3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportConflict deschis la vârful USL. Parlamentul, prins între ambiţiile lui Ponta şi...

Conflict deschis la vârful USL. Parlamentul, prins între ambiţiile lui Ponta şi Antonescu

Liderii USL au pus cruce proiectului de la Roşia Montană, cel puţin la nivel declarativ. Desfăşurarea evenimentelor  a reliefat, însă, absenţa unei decizii comune la nivelul USL, aşa cum au procedat până acum liderii alianţei. Crin Antonescu a dat semnalul opoziţiei faţă de proiect, după o perioadă în care Victor Ponta a avut o poziţie ambiguuă. Guvernul pe care îl conduce a aprobat proiectul, dar Ponta a declarat că, în calitate de deputat va vota împotrivă.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, ieri, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.

“Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras, fie ar trebui respins”, a declarat, ieri, Crin Antonescu.

Totodată, liderul liberal a explicat că nu s-a consultat cu premierul Victor Ponta înainte de a-şi expune, public, punctul de vedere. Antonescu a susţinut că este un punct de vedere personal, care nu angajează nici PNL, nici Senatul. Ulterior, însă, PNL a decis că va vota împotriva proiectului.

“Consider acest lucru nu din motive tehnice, nu pentru că acest proiect nu ar avea şansa să fie fezabil sau util, ci pentru că există consecinţe majore care împiedică aprobarea acestui proiect”, a explicat  Crin Antonescu, într-o declaraţie la sediul PNL.

Antonescu a menţionat că proiectul produce o semnificativă scindare în societatea românească, un număr semnificativ de cetăţeni neavând încredere că un asemenea proiect va utiliza resursele acestei naţiuni în beneficiul acestei naţiuni.

Antonescu taxează ambiguitatea lui Ponta

Totodată, liderul PNL a spus că în opinia publică există „sentimentul” că USL îşi încalcă promisiunile electorale.

Antonescu nu a uitat să puncteze, în sprijinul poziţiei sale şi atitudinea ambiguuă a premierului Victor Ponta. 

El a afirmat că un proiect atât de important precum cel de la Roşia Montană ar trebui să fie susţinut de iniţiator, adică de Guvern, el amintind însă că premierul Ponta a spus că va vota împotriva legii, ca deputat.

Antonescu a mai spus că proiectul conţine multe obiecţiuni şi are multe avize lipsă. „Un asemenea proiect este un proiect pe care iniţiatorul trebuie să îl susţină, cu argumente solide, fără fisuri”, a spus Antonescu, cu trimitere la Victor Ponta, adăugând în acelaşi timp că că situaţia sa, de preşedinte al partidului şi de posibil candidat la Preşedinţie, îl obligă să aibă o poziţie pe acest subiect important.

Declaraţiile lui Crin Antonescu au fost programate înaintea unei şedinţe a Birourilor Reunite ale Parlamentului care ar fi trebuit să decidă înfiinţarea unei comisii speciale pentru proiectul Roşia Montană.

Ponta: vom plăti toţi

După declaraţiile lui Crin Antonescu, premierul Victor Ponta s-a deplasat de urgenţă la biroul preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea. Ponta a recunoscut că a fost prins pe picior greşit de declaraţiile lui Crin Antonescu, dar a susţinut că nu este supărat pe acesta.

„Nu mă mai surprinde nimic. Nu ne-am consultat. Dar nu pot să spun că a făcut foarte rău. Nu mă pot supăra pe Crin Antonescu”, a fost reacţia lui Victor Ponta.

Deşi conduce Guvernul care a aprobat proiectul de lege, Victor Ponta a avansat soluţia respingerii de către Legislativ. „Trebuie votat, în sensul de respins în Senat şi în Camera Deputaţilor. Acum poziţiile s-au spus, n-are rost să mai agităm apele”, este scenariul lui Ponta.

El a venit şi cu o explicaţie pentru trimiterea proiectului la Parlament. “Oricum, vom avea procese, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale.”, a fost justificarea lui Ponta.

