2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportBaronii locali vor fi vedetele votului uninominal

Baronii locali vor fi vedetele votului uninominal

Baronii locali au fost reactivati pentru alegerile locale si merg in tandem primarie-consiliu judetean. Mai toate partidele si-au pus in miscare personalitatile mai mult sau mai putin controversate, mergand pe ideea de influenta si notorietate in judete. Insa formatiunile nu au tinut cont de faptul ca multi dintre candidatii lor la locale au dosare penale la DNA sau sunt cercetati de procurorii anticoruptie. PSD si-au readus in prim-plan oamenii grei din perioada guvernarii trecute, exemple in acest sens fiind Adrian Nastase, Miron Mitrea, serban Mihailescu, cei trei ocupandu-se in mod direct de organizarea alegerilor locale. De asemenea, personaje ca Marian Oprisan (Vrancea), Nicusor Constantinescu (Constanta), Constantin Contac (Botosani), Gavril Marza (Suceava) candideaza pe uninominal pentru presedintia consiliilor judetene, desi au dosare penale, aflate in diferite stadii de urmarire penala. In acest context si PD-L si-a mobilizat toate resursele umane pentru alegerile locale. Astfel, greii de la centru vor candida pentru presedintia consiliilor judetene in judetele unde cunosc notorietate. Drept consecinta, au anuntat ca se vor inscrie in cursa pentru sefia consiliului judetean Radu Berceanu (Dolj), Gheorghe Flutur (Suceava), Sorin Frunzaverde (Caras-Severin). PNL va merge, in special, pe structura deja existenta a presedintiei a patru consilii judetene, pe care le detine (Calarasi, Hunedoara, Cluj, Maramures), dar ar putea apela si la tandemuri posibile, cum ar fi ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, si Relu Fenechiu (primar si presedinte de consiliu judetean) pentru Iasi.

Uninominalul baronilor

 

Pentru sustinerea ideii ca alegerile locale din iunie nu s-ar putea desfasura dupa noua lege electorala, cea a votului uninominal, liberalii au apelat la tot felul de argumente: de la necesitatea operarii altor modificari legislative la aspecte procedurale sau tehnice. Raspicat s-a pronuntat, de exemplu, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, potrivit caruia alegerea presedintilor de CJ se va face in baza vechii legislatii, deoarece Guvernul nu ar avea timp sa pregateasca scrutinul conform noului sistem. Varianta modificarilor legislative a fost avansata de senatorul PNL Norica Nicolai. "Vor trebui facute in regim de urgenta o serie de modificari ale legii cu privire la consiliile judetene si consiliile locale, deci inclusiv la legea cu privire la statutul alesilor locali, pe care noi n-am pus-o in acord cu prevederile Constitutiei", a declarat Nicolai. Sprijin in favoarea acestei argumentatii au primit liberalii chiar din partea celor care au atacat Legea votului uninominal la Curtea Constitutionala. "Va trebui sa stim, in primul rand, ce atributii au acesti presedinti ai CJ, modul in care pot sa fie trasi la raspundere si pot sa fie demisi, modul in care isi exercita ei atributiile in cadrul judetului in care sunt presedinti. Vreau sa va spun ca la ora actuala calculatorul meu a numarat 283 de acte normative care fixeaza prerogativele ce au fost date pana acum presedintilor CJ ca membri ai acestor consilii. Evident ca toate trebuie sa aiba o coloratura noua", a aratat deputatul PRM Lucian Bolcas. "Nu stiu ce mai vrea PNL sa modifice, ca s-a modificat deja, poate nu stim ce-am votat, dar am votat o modificare ampla", a reactionat vicepresedintele PSD Victor Ponta, amintind ca textul votat in Parlament este "cuvant cu cuvant" textul pe care Executivul l-a acceptat in octombrie si pentru care si-a asumat raspunderea.

Un alt subterfugiu la care au apelat liberalii a vizat datele de emitere si publicare a hotararilor de guvern privind organizarea alegerilor locale. Concret, s-a spus ca o data cu emiterea acestora s-a declansat procesul electoral in baza vechii legii, astfel ca uninominalul ar fi urmat sa-i vizeze pe presedintii de CJ de abia la alegerile din 2012. Ideea a fost sustinuta si de senatorul UDMR Gyorgy Frunda: "Chiar daca decalajul dintre cele doua este numai de o zi, Legea votului uninominal se va aplica abia de la urmatoarele alegeri locale".

Strategia liberala a starnit furia social-democratilor, initiatori ai uninominalului pentru presedintii de CJ in conditiile in care principalii avantajati ar fi baronii PSD. Primul care a reactionat a fost Liviu Dragnea, presedinte al Uniunii Nationale a CJ din Romania si vice al PSD. Acesta a aratat ca emiterea hotararii de guvern privind calendarul pentru locale cu doar o zi inaintea publicarii Legii votului uninominal ar bloca uninominalul si ar constitui "o practica duplicitara". In numele UNCJR, Dragnea a cerut totodata anularea respectivei hotarari guvernamentale, iar un alt presedinte de CJ social-democrat, Nicusor Constantinescu, a avertizat ca va cere conducerii PSD sa depuna motiune de cenzura in cazul in care Executivul nu se conformeaza. Ideea a fost prinsa din zbor de sefii PSD, care au anuntat ca vor depune "neintarziat" motiune de cenzura daca Guvernul PNL "atenteaza" la Legea uninominalului. "Ne detasam clar de jongleriile ieftine ale unor politicieni care nu tin cont de hotararile Parlamentului", a aratat Mircea Geoana, in vreme ce coordonatorul campaniei electorale a PSD, deputatul Miron Mitrea, a declarat ca Executivul ar incerca "o golaneala" pentru ca s-ar teme de uninominal. "Daca vor continua in aceasta directie, nu numai ca nu ne au parteneri, ne au dusmani de moarte si introducem imediat motiune de cenzura impotriva unui guvern care se joaca cu noi cu asemenea decizii", a mai amenintat Mitrea.

Mesajul transant a fost receptionat rapid de liberali, la mai putin de o ora, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru, iesind sa dea asigurari ca presedintii de CJ vor fi alesi uninominal la scrutinul din iunie.

 

EXCEPTIE
» Spre deosebire de cele 41 de judete ale tarii, Capitala nu va avea alegeri pentru presedintia Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Locuitorii Capitalei vor vota in continuare asadar pentru primarul general, primarul de sector, Consiliul Local si Consiliul General.

Procedura
» Hotararile de guvern privind organizarea alegerilor locale au fost publicate inca de miercuri seara in Monitorul Oficial, in vreme ce Legea votului uninominal a fost publicata ieri. Cele patru hotarari guvernamentale (care stabilesc data alegerilor, aproba calendarul, cheltuielile si, respectiv, numeroteaza circumscriptiile electorale) vor fi insa modificate, potrivit premierului Tariceanu. Aflat la Bruxelles, seful Guvernului a aratat ca se vor elimina speculatiile cu privire la amanarea uninominalului si a calificat amenintarea PSD de a depune o motiune de cenzura drept "o furtuna intr-un pahar cu apa".

