3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportCorina Dumitrescu mai comite o gafă. Victor Ponta nu recunoaşte că a...

Corina Dumitrescu mai comite o gafă. Victor Ponta nu recunoaşte că a predat la Universitatea „Dimitrie Cantemir”

Ministrul desemnat al Educaţiei, Corina Dumitrescu, a precizat astăzi, într-o conferinţă de presă că premierul desemnat Victor Ponta “a debutat în viaţa academică la universitatea noastră”(Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir – n.red.). Corina Dumitrescu, care este rectorul acestei instituţii de învăţământ, nu a oferit alte detalii legate de poziţia pe care ar fi ocupat-o liderul PSD şi nici perioada în care acesta ar fi fost colaborat cu „Dimitrie Cantemir”.

Din cv-ul lui Victor Ponta, publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, dar şi pe pagina  personală,  victorponta.ro, reiese cu totul altceva. Astfel, la rubrica „Domeniu universitar” – care se referă la activitatea sa de cadru didactic – politicianul nu menţionează instituţia unde este rector ministrul  desemnat Educaţiei. Premierul scrie doar că  între 1996 şi 1998 a fost preparator la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, după care a promovat tot aici până la gradul de conferenţiar.

De altfel, presa a scris de multe ori că Victor Ponta a fost asistentul fostului premier Adrian Năstase la Universitatea Româno-Americană, la catedra de Drept Internaţional. Acesta din urmă i-a şi găsit actualului premier desemnat porecla de „Micul Titulescu”, pe motiv că Victor Ponta seamănă din profil cu marele diplomat din perioada interbelică.

O serie lungă de contradicţii

Această declaraţie ciudată a Corinei Dumitrescu, care ar putea de luni să ocupe portofoliul Educaţiei, vine după o serie de alte gafe şi controverse care au avut-o în prim plan în ultimele zile. Astfel, Corina Dumitrescu a postat un cv  pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii plin de greşeli impardonabile (ortografierea eronată a unor cuvinte). Mai mult, aceasta ar putea fi declarată incompatibilă, deoarece nu a renunţat la funcţia de rector atunci când a intrat în CSM ca reprezentant al societăţii civile.

Ulterior, RL a decoperit faptul că nu mai putin de 13 oameni politici predau sau au predat la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. Titus Corlăţean – propus pentru postul de Ministru al Justiţiei – este lector la Facultatea de Ştiinţe Politice şi predă cursuri despre drepturile omului. Poziţii de cadre didactice la aceeaşi universitate au deputatul PNL Alina Gorghiu, precum şi parlamentarii Petru Filip şi Cătălin Croitoru, care au trecut recent în tabăra liberalilor, de la PDL. Alţi politicieni sunt: Elena Udrea, fostul şef al Partidului Conservator Daniela Popa, pesedistele Ana Birchal şi Rodica Stănoiu, parlamentarul PDL William Brânză. De asemenea, noul ministrul al Educaţiei se află pe lista rectorilor cu activitate ştiinţifică zero pe anul 2011. Aflăm acest lucru din Cartea Albă a Cercetării din România.

O amplă controversă a stârnit informaţia trecută în propriul cv potrivit căreia ar fi urmat cursuri la Universitatea Stanford. Hotnews a arătat că instituţia americană a infirmat acest lucru. Ulterior, viitorul ministru a precizat că numele cu care a figurat la Universitatea Stanford, California, a fost cel de fată, de aici şi confuzia.

Corina Dumitrescu, ministrul desemnat pentru Educaţie, a declarat, duminică, în aceeaşi conferinţă de presă, că i-a transmis premierului desemnat Victor Ponta să ia în considerare că nominalizarea ei este la dispoziţia acestuia, precizând că Ponta a luat act, dar i-a spus că merge mai departe şi că în cursul serii se vor revedea.

Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă