3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportBăsescu: Recuperarea salariilor este o restanţă a statului faţă de cetăţeni

Băsescu: Recuperarea salariilor este o restanţă a statului faţă de cetăţeni

Preşedintele Traian Băsescu avertizează că deşi România stă mai bine decât multe ţări europene,  este încă fragilă. De aceea, încercarea de a mări salariile este corectă, dar nefirească în acest moment.

„România este în situaţia de a merge pe sârmă cu pragmatism şi responsabilitate, dar mai ales fără populisme”, a spus Băsescu.

Preşedintele a precizat că dacă nu vor exista derapaje, majorarea salariilor va începe în ianuarie 2012.

„Promisiunea publică a fost că vom încerca să acoperim banii reţinuţi bugetarilor începând cu 1 ianuarie 2012. Suntem încă într-o situaţie dificilă”, a declarat Băsescu.

Băsescu a declarat că recuperarea salariilor reprezintă principala obligaţie a autorităţilor, fiind o „datorie de solidaritate şi de corectitudine” faţă de cetăţeni.

„Sunt 1,2 milioane de oameni care au suportat cel mai dramatic factura restrângerilor din 2010 şi 2011. Susţin că în primul rând am tăiat oamenilor salariile şi prima obligaţie pe care o avem este să refacem oamenilor salariile. Nu e vorba de o creştere a salariilor ci de o restanţă a statului faţă de cetăţeni”, afirmă preşedintele.

Preşedintele susţine că investiţiile trebuie să fie principalul motor de dezvoltare economică a României.

„Am folosit toate pârghiile pe care le-am avut la îndemână. Dincolo de lista lungă de măsuri de stimulare a angajărilor, de stimulare a afacerilor, vă pot spune că România a avut şi anul trecut şi anul acesta, cel mai mai ridicat procent din PIB destinat investiţiior din Uniunea Europeană”, a declarat Băsescu.

Băsescu a declarat că a venit timpul ca politicienii să nu mai păcălească poporul.

Intenţia de a deschide economate este populistă. Magazinele s-au închis a doua zi după alegeri. Sunt 6 milioane de pensionari. Câte magazine trebuie deschise? Cred că pensionarii se bucurau mai mult de o indexare. Datele de acum nu justifică înfiinţarea de noi magazine”, a spus preşedintele.

Băsescu susţine privatizarea managementului în companiile de stat pentru a reduce pierderile şi arieratele.

„Ce s-a făcut până acum a fost prost. Marii furnizori de arierate au fost companiile de stat. Nu avem dubii că marile regii au beneficiat de un management prost. Dacă existau manageri privaţi la Electrica se mai acordau contracte băieţilor deştepţi”, a explicat Băsescu.

Curăţarea aparatului de stat de incompentenţi este o necesitate absolută. Nu se absorb fondurile europene din cauza funcţionarilor nu din cauza miniştrilor”. Am respect pentru majoritatea funcţionarilor publici dar văd ce se întâmplă în Vamă şi la poliţie”, afirmă Băsescu.

Preşedintele a avertizat unele companii de stat vor fi lăsate să intre în faliment, dar nu există încă o lită.

„Nu mai putem tolera cangrene în economia românească. Nu mai finanţăm ineficient pentru că finanţarea se face cu banii pensionarilor, cu banii de la sănătate, cu banii pentru salarii”, a spus Băsescu.

Băsescu spune că marile găuri din economia românească sunt regiile şi sănătatea.

„Nu s-a produs nimic în îmbunătăţirea prestaţiei din sănătate deşi cheltuielile au crescut de 6-7 ori. Banii se vor acorda pe măsură ce Casa de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii iau măsuri de transparentizare a cheltuielilor”, a spus Băsescu.

Preşedintele susţine că noua lege a sănătăţii va îmbunătăţi sistemul medical din România. Totuşi subfinanţarea din sistemul medical este „o problemă cronică” care nu se va rezolva curând.

„Noua lege a sănătăţii va fi pusă la dispoziţia Guvernului şi sper că până la sfârşitul anului va fi adoptată. Este clar că finanţarea fundamentală a sistemului medical vine din contribuţii şi nu avem perspectiva ca în doi trei ani să mărim aceste contribuţii. Avem solicitări în sistem mult mai mari decât contribuţiile. Trebuie să privatizăm şi spitalele şi sistemul de asigurări de sănătate”, afirmă Băsescu.

Preşedintele Băsescu susţine că ştia că România este pe drumul cel bun.

„Eu nu am avut nevoie de mesajul Fondului pentru a ştii situaţia ţării. Ca urmare a sacrificiilor pe care le-am făcut românii, ţara noastră şi-a restabilit dezechilibrele macro-economice. Împrumutăm de pe piaţă mai puţin bani pentru a plăti salariile şi pensiile şi obiectivul este anul viitor să plătim şi mai puţin”, susţine Băsescu.

Băsescu susţine că lecţia pe românii trebuie să o înveţe în urma crizei este :”Fiecare trebuie să se întindă cât îi este plapuma. Consumi cât produci”.

Mesajul preşedintelui către politicieni şi către cetăţenii români a fost un îndemn la prudenţă.

„În prezent, cele mai mari riscuri sunt populismului generat de viitoarele alegeri şi desigur instabilitatea politică”, a spus Băsescu.

„Ştiu că românii sunt supăraţi pe mine. Ei trebuie să înţeleagă că nimeni nu a vrut să le ia din salarii, dar sunt momentele când politicienii trebuie să facă ceea ce trebuie şi nu ceea ce îşi doresc”, a conchis preşedintele.

Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la Radio România Actualităţi pentru a prezenta concluziile evaluării celui de-al doilea acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Şeful statului s-a întâlnit duminică cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

În urma întrevederii, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că România şi-a menţinut stabilitatea fiscală şi s-au creat condiţiile pentru o creştere economică dar a cerut clasei politice şi în special arcului guvernamental seriozitate şi prudenţă pentru a nu produce derapaje care să pericliteze această creştere.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă