4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportCe mai au de împărţit PSD şi PNL la descentralizare

Ce mai au de împărţit PSD şi PNL la descentralizare

Social-democraţii vor să transfere o partea dintre atribuţiile Ministerului de Interne şi ale Ministerului Muncii către autorităţile locale. Titularii celor două portofolii, liberalii Radu Stroe şi Mariana Câmpeanu, se opun intenţiilor PSD.

Neînţelegerile nu au fost aplanate nici după o întâlnire a comisiei mixte PSD- PNL, condusă de vicepremierul Liviu Dragnea (PSD) şi prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis.

 

“Domnul Stroe a adus argumente în ce priveşte stabilitatea, faptul că în viziunea sa trebuie să existe în continuare o comandă unică în ce priveşte Poliţia, intervenţiile. Sunt argumente pro, contra. Din acest motiv spun că e nevoie de o hotărâre politică pentru că aici părerile sunt încă împărţite, cel puţin în ceea ce priveşte cele două partide”, a explicat Liviu Dragnea. El a precizat că PSD susţine ca ordinea publică să fie descentralizată.

Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a precizat că PNL susţine contrariul, respectiv faptul că serviciul de ordine publică ar trebui să rămână în continuare la Ministerul de Interne.

 

Bătălia pe ajutoarele sociale

 

Liviu Dragnea şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a absentat de la reuniunea comisiei mixte, el arătând că va avea o discuţie „colegială” cu aceasta, în Guvern.

„Am discutat cu doi reprezentanţi de la ministerul Muncii, de la Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, care au suţinut că nu se poate descentraliza nimic de la aceste două structuri. Nu am dus discuţia până la capăt, nefiind doamna ministru, şi nu am înţeles dacă aveau mandat. Noi am vrut să avem o discuţie cu decidentul politic, care este ministrul”, a spus Dragnea.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a precizat că cei doi reprezentanţi ai ANPS şi ANOFM nu au reuşit să lămurească membrii Comisiei mixte de ce nu se poate ca aceste structuri să fie descentralizate.

De fapt, aleşii locali ai celor două partide ar vrea să li se transfere întreaga activitatea în ceea ce priveşte ajutoarele sociale, mai puţin partea de control care ar rămâne la minister. Miza este uriaşă, fiind vorba atât de bazele de date cât şi de plata efectivă a ajutoarelor sociale. În prezent, angajaţii primăriilor fac munca de teren, după care trimit datele la agenţiile judeţene, aflate în subordinea Ministerului Muncii. Banii sunt alocaţi de la Bucureşti, iar liderii locali ar dori schimbarea acestei reguli.

 

SMURD preia ambulanţele

 

Comisia mixtă a decis că  serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, ci, dimpotrivă, se va integra în sistemul SMURD. Pe de altă parte, Liviu Dragnea a explicat că, în opinia sa, există în acest moment mult prea multe agenţii naţionale, el precizând că va urma, după finalizarea actului normativ privind descentralizarea, un proces de analiză a oportunităţii menţinerii tuturor acestor structuri.

Săptămâna trecută, comisia USL a creionat  proiectul descentralizării care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014. În subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere, conduse de persoane numite de şefii consiliilor judeţene. Autorităţile locale vor prelua atribuţii în domenii precum transport, sănătate, agricultură, mediu sau cultură.  Consiliile judeţene vor emite avize în aceste domenii, vor avea acces la baze de date şi vor prelua un patrimoniu consistent de terenuri şi clădiri. Finanţarea instituţiilor transferate va fi asigurată de la bugetul de stat. Majoritatea ministerelor vizate de descentralizare aparţin PNL sau PC, în timp ce majoritatea şefilor locali sunt din PSD.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă