9.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportCe impact va avea pierderea de către PP-DD a peste un sfert...

Ce impact va avea pierderea de către PP-DD a peste un sfert din parlamentari

16 deputaţi şi doi senatori au părăsit partidul condus de Dan Diaconescu de la alegerea noului Parlament şi până în prezent. Calculele particulare ale PNL, PSD şi PC oferă câteva indicii-cheie asupra rolului pe care dezertorii de la PP-DD l-ar putea juca în viitoarea ecuaţie politică a USL.

Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) mai are în prezent doar 50 de senatori şi deputaţi din cei 68 pe care i-a obţinut la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Dezertările din PP-DD sunt motivate atât de conflictele parlamentarilor cu Dan Diaconescu, dar şi de ofertele partidelor aflate la putere.

La ora actuală, zece dintre foştii parlamentari UNPR au statut oficial de independenţi, dar cochetează cu PSD. Mişcarea “independenţilor” din PP-DD a fost impulsionată de excluderea din partid a fostului prim-vicepreşedinte, Radu Popa.

Acesta a fost exclus la începutul lunii mai din PP-DD, fiind acuzat că a negociat cu PSD, fără ştirea lui Dan Diaconescu. În replică, Radu Popa a susţinut că a negociat un acord parlamentar între PP-DD şi PSD, dar doar după ce partidul l-a mandatat să facă asta.

Cert este că social-democraţii s-au arătat mulţumiţi şi cu o parte a voturilor PP-DD. Interesul PSD a fost oficializat chiar de vicepremierul Liviu Dragnea. “Dacă Radu Popa strânge un grup de parlamentari independenţi care să susţină psd este foarte bine. Nu pot să spun acum că îl vom primi în partid, dar nu respingem sprijinul unui eventual grup care se formează în parlament”, a declarat Liviu Dragnea.

După ce a fost exclus, Radu Popa a devenit independent, statut pe care îl mai aveau doi foşti deputaţi PP-DD.

La scurtă vreme după declaraţia lui Liviu Dragnea, şapte deputaţi PP-DD, apropiaţi de Radu Popa, şi-au dat demisia din partid şi au devenit independenţi.

Calculele PSD

Acum deputaţii proveniţi din PP-DD au exact numărul necesar pentru a înfiinţa un grup parlamentar – zece. Ei au şi depus o cerere în acest sens la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Contextul legislativ le este favorabil: noul statut al deputaţilor şi senatorilor interzicea expres formarea de grupuri parlamentare în afara formaţiunilor care au participat la alegeri.

Statutul a fost declarat, săptămâna trecută, necons­titu­ţional, astfel încât nu există nici o barieră legală în înfiin­ţarea noului grup. Un fost membru PP-DD, Gigi Neţoiu, nici nu a mai luat-o pe ocolite şi s-a înscris, vineri în UNPR, devenind automat, membru al grupului PSD din Camera Deputaţilor.

“Poate a fost o ruptură între conducere şi restul deputaţilor şi senatorilor. Când nu există comunicare, nu există mai nimic”, a cugetat Neţoiu după despărţirea de Dan Diaconescu.

Pentru PSD “înghiţirea” unei părţi cât mai importante din PP-DD este vitală în pregătirea unei majorităţi parlamentare alternative, în cazul despărţirii de PNL. La ora actuală, pentru a avea majoritate parlamentară un partid trebuie să se bazeze pe minimum 293 de voturi. PSD are 224 de parlamentari şi se poate baza pe 27 de voturi de la UDMR şi 18 de la Grupul minorităţilor. În acest fel, premierul Victor Ponta se bazează pe 269 de voturi, iar cele zece de la noul grup al indepen­denţilor îl apropie şi mai mult de realizarea majorităţii pe cont propriu.

De la Diaconescu la Voiculescu

În timp ce liderii PSD patronează formarea unu grup de “independenţi”, oamenii lui Dan Voiculescu preferă racolările “la bucată”.

Ei au atras deja în PC şase parlamentari proveniţi din PP-DD: patru deputaţi şi doi senatori. Numele cel mai sonor este cel al lui Tudor Barbu, fost lider al grupului PP-DD din Senat. Plecarea lui Tudor Barbu a fost cu atât mai spectaculoasă cu cât el a fost, în trecut, unul din criticii lui Dan Voiculescu.

“Niciodată nu am criticat PC iar despre Dan Voiculescu nu mi-am schimbat părerea cu nimic. Nu e o metamorfoză sau o preacurvie mentală“, a fost explicaţia lui Tudor Barbu.

Un alt caz spectaculos este cel al deputatului Cezar Cioată care a devenit, deja, specialist în a face naveta între partidul lui Dan Diaconescu şi cel al lui Dan Voiculescu. În februarie, el a plecat de la PP-DD la PC, însă, după doar o săptămână. Cioată a revenit în PP-DD. Ulterior, el a trecut, din nou, la PC.

PC încearcă să-şi sporească numărul de parlamentari, pentru a conta în jocul politic în eventualitatea ruperii USL.

Iniţial, racolările realizate de PC au avut acceptul neoficial al conducerii PNL. Liberalii căutau o modalitate onorabilă de a se baza pe voturile oamenilor lui Dan Diaconescu, fără a le oferi carnetul de membru PNL. În ultima vreme, însă, conservatorii au dat semnale că vor să acţioneze pe cont propriu. Pentru că au lăsat racolările pe seama PC, profitul direct al PNL de pe urma dezmembrării PP-DD a fost minim: un singur parlamentar, Romeo Nicoară, fost membru PNL înainte de înscrierea în partidul lui Dan Diaconescu.

2013/06/23//305240-tabel.jpg

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

România, în pragul unei crize economice: Fonduri europene în pericol și noi taxe așteptate

Mediul de afaceri își exprimă îngrijorarea, cu privire la măsurile fiscale preconizate pentru 2025 Liderii patronatelor avertizează că noile taxe vor fi anunțate, abia...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Dr. Oz va lucra cu Robert F. Kennedy Jr. la reforma asistenței medicale

Trump a ales personalitatea de televiziune și chirurgul dr. Mehmet Oz, ca administrator al unei agenții de anvergură cu cheltuieli anuale de 2,6 trilioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă