Anunţul preşedintelui PDL, Emil Boc, că democrat-liberalii vor ca Legea fundamentală să fie modificată rapid, iar referendumul pentru revizuire să aibă loc o dată cu alegerile locale din 10 iunie, nu poate fi pus decât pe seama disperării PDL. Mai exact, în condiţiile în care mult aşteptata revenire în sondaje întârzie să se producă, iar demersul înfiinţării Mişcării Populare s-a soldat cu un eşec, democrat-liberalii au nevoie, cu mai puţin de trei luni înainte de alegeri, de o temă ajutătoare de campanie. Adică, primarii şi preşedinţii lor de consilii judeţene vor putea să mizeze pe realizările lor din ultimii patru ani (acolo unde este cazul), dar au marea problemă a imaginii dezastruoase cauzată de măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc, dar şi de bâlbâielile acestuia şi de cazu-rile din ultimii trei ani, deloc puţine, de pedelişti acuzaţi de corupţie, incompatibilitate, etc. În acest context, democrat-liberalii par să-şi fi amintit de strategia din 2009, când o dată cu alegerile prezidenţiale s-a desfăşurat referendumul pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de aleşi la 300.
Şanse ca şi inexistente
Dincolo de lipsa voinţei politice care s-a văzut şi în rândul PDL pe subiectul revizuirii Constituţiei (taxată, de altfel, şi de preşedintele Traian Băsescu), mai sunt şi alte obstacole în calea finalizării acestui demers. Începând cu opoziţia vehementă manifestată de partenerii de guvernare ai democrat-liberalilor, udemeriştii, şi continuând cu refuzul USL de a participa la un astfel de demers până după alegerile parlamentare, drept pentru care este imposibilă strângerea în Parlament a două treimi din voturile aleşilor pentru ca proiectul de revizuire să fie aprobat.
Or, toate aceste lucruri, pe care democrat-liberalii le ştiu foarte bine, nu fac decât să contureze şi mai mult ipoteza unei stratageme. „Este o stra-tegie electorală a domnului Boc, prin care PDL vrea să arate că doreşte revizuirea Constituţiei, iar restul partidelor suntem băieţii răi care ne opunem. Este pur şi simplu o manevră a PDL atâta vreme cât toate partidele politice din Parlament au spus că nu este cazul modificării Constituţiei într-un an electoral”, a reacţionat, cu promptitudine, senatorul UDMR Gyorgy Frunda. „Ştiu un singur lucru: atât în comisia de modificare a Constituţiei, cât şi în plen, nu numai noi, USL, am anunţat foarte clar că nu participăm şi nu votăm nici o modificare cu acest Parlament, dar şi UDMR şi minorităţile au anunţat acest lucru”, a declarat şi liderul PSD, Victor Ponta.
Despre revizuirea rapidă a Constituţiei le-a vorbit preşedinţilor de partide şi şeful statului. Potrivit stenogramelor consultărilor de la Palatul Cotroceni din 6 februarie 2012, Traian Băsescu le-a spus explicit lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin că este dispus să-şi prezinte demisia astfel încât să fie suprapuse, din nou, mandatul prezidenţial şi cel parlamentar. „Dacă se decide suprapunerea din nou a mandatelor preşedintelui cu Parlamentul, eu să îmi reduc mandatul în aşa fel încât în noiembrie să poată avea loc şi alegeri parlamentare şi prezidenţiale”, le-a spus şeful statului liderilor USL. Subiectul nu a primit vreun răspuns din partea acestora.
Probleme cu listele de candidaţi şi colaborarea cu PNŢCD
Numele candidaţilor PDL în alegerile locale ar fi trebuit să fie făcute publice, după cum spuneau chiar liderii partidului, până la mijlocul lunii martie. În condiţiile în care există încă multe neclarităţi în ceea ce priveşte colaborările locale cu UNPR şi cu alte partide, conducerea PDL a decis să amâne până pe 18 aprilie definitivarea listei de candidaţi. În schimb, USL şi-a aprobat ieri candidaţii pentru consiliile judeţene şi primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, la capătul unui lung şir de discuţii tensionate între liberali şi social-democraţi.