2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportCe mai înseamnă pentru PSD verdictul ICCJ

Ce mai înseamnă pentru PSD verdictul ICCJ

Pentru PSD şi pentru orice alt partid poli-tic din lume, o deci-zie definitivă de condam-nare la închisoare pentru fapte de corupţie a unuia din lideri (preşedintele Consiliului Naţional, în cazul de faţă) ar fi trebuit să însemne un imens prejudiciu de imagine. Mai ales într-un an electoral şi mai ales în condiţiile în care partidul respectiv, instalat de puţin timp la putere, nu-şi poate permite nici o greşeală pentru a se menţine în graţiile alegătorilor până la introducerea votului în urnă. Toate aceste lucruri valabile în alte ţări europene nu sunt însă valabile şi în România.

 

Miercuri seară, în loc să avem reacţii de delimitare de ex-premierul găsit vinovat pentru fapte de corupţie, liderii PSD s-au grăbit să pună tunurile pe judecătorii care au îndrăznit să-l condamne pe fostul premier la doi ani de închisoare cu executare. Repet, asta încă dinainte ca Adrian Năstase să aibă tentativa de sinucidere! Faptul că, „la pachet”, a fost acuzat şi preşedintele Traian Băsescu pare insignifiant în raport cu avalanşa de declaraţii publice ale liderilor politici care, fără a avea vreo calitate, au conchis că „dosarul nu conţinea nici o probă” şi că verdictul a fost unul politic. 

„Cred că pe un dosar fără probe, care e discutabil, despre lucruri din campania electorală – nu asta e corupţia din România”, declara, miercuri seară, vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie. Că în dosarul „Trofeul Calităţii” nu sunt probe care să justifice sentinţa de miercuri a apreciat şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. La rândul său, secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, a arătat că există „semne de întrebare legate de modul în care a fost instrumentat acest dosar” şi că PSD nu se va lăsa până nu le va lămuri. „Pentru că dacă România îşi condamnă cel mai bun lider, dacă poporul român are acest blestem – să-şi condamne sau să-şi devoreze liderii -, asta nu e în regulă pentru viitor”, a mai spus Dragnea.

În sarabanda acuzaţiilor, înteţită evident după gestul lui Năstase, s-au prins şi unii liberali, uitând că au ajuns la putere în 2004 în urma unei campanii construite tocmai pe un puternic mesaj anticorupţie şi în care numele lui Adrian Năstase a fost foarte des invocat.

„Să nu uităm, totuşi, că în procesul acesta Parchetul a recunoscut că nu are nici o probă directă a vinovăţiei lui Adrian Năstase. Nu era prea greu ca, după aproape o mie de audieri, să se găsească şi câţiva martori care să-l incrimineze. În lipsa unor probe directe, sentinţa cu executare are o doză de severitate”, a concluzionat ex-ministrul liberal Varujan Vosganian. „Sentinţa dată de judecători este o răfuială politică”, a sărit şi vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu.

Ce spuneau pesediştii în decembrie 2011

Pe când încă nu ajunseseră la guvernare şi mai aveau o temere faţă de cum le-ar putea fi afectată imaginea, în PSD s-a discutat să i se ceară lui Adrian Năstase să se autosuspende din partid în cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avea să-i dea un verdict nefavorabil într-unul din cele trei procese pe rol. Potrivit surselor, preşedintele PSD, actual premier Victor Ponta, i-ar fi transmis chiar lui Năstase să nu se aştepte ca partidul să facă „zid” în jurul său. Printre puţinii care i-au luat atunci public apărarea fostului premier s-au numărat Ion Iliescu şi Marian Vanghelie. Ceilalţi au avut grijă să nu vorbească de solidaritate şi să dea declaraţii mult mai nuanţate, de genul „să vedem mai întâi ce va spune justiţia şi după aceea să ne pronunţăm” (Marian Oprişan).

Sugestii pentru magistraţi

Revenind la reacţiile social-democraţilor la decizia ICCJ de miercuri, pentru ca încălcarea principiilor să fie şi mai flagrantă liderii PSD nu s-au limitat la a comenta decizia Înaltei Curţi, ci au indicat magistraţilor şi pe cine ar trebui să stea mai bine cu ochii. „Nu pot să nu observ că justiţia românească uită de valizele cu milioane de euro ale lui Becali, dar dă o sentinţă cu executare unui fost premier. Aşa ceva se poate întâmpla doar într-o ţară bananieră”, a comentat de pildă, pentru presa locală, Vasile Dâncu, fost ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Adrian Năstase.

Întâmplător sau nu, declaraţii interpretate ca un amestec nepermis în activitatea magistraţilor au venit, în urmă cu aproximativ un an, tot de la un lider al USL. De la preşedintele PNL, Crin Antonescu, mai precis, care le transmitea angajaţilor din serviciile speciale, DNA, justiţie, Garda Financiară şi prefecturi să nu uite „niciodată că există şi după Băsescu viaţă, lege, răspundere”.

Cele mai citite

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă