6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportCum comentează VEDETELE Antena 3 demisia lui Dan Voiculescu. Vezi ce legătură...

Cum comentează VEDETELE Antena 3 demisia lui Dan Voiculescu. Vezi ce legătură cu Traian Băsescu au găsit

Vedetele Antena3 Radu Tudor, Victor Ciutacu şi Adrian Ursu au comentat pe larg demisia lui Dan Voiculescu, preşedintele – fondator al Partidului Conservator, din Senatul României.

Astfel, Radu Tudor, realizatorul emisiunii „Punctul de întâlnire”, a spus că demisia lui Voiculescu din Senat şi renunţarea la imunitate reprezintă o provocare lansată către preşedintele Traian Băsescu: ”Cred că Dan Voiculescu lansează o provocare, trebuie să asistăm în perioada următoare la un gest similar din partea lui Traian Băsescu”.

Adrian Ursu, realizator al emisiunii „Secvenţial”, consideră că demisia lui Dan Voiculescu este un exemplu demn de urmat.

”Chiar dacă e unul singular, poate va avea şi valoarea unui exemplu, vizavi de cei care doresc să întărească imunitatea parlamentară. Gestul e cu atât mai relevant cu cât în aceste zile se vorbeşte despre sporirea imunităţii parlamentare”, a spus realizatorul Antena 3, post de televiziune deţinut de familia lui Dan Voiculescu.

Victor Ciutacu, redactor-şef la „Jurnalul naţional” crede că demisia lui Voiculescu din Senat şi renunţarea la imunitatea parlamentară reprezintă o dorinţă îndeplinită a preşedintelui Traian Băsescu: ”Este pohta ce-a pohtit Traian Băsescu, (Dan Voiculescu – n.r.) este liber la judecată acum. I-a făcut plăcerea, s-a pus la dispoziţia Justiţiei, a renunţat şi la privilegiile oferite de mandatul de parlamentar”. 

 Dan Voiculescu, şi-a anunţat, luni, demisia din Senat, motivând că astfel poate fi anchetat de justiţie într-un dosar în care este implicat.

„Am luat decizia ca de azi să renunţ la imunitatea parlamentară, asfel încât justiţia să îşi facă treaba. Demisionez din Senat”, a spus Voiculescu.

De fapt, imunitatea parlamentară nu are nicio legătură cu anchetarea lui  Dan Voiculescu, deoarece aceasta se referă doar la solicitările procurorilor de percheziţie sau arestare preventivă a demnitarilor.

Dosarul lui Voiculescu era deja pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pe data de 31 ianuarie urma să aibă un nou termen de judecată.

În urma publicării demisiei sale în Monitorul Oficial, instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligată să-i trimită dosarul spre judecare la Tribunalul Bucureşti, astfel ancheta trebuie reluată de la zero.

Nu este prima dată când Voiculescu îşi dă demisia din funcţia de senator. Anul trecut, după condamnarea fostului premier Adrian Năstase, Dan Voiculescu şi-a dat demisia din Senat pe motiv  că nu i s-a votat o iniţiativă legislativă. 

Numai că demisia sa s-a produs chiar înainte de pronunţarea sentinţei la ÎCCJ, iar dosarul său a ajuns la Tribunalul Bucureşti. În decembrie 2012, după ce a fost ales din nou senator, Tribunalul a trimis din nou dosarul la Înalta Curte, instanţa care îi judecă pe parlamentari.

Citeşte şi: Dan Voiculescu a DEMISIONAT din Senat

Reamintim că la începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, instanţa competentă a judeca fiind, atunci, Tribunalul Bucureşti. 

Potrivit DNA, privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, iar prejudiciul produs se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...
Ultima oră
Pe aceeași temă