21.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportChiulul si cucuveaua

Chiulul si cucuveaua

O lege organica adoptata cu incalcarea legii, traditionalul chiul la pachet cu suspendarea sedintei si o cucuvea ratacita prin incaperile Senatului. Asa se poate caracteriza, in doar cateva cuvinte, ziua de lucru de ieri a reprezentantilor nostri din Camera Superioara. Cu exceptia zburatoarei de noapte, nimic nou am putea spune. Doar o invatatura: naravurile se prind cel mai repede. Din zbor chiar…

De la „nepoata” care se „joaca pe butoane” la senatorul care ia la rand toate aparatele de vot nu este decat un pas. Facut cu foarte mare usurinta de pesedista Liliana Tomoioaga. Culmea este ca aceasta nu a venit in Parlament decat de o saptamana, in locul lui George Maior. Faptul ca se afla la doar a treia sedinta de plen nu a impiedicat-o insa sa incalce Constitutia, regulamentul Senatului si legea. Ba, mai mult, a sustinut vehement ca totul este „perfect” in regula.
Cvorumul la limita a trecut, ieri, neobservat in prima parte a sedintei. Cand s-a ajuns insa la legile organice, pentru adoptarea carora este nevoie de macar 69 de voturi „pentru”, presedintele de sedinta, Teodor Melescanu, a inceput sa se impacienteze. „Nu avem cvorum! O sa radeti… suntem 68 in sala. Domnule senator Aron, nu, nu veniti incoace. Mergeti incolo. Iesiti afara din sala”, striga Melescanu in microfon. Colegul apostrofat, care tocmai paseste spre fotoliul sau, se opreste contrariat. Noroc ca vine repede precizarea: „Vedeti daca mai e cineva pe hol!”. Degeaba se straduie insa Melescanu sa mai stranga in sala macar unul, doi colegi. Timpul trece si trebuie sa supuna la vot. Tabela se incapataneaza insa sa nu arate mai mult de 59 de voturi „pentru”. In mod normal, legea este picata, dar senatorii sunt generosi. Cer sa se mai voteze o data. „Mult stimati si dragi colegi, nu mai dati vina pe aparate. Trebuie sa lucrati si dvs. cu degetelul. Apasati pe buton ca nu e mare filosofie!”, indeamna de la tribuna Melescanu. Senatorii, ascultatori, se straduie. Recordul il doboara noul senator de Alba, Liliana Tomoioaga. Atat de mare ii este dorinta de a trece proiectul de lege privind interventiile active in atmosfera incat ia la rand toate aparatele de vot. Dupa ce apasa pe butonul din fata sa, se scoala tacticoasa, merge la pupitrul din stanga, iar apasa, mai face cativa pasi, apasa din nou… Noroc ca perioada in care poate fi exercitat votul este de doar zece secunde, caci altfel ar fi votat saraca pentru toti colegii chiulangii. Asa n-a mai apucat decat pentru pesedistii Traian Novolan si Ion Toma. Primul dintre ei tocmai isi bea, de altfel, cafeaua, linistit, la bar. Efortul a meritat insa: tabela indica 70 de voturi „pentru”. Daca nu se straduia Tomoioaga, pica legea. Asa a trecut, cu incalcarea regulamentului si statutului alesilor. Dar, ce mai conteaza?!
Intrebata de presa de ce a votat la mai multe maini, doamna de Alba s-a aratat chiar indignata. „Daca am acordul scris al colegilor, nu este nicio problema”, a spus ea, convinsa, jurnalistilor. Mai mult de atat a incercat sa sustina ca gestul ei este nu doar legal, ci si perfect justificat. „Efectiv m-am inteles cu colegii, pentru ca eu lucrez in viticultura si pana acum, an de an, am avut pierderi foarte mari din cauza calamitatilor, inclusiv a grindinei. Deci, pierderile sunt extraordinar de mari”, a turuit Tomoioaga. Vazand insa ca nu o scoate la capat cu presa, a inceput sa se enerveze. „O sa discutam data viitoare… Am acordul scris… Este foarte important acest proiect si tocmai de aceea am cerut acordul colegilor. Ce, suntem la judecata, ce facem? Nu suntem la judecata…”, aproape ca a tipat senatorul, fugind repede pe scari pentru a scapa de insistenta jurnalistilor. Argumentele ei au fost insa demontate chiar de presedintele Nicolae Vacaroiu. „Este interzis ca un senator sa voteze pentru altul. Nu permit nici prevederile Constitutiei, nici ale regulamentului, nici ale Statutului. Votul este nominal. Fiecare senator si deputat reprezinta un vot si nu pot da doua. Nu poti sa ridici doua maini sau trei. Ca nu ai a treia mana…”, a explicat Vacaroiu. El s-a grabit insa si sa gaseasca scuze mai tinerei sale colege. „Cred ca trebuie sa-i acordam circumstante atenuante doamnei senator, pentru ca a venit de numai o saptamana. Probabil… in mod cert… nu stie. Va trebui sa o instruim, sa citeasca regulamentul, sa citeasca Legea privind statutul senatorilor si deputatilor. O sa am o discutie personala cu domnia sa”, s-a grabit Vacaroiu sa aplaneze situatia. Cat despre vreo sanctiune, nici nu poate fi vorba. „Nu o sa mergem pe sanctiune… Este in Senat doar de cateva zile. S-ar putea ca vreun coleg sa fi facut vreo gluma si sa o fi pus sa faca asa ceva. O sa vedem…”, a mai spus presedintele, adaugand ca, atata timp cat votul respectiv nu a fost contestat de vreun grup parlamentar, asta ea. Totul merge mai departe.

