La capătul a 18 luni de dezbateri pe tema revizuirii Constituţiei, judecătorii CCR au constatat că 26 de articole din proiectul USL sunt neconstituţionale, deoarece depăşesc limitele revizuirii, 15 articole ar trebui eliminate pentru că sunt în contradicţie, iar în cazul altor câteva zeci se impune reformularea ori reconsiderarea soluţiei. Ieri au fost prezentate şi argumentele care au stat la baza deciziei din 16 februarie.
Citeşte şi: Comisia de la Veneţia repară Constituţia USL
Motivarea judecătorilor întăreşte şi mai mult ideea eşecului înregistrat de fosta coaliţie la putere în ceea ce priveşte revizuirea Legii fundamentale. Nu trebuie uitat că întreg procesul a fost gândit încă de la început într-un singur sens: preşedintele ţării să aibă cât mai puţine atribuţii, un rol aproape decorativ, iar Parlamentul să fie mult întărit (chiar şi faţă de puterea judecătorească).
Ce se întâmplă în continuare? Motivarea Curţii intră în analiza Comisiei de revizuire, iar proiectul ar trebui modificat ca atare. Evident, nu vor mai rămâne prea multe propuneri de amendare, dacă le scădem pe cele la care aleşii trebuie să renunţe pe motiv de neconstituţionalitate şi ne uităm şi la numeroasele observaţii şi recomandări formulate de Comisia de la Veneţia. Aceasta mai mult în teorie, pentru că în practică nici una din formaţiunile parlamentare (partid sau alianţă) nu-şi mai doreşte acum continuarea revizuirii. De formă, ca să nu spună că renunţă la demers, social-democraţii au lansat ipoteza amânării referendumului de revizuire până în 2015.
Câteva din punctele sensibile semnalate de CCR:
Desemnarea premierului: Parlamentul a modificat integral mecanismul de desemnare a prim-ministrului astfel încât preşedintele să nu aibă deloc marjă de manevre. Mai precis, şeful statului ar urma să fie obligat să-l desemneze drept premier pe reprezentantul propus de partidul sau alianţa care a obţinut cel mai mare număr de mandate în Parlament. Judecătorii CCR au decis că mecanismul este neconstituţional din mai multe considerente, printre care acela referitor la încălcarea principiului rezultatului votului liber exprimat. Mai precis, dacă premierul este desemnat automat de la formaţiunea care a obţinut cele mai multe mandate, dar nu are şi majoritatea absolută în Legislativ, se ignoră posibilitatea ca celelalte partide să formeze o alianţă postelectorală capabilă să asigure majoritatea voturilor. „Stabilirea unei ordini rigide în desemnarea candidatului poate crea serioase probleme de natură să afecteze buna funcţionare a statului“, au explicat judecătorii CCR. Aceştia au argumentat şi că mecanismul propus de desemnarea premierului ignoră situaţia în care desemnarea trebuie făcută ca urmare a adoptării unei moţiuni de cenzură. Or, în această situaţie, trebuie luată în calcul şi ipoteza potrivit căreia, după alegeri, alianţa care a obţinut cel mai mare număr de mandate se desfiinţează (cu alte cuvinte, cărui partid component ar urma să-i revină automat funcţia de premier?).
Interzicerea traseismului: O completare adusă capitolului referitor la parlamentari prevedea ca aceştia să-şi piardă mandatul „la data demisiei din partidul politic sau din formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid politic sau într-o altă formaţiune politică“. Ca argument pentru respingerea acestui articol, judecătorii CCR au invocat dispoziţiile art. 69 din Constituţie care stabilesc că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul. Aplicarea sancţiunii pierderii mandatului ar afecta în mod grav interesele alegătorilor pe care îi reprezintă şi ar nesocoti unul dintre fundamentele democraţiei parlamentare – mandatul reprezentativ. CCR citează şi un raport al Comisiei de la Veneţia, potrivit căruia demisia sau demiterea unui deputat dintr-un partid nu trebuie să ducă la excluderea sa din Parlament. Şi aceasta pentru că „deputaţii sunt în primul rând răspunzători în faţa alegătorilor, nu faţă de partidul politic din care provin”.
