Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda s-a lansat, pe blogul personal, într-un atac dur la adresa fostului premier Adrian Năstase, despre care spune că „un deţinut condamnat pentru corupţie cere suspendarea preşedintelui”.
„Un deţinut condamnat pentru corupţie cere suspendarea preşedintelui, dacă acesta va chema la consultările post-electorale, aşa cum cere Constituţia, partidele, nu alianţa condusă de fostul său discipol, dovedit între timp plagiator. Nu e, totuşi, cam mult?
Dragi liberali şi socialişti, nu vă pune o problemă – etică, mai întâi de toate – discursul de felul acesta? Iubiţi cetăţeni, indiferent de opiniile care vă animă, e oare potrivit – din punctul de vedere al spaţiului public – ca opinia unui deţinut să fie preluată de întreaga presă, fără măcar o notă critică?”, atrage atenţia europarlamentarul PDL.
Potrivit lui Cristian Preda, „asta nu mai e libertatea opiniei, ci stare de anarhie. Cu atât mai mult cu cât respectivului deţinut i s-a interzis – ca pedeapsă complementară – să aleagă şi să fie ales”.
„Deşi Adrian Năstase nu va vota duminică, el a fost mai prezent în campanie decât MRU şi Blaga la un loc. Ştiu că dreptul la opinie nu trebuie confundat cu dreptul de a alege, dar chiar nimeni nu se mai miră în ţara asta că opinia fostului premier, azi în închisoare, nu stânjeneşte pe nimeni?”, conchide Preda.
Reacţia liderului PDL vine după ce Adrian Năstase a postat pe blogul personal următorul mesaj: „Dacă la alegeri candidează şi câştigă USL ca alianţă, pot fi invitate la consultări doar piciorul stând sau cel drept al candidatului care câştigă sau pot fi invitaţi pe rând adidaşii lor?
Procesul verbal al BEC arată care sunt competitorii; PSD nu candidează, nici PNL, candidează USL. Poate că Băsescu doreşte să invite la consultări din organizatia Gorj a PSD sau pe cea din Sectorul 1 a PNL?!
Există însă un remediu la acest posibil „şmen” prezidenţial: procedura suspendării pentru cel care, eventual, nu ar respecta regulile statului de drept şi Constituţia României. PS. Sper că ambasadorii UE şi cei ai NATO au fost informaţi despre această tentativă de încălcare a Constituţiei”.