5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportBuda:Gestul lui Ponta de a rupe scrisoarea lui Băsescu îl descalifică şi...

Buda:Gestul lui Ponta de a rupe scrisoarea lui Băsescu îl descalifică şi îl compromite ca politician

Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, consideră că gestul liderului USL Victor Ponta de a rupe scrisoarea prin care preşedintele Traian Băsescu îi solicita respectarea voinţei cetăţenilor îl descalifică şi îl compromite pe acesta ca politician, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Citeşte şi
Antonescu: Dacă Băsescu doreşte să demisioneze, nu are nevoie de aprobarea noastră

„Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, consideră că gestul liderului USL Victor Ponta de a rupe scrisoarea prin care preşedintele României îi solicita respectarea voinţei cetăţenilor îl descalifică şi îl compromite pe acesta ca politician, ceea ce se doreşte să fie. Această manieră de a respecta voinţa cetăţenilor, validată prin sufragiu electoral, mă determină să cred că Victor Ponta, dar şi ceilalţi doi copreşedinţi ai Alianţei Socialiste, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, au pierdut şansa de a trece cu bine prin furcile caudine ale votului, atât formaţiunile pe care le reprezintă, cât şi ei înşişi. Au refuzat să facă acest lucru, în schimb au manifestat sfidare, ignoranţă şi lipsă de respect pentru tot ceea ce înseamnă nevoile reale ale cetăţenilor. Însă, de judecata votului nu scapă nimeni”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de PDL Cluj.

Citeşte şi Victor Ponta a deschis Congresul: ”Nu avem nevoie de propunerile otrăvite ale lui Traian Băsescu”

Buda şi-a exprimat „dezamăgirea” faţă de „dispreţul şi indiferenţa” cu care liderii USL tratează voinţa cetăţenilor exprimată prin vot şi afirmă că „astfel de derapaje nu pot rămâne nesancţionate”.

„Am ferma convingere că electoratul nu va rămâne nepăsător la asemenea abordări care vizează instaurarea unui tip de politică în care voinţa lor este ignorată, în care orice formă de dialog politic contrar opiniilor lor nu există. Deşi cele întâmplate sâmbătă s-au dorit a fi o «demonstraţie de forţă», liderii Alianţei Socialiste nu au reuşit decât să transmită, printr-un limbaj de lemn, că îi vor distruge pe toţi care nu sunt de acord cu ei, demonstrând că sunt rupţi de realităţile din România”, susţine Daniel Buda.

Citeşte şi
Congresele PSD, PNL şi PC s-au încheiat: Victor Ponta – candidat oficial la funcţia de premier, Antonescu la cea de preşedinte

Preşedintele PDL Cluj consideră că România are nevoie de o „clasă politică responsabilă şi matură”, care să guverneze în interesul poporului, are nevoie de revizuirea Legii Fundamentale în acord cu voinţa exprimată de cetăţeni.

„Din acest motiv, PDL susţine propunerea preşedintelui României de revizuire a Constituţiei în vederea reducerii numărului de parlamentari şi a trecerii la un Parlament unicameral pentru că a demonstrat, prin fapte, că agenda politică are ca numitor comun agenda cetăţeanului, iar nerespectarea voinţei românilor exprimate prin referendum ar reprezenta un precedent extrem de periculos şi nociv pentru valorile democraţiei româneşti”, conchide Buda.

Citeşte şi
„Le-a stricat nunta”. Cum reacţionează politicienii la oferta lui Băsescu de a demisiona

Şeful statului cere liderilor USL ca opoziţia să participe la discuţiile privind revizuirea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să fie de patru ani, iar referendumul de validare să aibă loc la locale, garantând că va demisiona în timp util pentru ca în noiembrie să fie şi prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri, câte o scrisoare preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, şi preşedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în deschiderea Congresului de la Romexpo, că formaţiunea sa nu are ce discuta şi negocia cu preşedintele Traian Băsescu, liderul social-democrat rupând de altfel scrisoarea de la şeful statului în faţa delegaţilor la congres.

Citeşte şi
Băsescu îşi anunţă demisia în noiembrie 2012. Vezi ce condiţii pune USL-ului

„Vreau să ştiţi că este un domn în România, domnul Băsescu îl cheamă, care ieri a făcut propuneri pentru ordinea de zi. Am primit şi o scrisoare de la domnia sa. Nu am citit-o, am sperat că scrie demisie. Nescriind însă demisie, aş vrea, cu permisiunea dumneavoastră, să îi dau un răspuns lui Traian Băsescu. Ăsta e răspunsul nostru pentru ei: nu avem ce discuta şi negocia cu Traian Băsescu, nu avem nevoie de minciunile şi propunerile lui otrăvite. Suntem un partid care a rezistat în aceşti ani împotriva regimului Traian Băsescu. Suntem un partid care ştim ce înseamnă să fim minţiţi de Traian Băsescu”, a afirmat Ponta.

Cele mai citite

Vizită la fosta închisoare politică de la Râmnicu Sărat: un nou pas pentru Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în România

Vineri, 15 noiembrie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează o vizită de prezentare la șantierul fostei închisori politice...

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...
Ultima oră
Pe aceeași temă