Au trecut doi ani de la instalarea actualilor senatori si deputati in fotoliile confortabile de parlamentari. Doi ani dificili, care au stat sub semnul eforturilor depuse in vederea aderarii Romaniei la UE, doi ani in care alesii ar fi trebuit sa trudeasca pentru legile importante ale tarii. O privire aruncata asupra prezentei acestora la sedintele Parlamentului sau asupra activitatii depuse ne arata insa cu totul altceva. Ne arata alesi care sunt dispusi sa faca orice altceva numai ceea ce ar trebui, prin natura functiei, nu. Si se mai mira unii de ce clasa politica tine cu dintii de votul pe lista si nici nu vrea sa auda de votul uninominal…
Avem nu mai putin de 14 senatori si deputati care nu au luat cuvantul decat o data, cu prilejul… depunerii juramantului. Adica, deloc in cadrul dezbaterilor in plen! Mai avem 40 de alesi care, potrivit unei statistici a Institutului pentru Politici Publice (IPP), au catadicsit sa participe la mai putin de un sfert din sedintele de plen, in perioada 6 februarie-20 decembrie 2006. Nu in ultimul rand, avem parlamentari care nu au initiat sau contribuit la nicio initiativa legislativa. Cu alte cuvinte, s-au platit sume de neimaginat pentru cei care traiesc cu salariul minim pe economie ca politicienii ajunsi parlamentari sa motaie in fotoliile de piele sau sa frunzareasca presa si sa vorbeasca la mobil.
Pauzele lungi si dese…
Odata cu indemnizatia grasa si privilegiile nenumarate, la pachet cu titlul de parlamentar vine si un program de lucru de invidiat: doar patru zile de munca pe saptamana, de luni pana joi. Si alea incomplete, dat fiind ca se incepe luni dupa pranz si se termina joi inainte de pranz. Vinerea si sambata sunt dedicate, teoretic, lucrului in teritoriu. In practica insa, dupa cum a aratat „Romania libera” in repetate randuri, unii senatori sau deputati nici macar nu au cabinete parlamentare, iar altii, dintre cei care spun ca au, nu au mai calcat pe acolo de multa vreme. Am zice, in aceste conditii, ca n-ar trebui sa le fie greu ca macar patru zile pe saptamana sa se dedice initierii, dezbaterii si votarii legilor. Realitatea ne contrazice insa. O statistica intocmita de IPP pe ultimele doua sesiuni parlamentare ne arata faptul ca doar 35% din senatori si deputati au participat, tinand cont de voturile exprimate, la mai mult de doua treimi din sedintele de plen. Cu alte cuvinte, 165 din totalul de 469 de parlamentari s-au obosit sa participe la doua sedinte din trei. Mai mult decat atat, 40 de alesi se pot lauda cu „performanta” de a fi fost prezenti la mai putin de un sfert din sedintele in care se transeaza soarta proiectelor de legi! Unii se scuza invocand fie calitatea de membru al Guvernului, fie pe cea de reprezentant al Romaniei la Parlamentul European. Altii vin, au grija sa-si „planteze” cartela in aparatul de vot si pleaca linistiti ori la o cafeluta, la bufet, ori sa-si rezolve treburile personale. Altii nici macar atat nu se mai obosesc. Paseaza colegilor cartela, cu tot cu rugamintea de a intinde o mana si a vota in locul lor.
Au vorbit doar la depunerea juramantului
Printre cei care s-au straduit totusi sa participe din cand in cand la sedinte se remarca si categoria necuvantatorilor. Este vorba de acei senatori si deputati care s-au multumit sa asiste la dezbateri ca la un spectacol, fara a uza de atributele parlamentare. Nu mai putin de 14 alesi nu au deschis deloc gura in plenul Camerei din care fac parte decat cu ocazia depunerii juramantului. Este vorba de opt pesedisti (deputatii Petru Godja, Ovidiu Musetescu, Rodica Nassar, Mihail Sireteanu, Marilena Toma, Octavian Stireanu, Ioan Irinel Stativa si senatorul Liliana Tomoiaga), doi democrati (deputatul Nicolae Bara si senatorul Marin Bobes), doi udemeristi (deputatii Sandor Konya-Hamar si Bela Soki), un independent (Ion Stoica) si un liberal (Valentin Samuel Bosneac). Acestia au vorbit, in total, in fata colegilor aproximativ… 30 de secunde! Iar daca unii, liberalul Bosneac si pesedistii Stativa si Tomoiaga, au scuza ca si-au inceput mandatele mai tarziu, restul si-au petrecut ultimii doi ani ca parlamentari.
„Zero” initiative legislative
Pentru a nu fi, probabil, mai prejos, alti opt parlamentari isi adjudeca un alt „record”: nu si-au pus numele pe nicio initiativa legislativa. Nici macar pe vreuna conceputa de colegi! Este vorba de cinci pesedisti (deputatul Ovidiu Musetescu si senatorii Liliana Tomoiaga, Aristide Roibu, Traian Novolan si Corina Cretu), carora li se adauga udemeristul Sandor Konya-Hamar si deputatul democrat Gheorghe Barbu, care este si ministru al Muncii. „Plutonul” este incheiat de liberalul Bosneac, care are insa scuza ca si-a inceput mandatul de abia pe 13 decembrie 2006. Imediat dupa cei opt vin alti 23 de senatori si deputati, al caror nume apare pe cate o singura initiativa legislativa, conceputa si aceea de altii.
Un parlamentar ia lunar peste 150 milioane lei
Daca la munca nu se prea inghesuie, la indemnizatii, sporuri si privilegii parlamentarii sunt printre primii. Lunar, un senator sau deputat incaseaza peste 150 de milioane lei vechi. Indemnizatia de parlamentar „simplu” este de 54 milioane lei, diurna de deplasare (2% din indemnizatie pe zi x 20 de zile) se ridica la circa 21 milioane lei, iar suma forfetara, la 75 milioane lei. La suma rezultata se mai adauga cazarea gratuita (pentru alesii care nu sunt din Bucuresti), telefon, masina la scara, iar dupa parasirea Parlamentului, o indemnizatie tranzitorie si pensii de lux.
Topul chiulangiilor
– Viorel Sr. Duca (senator independent, fost PRM si euroobservator) – frecventa 0,94%
– Sorin Oprescu (senator PSD) – frecventa 1,49%
– Corneliu Vadim Tudor (senator PRM) – frecventa 1,67%
– Mircea Geoana (senator PSD) – frecventa 2,45%
– Corina Cretu (senator PSD, europarlamentar) – frecventa 4,38%
– Aristide Roibu (senator PSD) – frecventa 5,14%
– Dan Voiculescu (senator PC) – frecventa 5,86%
– Nicolae Vlad Popa (senator, fost PNL si euroobservator) – frecventa 8,92%
– Cristian Diaconescu (senator PSD) – frecventa 10,94%
– Adrian Paunescu (senator PSD) si Viorel Hrebenciuc (deputat PSD) – frecventa 11,1%.