Interesant este că Ponta nu a susţinut proiectul adoptat de guvern,  ci a marşat pe ideea că românii ar putea plăti din propriul buzunar în urma eşecului. ”Toţi liberalii s-au raliat. Este şi normal, sunt solidari cu preşedintele lor. Probabil că o să plătim toţi. La un moment dat. Banii publici sunt tot de la cetăţeni. Nu ştiu cât vor cere despăgubiri”, a afirmat Ponta..

„Vor exista cereri de despăgubiri din partea companiei de la Roşia Montană. În mod sigur nu va exista răspunderea Guvernului dacă va exista un proces. Eu nu ştiu cât vor cere despăgubiri, dar probabil că vor cere.  Nu am vrut să dau eu o decizie şi să pierdem procesul şi să dăm bani de la Guvern.”, a continuat Pont ape aceeaşi idee.

Ponta remarcă apropierea dintre Antonescu şi Blaga

Premierul a spus că nu mai vede necesitatea unei comisii parlamentare speciale pentru Roşia Montană, cerând ca proiectul să intre în procedura normală.

Deşi PSD este grupul parlamentar cel mai numeros, Victor Ponta a justificat noua decizie prin poziţiile adoptate de preşedintele PNL, Crin Antonescu şi cel al PDL, Vasile Blaga.

“Noi am crezut că era necesar să avem o comisie parlamentară care să-i cheme şi pe cei care erau pro şi cei care erau contra să discute cu proiectul de lege pe masă. Între timp, liderii politici ai două dintre cele mai mari grupuri din Parlament, şi anume domnul Antonescu şi domnul Blaga, au spus înainte să se facă vreo comisie că ei sunt contra. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe domnul Blaga şi Antonescu? Nu mai avea niciun rost. Motiv pentru care, am discutat şi cu domnul Zgonea, atunci trebuie să intrăm rapid la Senat pe procedura normală, la comisii”, a afirmat Ponta.

El a menţionat că a observat că şi ceilalţi liberali s-au raliat opiniei exprimate de Crin Antonescu.

„Cum să mai facem comisie dacă la 1.00 facem comisia şi la 11.00 anunţăm că nu suntem de acord. Asta e un joc pe care nu are rost să-l facem că nu vrem să prostim oamenii.”, a comentat Ponta.

Premierul crede că este posibil să mai fie parlamentari care vor vota pentru acest proiect de lege. „Probabil că vor fi parlamentari PSD care vor vota pentru, dar e foarte clar că acum decizia este luată. Şi haideţi ca la Senat să închidem cât mai repede proiectul”, a mai spus Victor Ponta.

Proiectul, în dezbaterea Senatului

Preşedintele Senatului Crin Antonescu, a declarat, ieri, că ideea înfiinţării comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia exprimată împotriva demarării proiectului, precizând că el însuşi a pledat pentru constituirea acestui for.

Ulterior,  senatorii au decis că vor dezbate proiectul în regim de urgenţă.

La nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administraţie împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ.

Ulterior, proiectul va fi intra în dezbaterea şi votul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată. Ulterior, va fi transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Acţiunile Gabriel Resources au scăzut dramatic

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit ieri cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă.

Titlurile Gabriel Resources au coborât la un minim de 0,43 dolari pe unitate, cu 70% mai jos decât cotaţia de deschidere.

Ulterior, cotaţiile s-au întors până la 0,57 dolari pe acţiune, iar scăderea s-a limitat la 61,2%, la ora transmiterii acestei ştiri.

Imediat după deschidere titlurile au urcat uşor la 1,11 dolari, pentru ca apoi să coboare brusc până la 0,45 dolari pe unitate.

Gabriel Resources va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă.

Gabriel Resources a luat notă de declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale altor miniştri din Guvernul României, apărute în presă luni, potrivit cărora proiectul de lege privind proiectul Roşia Montană urmează să fie respins înainte de a fi dezbătut de cele două Camere ale Parlamentului, se arată într-un comunicat al companiei canadiene.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă