Guvernul promite să ridice creşe rapid şi peste tot unde e nevoie. Unii specialişti sunt însă sceptici cu privire la reuşită, din cauza lipsei de organizare şi a controverselor din jurul licitaţiilor care au subminat şi în trecut multe proiecte de maximă importanţă.
„N-avem creşe, n-avem bone!”, au strigat miercuri în jur de 100 de mame şi femei însărcinate, în faţa Guvernului, în timpul protestului împotriva ideii ca statul să facă economii la buget din indemnizaţiile de creştere a copilului. Criza numărului de cre¬şe este o problemă veche. De-a lungul timpului, multe astfel de unităţi au fost înfiinţate în imobile vechi, ulterior retrocedate proprietarilor, fapt care a condus la scăderea dramatică a numărului de creşe la nivel naţional, în ultimii 20 de ani.
Dar, a doua zi după protestul mămicilor, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a venit cu soluţia: „Vom construi 400 de creşe în 2011. Astfel, mamele care vor alege să se întoarcă la serviciu vor avea unde să-şi lase copiii”. Problema spinoasă a lipsei creşelor şi a personalului specializat pare, astfel, să-şi fi găsit rezolvare peste noapte: „Vom construi peste tot unde este nevoie”, a promis ministrul, precizând că deja a fost elaborat un proiect-tip de creşă modular, care va fi aplicat la nivel naţional. Costul pentru o unitate cu o capacitate de 20 de locuri a fost estimat la 100.000 de euro fără TVA, iar fondurile vor fi alocate din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.
Autorităţile publice locale trebuie să transmită, până la 15 ianuarie, solicitări privind numărul necesar de locuri în creşe, astfel încât ministerul să poată calcula numărul de unităţi care să fie construite în fiecare oraş.
În Bucureşti, de exemplu, se vor construi 16 creşe. „Pe solicitările actuale, am calculat ca fiind suficiente 16 creşe, aproximativ 2.000 de locuri, solicitate pe toate cele 6 sectoare, în condiţiile în care numărul copiilor între 0-3 ani este de aproape 59.000, ceea ce înseamnă că mulţi copii stau fie cu bone, fie cu bunici acasă”, a mai spus Udrea.
400 de creşe şi multe îndoieli
La scurt timp după declaraţia Elenei Udrea, preşedintele Traian Băsescu a venit cu altă variantă: transformarea în creşe a celor 200 de spitale care vor fi desfiinţate anul viitor.
Dar nici promisiunea celor 400 de creşe noi, nici varianta preşedintelui nu le-a liniştit pe destinatarele acestei decizii. De exemplu, preşedinta Asociaţiei „Mame pentru mame”, Ana Măiţă, nu şi‑ar duce în ruptul capului copilul într-un fost spital devenit creşă. „Pereţii spitalelor sunt îmbibaţi cu stafilococi şi bacterii. Dezinfectarea totală ar costa mai mult decât construirea unei noi creşe”, crede liderul asociaţiei. Mama cu doi copii nu crede că Executivul va construi 400 de creşe într-un an şi se întreabă de ce guvernanţii au luat această decizie abia acum.
Promisiunea Guvernului nu i se pare fezabilă nici directorului adjunct al Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru. Acesta admite că, teoretic, este posibilă construirea celor 400 de creşe, chiar şi într-un singur an. Dar îi vine greu să creadă că o campanie de asemenea anvergură va putea fi şi pusă în practică în ţara noastră. „În România, cu legile ei, cu politicienii ei, cu primarii ei, cu licitaţiile ei, e altă discuţie. Categoric, nu va fi posibil! Antecedentele de până acum mă fac să cred că aceste creşe nu vor fi construite. Cel puţin nu într-un singur an, poate în câţiva ani”, susţine Moraru.