Pazeste noaptea Senatul de duhuri rele!

In timp ce alesii se cazneau sa treaca cateva legi, in foaierul salii de plen se chinuia sa doarma o… cucuvea. Nefireasca prezenta a pasarii de noapte nu a scapat neobservata, mai ales ca era in contrast puternic cu uriasele candelabre de cristal si cu peretii auriti. Si daca legile nu-i atrag, senatorii s-au apucat sa-si dea cu parerea despre straniul vizitator. „Cucuveaua este o pasare folositoare. Pazeste noaptea Senatul de duhurile rele”, ne-a explicat pesedistul Vasile Ungureanu. Un coleg de la putere nu este insa la fel de incantat de zburatoarea care se chinuieste sa-si gaseasca un culcus in Parlament. „A gasit ea un geam deschis noaptea, a intrat de curiozitate ca sa vada ce se intampla in Parlamentul Romaniei si, probabil, la noapte pleaca”, si-a dat cu parerea un democrat. Usor speriat, el a inceput sa treaca repede in revista dezavantajele: „Daca este cucuvea, de obicei isi face locasul in casele parasite, in cele care nu exista viata si, ca atare, in gandirea populara este ca aduce moartea. Daca e bufnita… este o pasare rapitoare, ar reprezenta rapacitatea celui pe casa caruia s-a pus. Adica, i-ar defini personalitatea”, a mai spus senatorul.

Cele mai citite

54 de copii, nevoiți să meargă la grădiniță într-un apartament insalubru

54 de copii au fost mutați din grădinița lor, aflată în renovare, într-un apartament de doar 50 de metri pătrați, în condiții insalubre și...

Poliția germană investighează un cetățean german suspectat de crimă în cazul dispariției lui Madeleine McCann

Suspectul în cazul Madeleine McCann, Christian Brueckner, a mărturisit unui deținut că a răpit un copil dintr-un apartament din Portugalia, a dezvăluit astăzi senzațional...

Planul Roșu de Intervenție activat la un hotel din stațiunea Olimp

Planul Roșu de Intervenție a fost activat, în această dimineață, din cauza stărilor de rău prezentate de mai multe persoane aflate la Hotel Crișana,...
Ultima oră
Pe aceeași temă