Inflatie de tandemuri penale primar-presedinte de Consiliu Judetean

Batalia politica se va muta in tara, toate partidele mobilizandu-si oamenii influenti, de notorietate in judete. PSD si-a reactivat deja o serie de personalitati controversate de la centru, printre care Adrian Nastase, Miron Mitrea, serban Mihailescu, desi acestia sunt clienti ai DNA pentru acuze legate de fapte de coruptie. Ei vor coordona campania PSD. Social-democratii pregatesc lansarea in cursa pentru locale a actualilor presedinti de CJ, oameni influenti cu dare de mana, cunoscuti a fi adevarati vatafi de judet in perioada guvernarii PSD (2001-2004). Din cei 20 de actuali presedinti ai consiliilor judetene ai PSD, multi au dosare penale la DNA. Baronul de Vrancea, Marian Oprisan (aflat sub ancheta procurilor anticoruptie), va candida pentru un nou mandat si va merge in tandem cu primarul actual al Focsaniului, Decebal Bacinschi. La Constanta, cuplul deja sudat al baronilor locali: primarul Radu Mazare – presedintele CJ, Nicusor Constantinescu. Liviu Dragnea, seful Consiliului Judetean Teleorman, va candida pentru un nou mandat, el fiind insotit de primarul de la Alexandria, Constantin Slabescu. Baronul de Suceava, Gavril Marza, care are "pe rol" doua dosare la DNA, va candida pentru un nou mandat la consiliul judetean ca si "vecinul" sau, presedintele Consiliului Judetean Botosani, Constantin Contac, si el avand dosar la DNA. La Dolj presedintele Consiliului Judetean, Ion Prioteasa, va merge "brat la brat" cu deputatul Olguta Vasilescu; fosta peremista ar putea fi candidatul la Primaria Craiova. La Arges actualul sef al Consiliului Judetean, Constantin Nicolescu, va candida impreuna cu primarul Tudor Pendiuc pentru un nou mandat, cei doi fiind cunoscuti ca foarte apropiati ai presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu. In Dambovita presedintele CJ, Gheorghe Ana (cu dosar la procurorii anticoruptie), va candida pe uninominal pentru un nou mandat, iar pentru primaria resedintei de judet, Targoviste, va incerca sa castige actualul edil, Iulian Furcoiu.

Si PD-L isi trimite baronii in teritoriu. De altfel, potrivit unei decizii a conducerii centrale, la locale se va merge in echipa primar-presedinte CJ-senator si deputat. Se va intoarce in teritoriu fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu. El va candida pentru presedintia CJ Dolj impreuna cu candidatul pentru Primaria Craiovei, Antonie Solomon, care mai vrea un mandat. De asemenea, fostul ministru al Agriculturii Gheorghe Flutur vrea sefia CJ Suceava si va merge in tandem cu primarul Ion Lungu, demisionar din PNL, care a trecut la PD-L si vrea un nou mandat. De altfel, si nepotul fostului ministru, Catalin Flutur (si el trecut la PD-L), va candida pentru alt mandat la Primaria Botosani, mergand in tandem, cel mai probabil, cu un fost prefect pesedist care a trecut la pedelisti. La Arad candidaturile ar putea fi "in familie": fostul vicepremier Gheorghe Pogea mergand in "duet" cu primarul Gheorghe Falca (urmarit penal de DNA). Primarul orasului Alba Iulia, Mircea Hava, si presedintele CJ, Ion Dumitrel, vor candida impreuna din partea PD-L pentru un nou mandat. La Buzau vicele PD-L Cezar Preda va candida pentru primaria orasului, in timp ce actualul sef al Consiliului Judetean, Victor Mocanu, ar putea candida pentru un nou mandat. La Caras Severin Sorin Frunzaverde va renunta la mandatul de europarlamentar pentru presedintia Consiliului Judetean, iar pentru Primaria Resita (resedinta de judet), posibil actualul viceprimar, Tiberiu Padurean. La Cluj-Napoca presedintele PD-L, Emil Boc, va candida pentru primarie si este foarte probabil ca finul sau, Alin Tise, fost prefect, sa candideze pentru presedintia CJ Cluj.

PNL merge pe structura actualilor presedinti ai consiliilor judetene. Liberalii detin sefia a patru consilii judetene: la Cluj (Marius Nicoara), Calarasi (Radu Filipescu), Maramures (Marinel Kovacs) si Hunedoara (Mircea Molot). La Hunedoara presedintele Consiliului Judetean merge mana in mana cu primarul Devei, Mircia Muntean (cercetat de procurori). La Iasi PNL l-a lansat in campania electorala pentru primarie pe ministrul Cristian Adomnitei si este posibil sa faca tandem cu "protectorul" sau, deputatul Relu Fenechiu.
PRM are sanse doar la Vaslui prin actualul sef al consilierilor, Corneliu Bichinet. PC se bazeaza la Galati pe primarul migrator Eugen Durbaca.

Cele mai citite

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...
00:00:42

VIDEO. Rusia declară că Franța a căutat să inițieze un „dialog” fără participarea Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Franța a încercat să stabilească un „dialog” cu Moscova pe tema Ucrainei, dar fără participarea Kievului,...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă