririi penale (procedură care, în cazul altor demnitari, a durat până la aproape un an de zile).
Judecarea dosarului începe, aşadar, în februarie 2009, iar primele patru termene sunt cu decizie de amânare. Apoi, în iunie 2009, două dintre persoanele inculpate solicită, iar cererea lor este însuşită şi de celelalte, inclusiv de Adrian Năstase, să fie sesizată Curtea Constituţională. Este atacată OUG 134/2005 referitoare la funcţionarea DNA, iar cererea este aprobată, drept pentru care procesul se suspendă. Aproape un an de zile, până în mai 2010. Următoarele termene, până prin ianuarie 2011, curg în felul următor: amânare, respingere excepţii invocate, iar amânare, iar excepţii, plus cereri de recuzare a judecătorilor. Audierea ex-premierului are loc pe 14 ianuarie 2011, iar la termenul următor, în 8 februarie 2011, instanţa admite cererea apărării ca toţi cei 970 de martori care figurează în dosar să fie audiaţi. Ceea ce nu l-a împiedicat pe Năstase să vorbească public despre „jihadul pornit împotriva sa la comandă politică de procurorii lui Traian Băsescu” (postare pe blog). Audierea martorilor (în şedinţă săptămânală) a durat până în decembrie 2011. Verdictul a fost pronunţat pe 30 ianuarie 2012. Sentinţa a fost atacată cu recurs, iar pe durata judecării acestuia s-a înregistrat şi „incidentul” retragerii Inspectoratului de Stat în Construcţii din proces ca parte civilă, sub semnătura lui Constantin Balaban-Grăjdan, numit de premierul Victor Ponta cu doar câteva zile înainte. Când izbucneşte scandalul public, Balaban-Grăjdan este demis, iar noua conducere ISC retrage solicitarea depusă anterior. Sentinţa finală a venit miercuri.
Dosarul „Trofeul Calităţii”
26 februarie 2009 – Primul termen în dosar, amânare. La fel, următoarele trei termene.
16 iunie 2009 – Este sesizată Curtea Constituţională şi procesul se suspendă.
25 mai 2010 – Se reia procesul, dar cu o amânare.
14 ianuarie 2011 – Are loc audierea lui Adrian Năstase.
8 februarie 2011 – Instanţa admite cererea apărării ca toţi cei 970 de martori din dosar să fie audiaţi.
30 ianuarie 2012 – Se pronunţă sentinţa de doi ani de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi.
22 mai 2012 – Are loc „episodul” retragerii ISC ca parte civilă.
20 iunie 2012 – Sentinţa definitivă.