Eliminarea Curţii Supreme: Nemulţumiţi de condamnările decise, în ultima vreme, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul unor demnitari, aleşii au eliminat, prin proiectul de revizuire, competenţa Curţii Supreme în cazul lor. Totodată, de urmărirea şi trimiterea parlamentarilor în judecată ar urma să nu se mai ocupe procurorii Parchetului de pe lângă ICCJ. CCR a respins aceste modificări, invocând faptul că reglementarea acestor competenţe speciale constituie o garanţie constituţională de ordin procedural a imunităţii parlamentare. Prevederile instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de către membrii Parlamentului. CCR constată că prevederile privind competenţa de judecată a ICCJ sunt păstrate în situaţia altor funcţii de demnitate publică – cele referitoare la punerea sub acuzare a preşedintelui pentru înaltă trădare, respectiv articolul privind răspunderea membrilor Guvernului.
Recunoaşterea zonelor tradiţionale: Un alineat nou- introdus la art. 3 din Constituţie ar fi permis ca, prin lege organică, să poată fi recunoscute „zone tradiţionale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor“. CCR a respins acest articol, constatând că el este în contradicţie cu cel precedent care enunţă, expres şi limitativ, categoriile de unităţi administrativ-teritoriale: comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În plus, Curtea a constatat că asemenea structuri administrative pun în discuţie caracterul naţional al statului român, trăsătură care, potrivit Constituţiei, nu poate face obiectul revizuirii.
Mini-guverne pentru minorităţi: O completare adusă art. 6 spunea că „reprezentanţii legali ai minorităţilor naţionale pot înfiinţa, potrivit statutului minorităţilor naţionale adoptat prin lege, organe proprii de decizie şi executive, cu competenţe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor“. Nici acest articol nu a trecut testul Curţii Constituţionale, pe motiv că ar consacra posibilitatea constituirii unor organe de decizie şi executive ale minorităţilor distincte de cele ale statului. Or, potrivit Constituţiei, România este stat unitar, iar esenţa statului unitar este existenţa unui ansamblu unic de instituţii cu putere de decizie politică şi juridică – un singur organ legiuitor, o singură autoritate executivă, o singură autoritate judecătorească.
Utilizarea simbolurilor proprii: Tot printr-un nou alineat (la art. 12), minorităţile naţionale ar fi primit dreptul de a folosi „în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă“. CCR a constatat neconstituţionalitatea completării art. 12, întrucât aduce atingere caracterului naţional al statului român, încălcând astfel limitele revizuirii Constituţiei. Curtea susţine completarea textului, în sensul precizării faptului că folosirea propriilor simboluri ale minorităţilor naţionale nu se poate realiza decât împreună cu simbolurile naţionale ale statului român.
Probele obţinute ilegal: La capitolul „Libertatea individuală“, Parlamentul a adăugat un alineat potrivit căruia „este interzisă folosirea unor probe obţinute în mod ilegal, cu excepţia cazului când acestea sunt în favoarea celui acuzat“. CCR a apreciat că textul este neconstituţional, deoarece ar duce la „suprimarea“ garanţiei dreptului la un proces echitabil şi, implicit, ar crea premisele nerespectării legii penale. „Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, pe de o parte, acceptă posibilitatea obţinerii probelor în afara cadrului legal şi, pe de altă parte, dă eficienţă juridică celor obţinute în mod ilegal“, se arată în motivarea CCR.
Interceptările: Potrivit unei adăugiri aduse art. 28, trimiterilor poştale, interceptarea convorbirilor şi a comunicărilor, precum şi alte acţiuni de obţinere a datelor informatice şi de identificare a utilizatorului s-ar fi putut dispune doar de judecătorul instanţei care judecă fondul cauzei şi doar în cursul procesului penal. Curtea a considerat că textul este neconstituţional, deoarece „reduce posibilitatea de intervenţie a statului în secretul corespondenţei (…), neglijând, în mod evident, şi alte situaţii – care trebuie strict determinate – în care aceasta s-ar impune“ (de exemplu, în situaţia unor dezastre naturale, a unor accidente grave sau a altor ameninţări grave la adresa persoanelor). „Statul trebuie să se manifeste activ atunci când apare un pericol actual şi iminent la adresa cetăţenilor“, atrag atenţia judecătorii CCR.
