1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportBlaga: Trebuie să facem reorganizarea ţării până în 2013, altfel nu se...

Blaga: Trebuie să facem reorganizarea ţării până în 2013, altfel nu se mai face

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, miercuri seara, că dacă reorganizarea administrativ teritorială a României nu se va realliza în anul 2013, atunci nu se va mai face, susţinând astfel că este ,,exclus” ca reorganizarea ţării să se facă pe criterii etnice, iar toate forţele politice vor trebui să negocieze, potrivit Realitatea.net.

„Când discutăm de regiuni din nou trebuie să discutăm despre Constituţie. Actualmente textul Constituţiei spune că România este împătţită în judeţe, comune, sate, oraşe. În primul rând niciun politician român nu poate fi de acord cu o regionalizare a României pe viitor pe criterii etnice. Deci lucrul acesta eeste exclus, nu despre asta discutăm. Mai departe când discuţi de o reorganizare administrativă în primul rând trebuie să ajungi la regiuni care pe o perioadă cât mai lungă de timp să fie eligibile”, a spus el fiind prezent într-o emisiune la Realitatea Tv.

Liderul PDL a susţinut că cele opt regiuni, aşa cum sunt trasate în prezent sunt prea mari, dând exemplul Moldovei care, în opinia lui, ar trebui să fie împărţită în două părţi. ,,Cele opt regiuni cum sunt ele acum trasate din punctul meu de vedere sunt prea mari multe dintre ele. Vă dau exemplu Moldova, nord-estul: patru milioane de oameni. Clar că ar trebui împărţită în două. Trebuie să ţi cont de anumite activităţi culturale, istorice între judeţele respective. Dar cel mai important lucru este care sunt competenţele”, a precizat democrat-liberalul.

Blaga a susţinut că reorganizarea teritorial admministrativă a ţării nu trebuie să fie una politică, arătându-şi astfel disponibilitatea de a sta la masa pentru a discuta cu forţele politice acest subiect. ,,Un prim lucru pe care vreau să îl spun este că atunci când discutăm de lucrurile astea tema reorganizării administrative teritoriale a României nu trebuie să fie una politică. Nu trebuie să fie folosite de opoziţia indiferent că va fi ea împotriva puterii. Trebuie să stea la masă”, a opinat el. Fiind întrbeat dacă PDL va participa la negocieri, Vasile Blaga a spus că nici ,,nu se poate altfel”, deoarece trebuie să fi ,,cinstit” cu ţara ta. ,,Nu se poate altfel, nu poţi să nu fi cinstit cu ţara ta. Absolut de acord ( va participa la negocieri n.r), sigur că da pentru că până la urmă trebuie să o facem. Nu vom absorbi fonduri europene cu actuala structură administrativă şi veţi da vina şi pe Ponta, şi pe cine vine după Ponta”, a punctat democrat-liberalul.

Preşedintele PDL a precizat că dacă reorganizarea administrativ teritorială nu se va face în anul 2013, atunci nu se va mai realiza. ,,Dacă nu se pune problema reorganizării teritoriale a României în 2013 nu se mai face pentru că în an pre electoral nicio formaţiune politică nu poate să spună că desfinţează unităţi administrative pentru că nu îi mai votează primarii lui. Iar USL-ului îi va fi foarte greu în momentul ăsta pentru că are foarte mulţi preşedinţi de CJ (…). Pot să rămână judeţele, dar cu competenţe mult reduse”, a conchis Vasile Blaga.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că reorganizarea administrativ-teritorială a României ar trebuie realizată până în 2014, astfel încât la o dată cu alegerile pentru PE „să avem alegeri regionale”, precizând că el ar merge pe varianta celor 8 regiuni de dezvoltare.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă