Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu a infirmat speculaţiile legate de moţiunea pe care o susţine, afirmând că îşi menţine decizia de a-l sprijini pe Vasile Blaga, astfel încât funcţiile de preşedinte PDL şi prim-ministru să fie separate, potrivit NewsIn.
Întrebat cum comentează speculaţiile legate de o reconsiderare a poziţiei sale iniţiale, senatorul Radu Berceanu a răspuns: „Absolut speculaţii (…) Cred că nu cunoaşte nimeni să spun una şi apoi să mă schimb. Nu se pune în niciun fel o astfel de problemă.” Berceanu a precizat că doar calitatea sa de membru a comisiei de organizare a alegerilor interne nu i-a permis să se numere printre susţinătorii lui Vasile Blaga atunci când acesta şi-a depus moţiunea.
În ceea ce priveşte absenţa semnăturii sale de pe lista cu cei 35 de susţinători ai moţiunii lui Blaga, Berceanu a explicat că prevederile statutului fac ca doar aceştia să fie relevanţi în mod oficial, iar din partea PDL Dolj era deja trecut prim-vicepreşedintele Constantin Dascălu. „Pe o moţiune poţi să scrii multe lucruri care nu sunt neapărat nestatutare. Ce-i oficial, sunt cei 35. Dacă vrei ca la sfârşitul moţiunii să mai treci nu ştiu câţi susţinători, ca de exemplu pe Oajdea, care tocmai ţi-a făcut figura acum trei luni şi erai hotărât să-l dai afară, poţi să o faci şi bravo că ai făcut-o”, a spus Berceanu ironic, referindu-se la numărul mare de susţinători care figurează pe textul moţiunii lui Emil Boc.
Berceanu a afirmat că deţinerea concomitent de către Boc a funcţiilor de preşedinte de partid şi de premier a creat probleme pentru PDL. „Cu Emil Boc ca preşedinte şi prim-ministru am cam văzut ce se poate face şi cred de multă vreme că ar fi bine ca atunci când partidul e la guvernare preşedinte de partid să fie altcineva decât primul-ministru. Aşa s-ar fi înţeles mult mai bine de ce se fac anumite lucruri şi nu am mai fi fost în situaţia paradoxală să mărim 80% din pensiile militarilor şi să avem greve ale militarilor, de exemplu”, a declarat Berceanu adăugând ulterior că Emil Boc ar trebui să rămână prim-ministru cel puţin până la finele anului, astfel încât efectele pozitive ale reformelor PDL să se răsfrângă tot asupra acestui cabinet.