Vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas, a fost exclus aseara din PRM pe motiv de "tradare a intereselor partidului", Corneliu Vadim Tudor acuzandu-l pe cel cu care a colaborat timp de peste 15 ani pe zona de extrema dreapta a politicii romanesti si de faptul ca ar fi pactizat cu Traian Basescu. Din declaratiile facute tot aseara de Tribun, la Realitatea TV, rezulta insa ca miza acestei excluderi nu e doar politica, ci si economica. Vadim il acuza pe fostul vicepresedinte PRM ca ar fi orchestrat pierderea imobilului care gazduieste sediul central al PRM, administrat de RA-APPS. Potrivit lui C.V. Tudor, imobilul fusese revedicat de "un impostor din America, un paralizat de 84 de ani". De cealalta parte, Lucian Bolcas reprezenta, in calitate de avocat, interesele partidului in instanta, dar, spune Vadim, nu ar fi facut nimic serios pentru a pastra drepturile PRM de folosire a imobilului.
Tribunul mai spune ca Traian Basescu s-ar fi intalnit in repetate randuri cu ministrii Elena Udrea si Adriean Videanu, complotand la evacuarea PRM. Legaturile lui Bolcas cu Basescu ar fi, in opinia lui Vadim, suficient de stranse pentru ca fostul vicepresedinte al partidului sa-si tradeze formatiunea, din moment ce ar fi fost momit cu instalarea pe un post de consilier prezidential. Lucian Bolcas respinge insa acuzatiile fostului sau sef, pe care le considera "fabulatii": "Domnul presedinte nu are suficient simt al umorului ca sa angajeze pe cineva care a semnat cererea de demitere a domniei sale. (…) Bine ca nu sunt suspectat ca am pactizat cu Marko Bela". O data cu Blocas au mai fost exclusi din PRM si vicepresedintele CJ Vaslui, Corneliu Bichinet, Dumitru Codreanu, presedintele PRM Botosani, si Marian Fulga, liderul organizatiei Arges, toti pe motiv de "abateri repetate de la disciplina de partid".