Şeful statului a solicitat Legislativului să reexamineze Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 248/ 2000, care modifica la rândul său Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/1998. Concret, actul normativ, emis în anul 2000 de Guvernul Mugur Isărescu, se referea la privatizarea SC „Petromidia” SA Constanţa, prin transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni reprezentând 69,991% din capitalul social al societăţii.
La Senat, ordonanţa a fost înregistrată, spre dezbatere, pe 8 decembrie 2000, dar avea să stea un deceniu prin sertare, până la 24 noiembrie 2010. După adoptarea în plenul Senatului, a ajuns la Camera Deputaţilor, unde a primit vot final pe 22 februarie 2011, fiind trimisă apoi la preşedintele Traian Băsescu, pentru promulgare, pe 2 martie 2011. Acum, şeful statului spune că nu se mai impune o lege de apro-bare a ordonanţei de urgenţă întrucât aceasta „şi-a produs deja efectele juridice prin semnarea contractului de privatizare a S.C. «Petromidia» SA Constanţa”.
Actul normativ privind privatizarea Petromidia nu este singura ordonanţă de urgenţă care zace în Parlament. În unele cazuri, nu este vorba de uitare, ci de strategie. Adică, s-a mers pe varianta tergiversării pentru a nu risca o respingere din cauza majorităţii parlamentare fragile. De pildă, OUG nr. 124/2005, prin care s-a introdus o nouă incriminare în domeniul infracţiunilor asimilate celor de corupţie şi s-a permis folosirea investigatorilor sub acoperire în astfel de cazuri. Promovată de Monica Macovei, pe când era ministru al Justiţiei, ordonanţa a fost respinsă de Senat în noiembrie 2005 şi de Camera Deputaţilor în februarie 2006. A ajuns la promulgare şi preşedintele a returnat-o Parlamentului, în martie 2006. Nu s-a mai discutat nimic de ea până în decembrie anul trecut. Acum se află la Comisia juridică din Camera Deputaţilor.
Fără un verdict final în Parlament sunt alte două ordonanţe de urgenţă emise în 2006. Prima modifica şi completa Codul de Procedură Penală, înlocuit între timp, a doua se referea la înfiinţarea şi organizarea DIICOT.
CRJ: 90% din cazuri sunt încălcări ale Constituţiei
Toate aceste exemple ridică mai multe întrebări despre procesul de legiferare din România. Spre exemplu, sunt justificate toate ordonanţele de urgenţă emise de guvernele ultimilor ani? Sau, de ce Parlamentul s-a pronunţat pe o ordonanţă la mai bine de 10 ani de la emiterea ei? Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrului de Resurse Juridice, consideră că „Executivul încalcă Constituţia în 90% din cazuri”. Iorgulescu invocă drept argument alin. 4 al art. 115 din Legea Fundamentală, potrivit căruia „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror regle-mentare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. „Or, de multe ori, cele trecute în expunerile de motive sunt ridicole”, a declarat reprezentantul CRJ pentru RL. În plus, Iorgulescu atrage atenţia că acelaşi art. 115 din Constituţie delimitează foarte clar domeniile în care nu pot fi emise ordonanţe de urgenţă, stabilind totodată că astfel de acte normative trebuie să fie dezbătute şi votate de cele două Camere ale Parlamentului în procedură de urgenţă.
„Deci, primul responsabil este Guvernul care emite ordonanţe de urgenţă. Apoi, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, care trebuie să vegheze ca o ordonanţă de urgenţă să intre în dezbatere cu prioritate. Urmează în ierarhia răspunderii birourile permanente ale celor două Camere, care stabilesc ordinea de zi”, concluzionează Georgiana Iorgulescu.
Şi mai rămâne problema conseciţelor respingerii unei ordonanţe de urgenţă care şi-a produs deja efectele. Or, nu este stipulat nicăieri cum se pot „repara” efectele produse. În această privinţă, reprezentantul CRJ consideră că problema ar fi eliminată doar dacă nu s-ar mai lăsa în Constituţie posibilitatea emiterii de ordonanţe de urgenţă.
