16.3 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSportCe spune Udrea despre reducerea concediului post-natal

Ce spune Udrea despre reducerea concediului post-natal

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat luni comentând posibilitatea reducerii perioadei de concediu post-natal că în „situaţii excepţionale” trebuie luate măsurile adecvate şi că este nevoie să se ia în calcul ce poate oferi statul în prezent pentru aceste prestaţii sociale, potrivit Newsin.

„În UE înţeleg că acum Franţa avea trei luni sau cinci luni şi a urcat de scurt timp indemnizaţia la mai mult de cinci luni. Am înţeles că în UE media este undeva la 14 luni, foarte multe ţări au mai puţin de atât. Până la urmă sunt nişte criterii care au fost avute în vedere, nu ieşim din norma europeană şi mă gândesc că sunt destule mame care ar prefera să lucreze. Măsurile trebuie luate şi în funcţie de contextul economic şi social. Atunci când au fost mai mulţi bani sau când părea că avem mai mulţi bani s-a luat această măsură s-a crescut la doi ani perioada în care s-a beneficiat de concediul acesta post-natal”, a declarat Udrea la TVR1.

„În situaţii excepţionale aşa cum ne aflăm în acest moment şi măsurile trebuie să tindă cumva la o normalizare a acestor măsuri sociale pe care statul le ia şi trebuie să ne gândim la ceea ce poate să ofere statul în momentul acesta”, a adăugat ministrul.

Ministerul Muncii va prezenta coaliţiei o propunere de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 18, 16 sau 12 luni, cuantumul urmând a fi între 600 şi 4.000 lei, şi o propunere de indemnizaţie de 400 de lei pentru mamele care revin la muncă înainte de termen.

„Doresc foarte mult să sprijin întoarcerea pe piaţa muncii a mamelor. În această idee noi am venit cu o propunere de a aloca o indemnizaţie de întoarcere la locul de muncă de 400 de lei. Rămâne să discutăm câte luni pot beneficia mamele care se întorc la muncă de această indemnizaţie, sunt variante în discuţie de la 18, 16 sau 12 luni, cred că fiecare dintre ceste propuneri au în spate o fundamentare”, a precizat ministrul Ioan Botiş luni, după şedinţa de Guvern.

În ce priveşte perioada în care indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi acordată, Ministerul Muncii propune trei variante de reducere a acesteia- de la 24 de luni la 18, 16 sau 12 luni.

„Cuantumul o să rămână între 600 şi 4000 lei şi dorim să propunem o reducere a perioadei: 12, 16 sau 18 luni, în funcţie de gradul de acceptabilitate al societăţii şi de votul Parlamentului. Este o lege care va fi prezentată în Parlament”, a spus Botiş.

Ministrul a subliniat că această modificare nu va fi aplicată indemnizaţiilor aflate în plată la momentul intrării în vigoare a noii Legi.

Mai multe democrat-liberale, precum Sulfina Barbu sau Raluca Turcan, s-au arătat în dezacord cu iniţiativa Guvernului de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Cele mai citite

Atacatorul de la Palatul Parlamentului a fost prins într-o cameră de hotel din București

Bărbatul suspectat de comiterea atacului de la Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București, marți seară. Acesta ar suferi de depresie și...

Nicolae Ciucă are un plan pentru relansarea industriei românești: „România produce”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că i-a cerut ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să prezinte şi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL planul...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...
Ultima oră
Pe aceeași temă