1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportCe au de rezolvat liderii USL după vacanţă

Ce au de rezolvat liderii USL după vacanţă

Premierul Victor Ponta şi preşedintele PNL, Crin Antonescu,  s-au întâlnit, ieri, la sediul PNL pentru a încerca să analizeze problemele tot mai numeroase din cadrul USL, care s-au acumulat în absenţa lor.

Victor Ponta şi-a încheiat, ieri, concediul iar Crin Antonescu se apropie de finalul vacanţei. Între timp, tensiunile din interiorul USL s-au acumulat.

În mai multe judeţe, liderii locali se acuză reciproc de trădare sau se ceartă împărţirea funcţiilor.

În Ilfov, Alba, Botoşani, Dâmboviţa, fie PNL, fie PSD s-au aliat pe plan local PDL, împotriva partenerilor de alianţă.

La Buzău şi Vâlcea, liberalii şi social-democraţii se ceartă pe funcţiile din instituţiile locale. La Gorj, fieful lui Victor Ponta,  preşedintele filialei PSD, Florin Cârciumaru, l-a atacat direct pe Crin Antonescu. El l-a ameninţat că va pierde  primarilor social-democraţi din judeţ la prezidenţiale, dacă îl mai critică pe Victor Ponta.

 

Cine îşi asumă măsurile nepopulare?

 Pe de altă parte, informaţiile potrivit cărora  Executivul a convenit cu FMI să majoreze o serie de taxe şi impozitele au fost critcate de unii liberali, precum Călin Popescu Tăriceanu.

Crin Antonescu a fost întrebat, ieri,  despre aceste opinii  critice şi l-a ironizat pe fostul premier.

„Ni se întâmplă tuturor să vorbim prin somn, poate. Nu e niciun păcat. E uşor somnambulică această critică, acest tip de critică. De ce? Pentru că nu poţi să visezi că s-au mărit taxe şi să le critici. Le critici în somn atunci. A crescut, s-a desfiinţat cota unică în România? S-au majorat impozitele acestea în România?”, a susţinut liderul PNL

Pe de altă parte, el a evitat să comenteze măsurile preconizate în acordul cu FMI, anunţând că o va face la finalul lunii august, după analiza Delegaţiei Permanente a PNL.

Victor Ponta a încercat şi el să potolească temerile românilor. „Românii nu au de ce să îşi facă griji! Guvernul nu introduce taxe care să-i afecteze pe cei cu venituri mici şi medii”, a anunţat el pe Facebook.

Victor Ponta are de rezolvat şi privatizarea CFR Marfă, care este suspendată. Înainte de a pleca în concediu, premierul a spus că, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, privatizarea nu se face. Iar în şedinţa CSAT, convocată după plecarea lui Ponta în concediu, nu s-a luat nicio decizie.

Liderii USL trebuie să rezolve, după revenirea din concediu, şi problema Legii ANI. Agenţia a găsit 108 de primari incompatibili iar majoritatea sunt de la PSD şi PNL.

La finalul lunii august, cele două partide vor trebui să ia decizii în ceea ce priveşte organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei. Curtea Constituţională a decis, recent, că scăderea pragului la referendum de la 50% la 30% poate intra în vigoare doar peste un an de zile.

 

Antonescu, duel cu Băsescu pe antiextremism

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, ieri, că Traian Băsescu a cauţionat transformarea României în poligon electoral pentru politicieni maghiari şi că încercarea de declanşare a unei cruciade împotriva Budapestei e “provincială”. Antonescu consideră că Traian Băsescu trebuia să ridice astfel de probleme le Bruxelles şi nu la Joseni.

Crin Antonescu a reamintit că Laszlo Tokes, “a fost pus”  de Viktor Orban vicepreşedinte al Parlamentului European cu acceptul parlamentarilor PDL şi cu lobbyul şefului statului roman. De asemenea, faptul că Băsescu  “a ajuns in situatia fără precedent de a mulţumi public premierului altei ţări”, Viktor Orban, pentru alegerea sa ca preşedinte in România a creat un ascendent pentru ca şi domnul Orban şi toţi ceilalţi oficiali maghiari “să facă poligon electoral unguresc din România”.

„Când domnul Orban facea recomandări unor alegători români, ca cetăţenie, cum să stea în casă la referendum era un lucru inacceptabil. Traian Băsescu nu zicea nimic, in afară de mulţumesc”, a comentat Crin Antonescu.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă