2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportBoc cere Italiei liberalizarea pieţei muncii pentru cetăţenii români

Boc cere Italiei liberalizarea pieţei muncii pentru cetăţenii români

Premierul Emil Boc a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor din Italia, Gianfranco Fini, că România aşteaptă ca Italia să decidă cât mai curând liberalizarea forţei de muncă pentru cetăţenii români, după modelul Spaniei, arătând că aproximativ două milioane de români sunt legaţi de Italia.

Punctul de vedere al Guvernului în privinţa liberalizării pieţei muncii pentru români a fost formulat în discuţia avută, marţi, la Guvern, de cei doi oficiali, informează Mediafax.

Premierul a afirmat că circa două milioane de cetăţeni sunt legaţi de Italia, fie pentru că muncesc şi locuiesc în această ţară, fie că lucrează în societăţile cu capital italian din România.

„Este vorba de o relaţie unică, atât pentru România, cât şi pentru Italia. Sperăm că Italia va proceda cât mai curând la liberalizarea pieţei forţei de muncă pentru cetăţenii români, urmând modelul Spaniei”, a afirmat Boc, citat în comunicat.

Discuţiile au vizat, de asemenea, aderarea României la Spaţiul Schengen, în martie 2011. Premierul Emil Boc a reamintit angajamentul ferm al României de a îndeplini toate criteriile tehnice din procesul de aderare, iar Gianfranco Fini a afirmat că Italia este pregătită să ajute România în procesul de aderare, dată fiind expertiza Italiei în gestionarea unei părţi din frontiera de sud a Uniunii Europene, se mai arată în comunicat.

România şi Italia vor organiza la începutul anului viitor, la Bucureşti, un summit interguvernamental.

15 state UE au introdus, în ianuarie 2007, restricţii privind accesul muncitorilor români şi bulgari pe piaţa muncii, printre care şi Italia.

Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari au fost ridicate de Spania începând cu 1 ianuarie 2009.

Cele mai citite

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă