Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, că îl va propune pe europarlamentarul Cristian Buşoi la conducerea CNAS, ca urmare a demisiei lui Doru Bădescu.
În vârstă de 35 de ani, Buşoi a absolvit în 2003 Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti, iar apoi şi-a completat studiile la Colegiul Naţional de Apărare, unde a avut lucrarea de absolvire „Reforma serviciului militar în România”, la Facultatea de Drept din Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti şi la Institutul Diplomatic Român.
Citeşte şi: Doru Bădescu a DEMISIONAT de la CNAS. Vezi cu cine îl va înlocui Ponta
În 2010, şi-a luat doctoratul în sănătate publică şi management sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
Între 2003 şi 2007, Cristian Buşoi a profesat ca medic, iar din 2009, ca notar public, la un cabinet din Bucureşti.
Originar din Drobeta Turnu Severin, Buşoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreşedinte fondator al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi, după cum menţionează în CV-ul de pe site-ul propriu. Din iunie 2009, este vicepreşedinte PNL Timiş.
În perioada octombrie 2002 – mai 2004, a fost consilier al vicepreşedintelui PNL Călin Popescu-Tăriceanu, iar între decembrie 2004 şi aprilie 2007, deputat.
Din august 2009, Cristian Buşoi este europarlamentar.
Citeşte şi: CNAS: Numirea lui Duţă, GAFĂ a administraţiei prezidenţiale, specifică ORGANIZAŢIILOR MAFIOTE. Ce spune Duţă
Numirea lui Cristian Buşoi vine în contextul scandalului din CNAS în care a fost implicat fostul şef al instituţiei, Doru Bădescu.
Vezi în ataşament CV-ul complet al lui Cristian Buşoi.