Audierea în comisiile parlamentare: Aleşii au introdus în proiectul de revizuire obligaţia ca orice persoană de drept public, juridică privată şi fizică să se prezinte, direct sau prin reprezentant legal, în faţa comisiilor parlamentare. În urma criticilor venite din partea societăţii civile, au fost exceptaţi de la această obligaţie magistraţii. Judecătorii Curţii au decis că textul este neconstituţional, deoarece încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi aduce atingere libertăţii individuale. Magistraţii argumentează că aceste structuri parlamentare anchetează sau verifică fapte ori împrejurări, şi nu persoane şi că obligaţia de a se prezenta în faţa comisiei priveşte doar subiectele de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul (adică, Guvernul şi instituţiile din subordinea Legislativului).
Revocarea miniştrilor: CCR nu a găsit că ar fi neconstituţional alineatul introdus la art. 85, potrivit căruia „preşedintele nu poate refuza propunerea prim-ministrului de revocare şi numire a unor membri ai Guvernului“, dar recomandă reformularea textului, astfel încât să reiasă că preşedintele poate refuza propunerea de numire a unor membri ai Guvernului în cazul neîndeplinirii condiţiilor legale. Anterior, printr-o decizie emisă în 2008 (cazul Norica Nicolai), CCR spunea că preşedintele poate refuza, o dată şi motivat, numirea unui ministru, în condiţiile în care art. 85 din Constituţie nu precizează ce trebuie să se întâmple în condiţiile în care între şeful statului şi premier există un dezacord.
Convocarea unui referendum: Judecătorii nu au obiectat, în schimb, în ceea ce priveşte interdicţia ca preşedintele să convoace un referendum pe probleme care presupun revizuirea Constituţiei. Dacă ar intra în vigoare această formă a textului, nu vom mai avea referendumuri precum cel din 2009, când şeful statului a întrebat cetăţenii cu privire la trecerea la un Parlament unicameral.
Dizolvarea Parlamentului: Faţă de condiţiile actuale (legate de neacordarea repetată a votului de încredere unei echipe guvernamentale), proiectul de revizuire aduce o noutate în sensul că Parlamentul va fi dizolvat dacă se organizează un referendum de demitere a preşedintelui, iar propunerea de demitere nu întruneşte majoritatea voturilor valabil exprimate. Judecătorii CCR au dat undă verde acestei idei: „Dacă decizia Parlamentului de a-l suspenda şi, ulterior, de a-l demite pe preşedinte nu are susţinerea populară, manifestată în mod democratic prin referendum, sancţiunea aplicată legiuitorului apare ca o consecinţă firească în mecanismul funcţionării instituţiilor statului“.
Reprezentarea României: Proiectul de revizuire a încercat şi să clarifice problema participării la reuniunile instituţiilor Uniunii Europene. Mai precis, Guvernul ar fi urmat să asigure reprezentarea, cu excepţia cazurilor în care temă sunt relaţiile externe ale UE, politica de securitate comună, modificarea sau completarea tratatelor constitutive ale UE. În aceste ultime cazuri, reprezentarea ar fi fost asigurată de preşedinte. Curtea a recomandat însă reformularea articolului. CCR a reţinut că participarea României la Consiliul European trebuie să fie unitară, iar pe de altă parte, nu se poate nega Guvernului competenţa sa plenară de a asigura reprezentarea României la Consiliul Uniunii Europene, indiferent de temele dezbătute. Judecătorii sugerează drept soluţie reprezentarea statului de către preşedintele României, în condiţiile deciziei CCR din 2013. Adică, şeful statului trebuie să îl mandateze pe prim-ministru dacă sunt întrunite anumite condiţii obiective.
Numărul maxim de parlamentari: Deşi a rezultat în 2009, în urma referendumului, că românii doresc Parlament unicameral şi maximum 300 de aleşi, proiectul de revizuire păstrează bicameralismul şi limitează doar numărul deputaţilor (300, plus cei 18 ai minorităţilor). Nu se specifică nimic despre numărul senatorilor. CCR recomandă eliminarea textului propus şi păstrarea formei actuale, care se referă atât la deputaţi, cât şi la senatori şi prevede ca numărul acestora să fie calculat prin raportare la norma de reprezentare.
„La noi, preşedintele fiind ales direct, nu este o republică parlamentară, este o republică prezidenţială, semiprezidenţială, cum vrei să-i spui (…). Am propus şi noi, în textul nostru, să se facă acolo menţiuni clare dacă se vrea republică parlamentară sau se merge în continuare pe republică prezidenţială.“
Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale
