La câteva ore după ce a fost oficializată ruperea Alianţei de Centru Dreapta, liderul liberal a descoperit „natura sovietică“ a PSD şi a început să se teamă că s-ar putea reinstaura în România un regim „tip Năstase“. Între timp, atât conservatorii, cât şi social-democraţii îşi fac propriile calcule cu privire la prezenţa în USL.
Deşi spune că nu şi-ar dori o ruptură a USL, Crin Antonescu nu ezită să-şi atace din toate poziţiile partenerii de Uniune. Într-o emisiune la B1 TV, liderul liberal nu doar că i-a transmit lui Victor Ponta că liberalii îl „ţin“ prim-ministru, dar a vorbit şi despre „pericolul“ ca, la finalul „epocii Băsescu“, România să se întoarcă la un autoritarism „tip Năstase“. „Există acum semne ale unui asemenea pericol (…). Există oameni care cred că până la sfârşitul lui 2004 era bine, şi nu era bine deloc“, a declarat Antonescu. Arătând că face referire la „un tip de autoritarism, la un tip de clientelă, la un tip de demagogie“, preşedintele PNL şi-a manifestat speranţa ca Victor Ponta să nu se schimbe aşa cum a făcut-o Adrian Năstase când s-a văzut la putere.
Dacă în privinţa social-democraţilor a avut mai multe temeri de împărtăşit decât laude, în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Băsescu, Antonescu a făcut o declaraţie surprinzătoare: „poate era mai bun de prim-ministru“. Totuşi, liderul liberal a precizat că nu vede plauzibilă o asemenea ipoteză.
Repoziţionarea preşedintelui PNL a fost sancţionată, cu promptitudine, chiar de ex-premierul Adrian Năstase, care l-a invitat să dialogheze mai mult „în spatele uşilor închise“ cu partenerii de guvernare.
Merită menţionat şi că liderul PNL a absentat ieri de la şedinţa comună a Parlamentului dedicată angajării răspunderii pe descentralizare. Întrebat despre acest lucru, vicepremierul Liviu Dragnea a răspuns ironic: „N-am resimţit absenţa pentru că nu mi-am dat seama că nu este în sală“.
Calculele conservatorilor
Eventualele efecte ale ruperii Alianţei de Centru Dreapta sunt încă analizate în laboratoarele partidelor din USL. Chiar dacă, prin declaraţiile publice, susţin că alianţa cu PC nu a contribuit la realizarea unei parităţi cu PSD, liberalii ştiu foarte bine că ruperea colaborării cu PC va avea efecte substanţiale. Pe lângă efectul imediat de pierdere a forţei mediatice oferite de Partidul Conservator, liberalii s-ar putea trezi cu probleme şi la nivel guvernamental (central sau în teritoriu, unde nu este exclus ca unele portofolii să fie pierdute de PNL în favoarea PSD).
Apoi, o apropiere a conservatorilor de social-democraţi nu ar face decât să consolideze noile majorităţi construite de PSD în cele două Camere ale Parlamentului.
La rândul lor, conservatorii trebuie să găsească o soluţie pentru a trece peste „hopul“ europarlamentarelor. Cum este foarte puţin probabil să obţină pe cont propriu prea multe procente, ei au nevoie de listă comună cu PSD. Social-democraţii spun că încă nu s-a discutat acest lucru, dar că, cel mai probabil, PSD va merge singur la alegerile europarlamentare.
Serviciile din spatele premierului
Cu ocazia aceleiaşi emisiuni tv, Crin Antonescu a declarat că s-ar exercita presiuni asupra lui Victor Ponta pentru a candida la Preşedinţie atât din interiorul PSD, cât şi din exterior, din „zona unor oameni influenţi în servicii“. „Să nu-mi cereţi detalii, că eu chiar nu le am“, a refuzat liderul PNL să ofere mai multe detalii.
Întrebat ieri, la angajarea răspunderii, despre afirmaţiile partenerului său liberal, Victor Ponta a răspuns ironic, făcând referire la senatorul PNL exclus recent din partid: „Nu ştiu la ce se referea, probabil din partea lui Sorin Roşca Stănescu“. Roşca Stănescu a recunoscut că a colaborat cu fosta Securitate, sub două nume conspirative.