8.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportAntonescu: Avem o Românie în derivă, iresponsabilă pentru acţiunile sale

Antonescu: Avem o Românie în derivă, iresponsabilă pentru acţiunile sale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Satu Mare, că România este „în derivă”, iar puterea este „din ce în ce mai iresponsabilă în acţiunile sale„, potrivit Mediafax.

„Practic, avem, cu fiecare zi care trece, din toate punctele de vedere, o Românie în derivă, o putere din ce în ce mai iresponsabilă în acţiunile sale şi, în orice caz, din ce în ce mai departe de realitate şi de realitatea cu care se confruntă şi pe care o trăiesc cea mai mare parte a cetăţenilor acestei ţări. În sensul acesta, nu motivele pentru care această putere trebuie schimbată cred că ar trebui să constituie subiectul dezbaterilor politice, ci, din punctul nostru de vedere, al acestei construcţii importante care este USL, pregătirea pentru ca noi să fim eficienţi, coerenţi şi responsabili, aşa cum actuala putere nu este”, a declarat Crin Antonescu.

El a precizat că momentul în care USL va prelua puterea trebuie să fie „un moment de schimbare fundamentală a modului în care este condusă România”.

„Ne pregătim foarte serios pentru ca momentul în care vom prelua puterea, când va fi acest moment – eu sper mai curând decât alegerile din 2012 – să fie într-adevăr un moment de schimbare fundamentală a modului în care este condusă, în care este administrată şi reprezentată România. Critica actualei puteri, a actualei guvernări a devenit o treabă foarte grea, nu din cauză că ar trebui căutate motive, ci din cauză că motivele sunt supraabundente, e inflaţie de motive”, a spus liderul PNL.

Crin Antonescu s-a aflat, joi, la Satu Mare, unde s-a întâlnit cu preşedintele PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, şi cu preşedintele filialei PC, Viorel Pop. Ulterior, liderul PNL a plecat spre judeţul Maramureş, unde participă la campania electorală pentru Primăria Baia Mare.

Cele mai citite

Taiwan a închis centrul său de răspuns de urgență. Ce înseamnă asta

Taiwan a închis centrul său de răspuns de urgență, ceea ce sugerează că exercițiile militare chineze în apropierea insulei s-ar fi încheiat, scrie Reuters. Ministerul...

Pregătiri pentru Sărbători în Domeniul HoReCa: Dotări Esențiale pentru Confortul Clienților

Pe măsură ce sărbătorile se apropie, domeniul HoReCa trebuie să fie pregătit să ofere o experiență de neuitat oaspeților săi. Dotările de calitate nu...

Noe Ponti stabilește un nou record mondial la 50 m fluture la Campionatele Mondiale din Budapesta! Rușii au revenit și fac senzație

Elvețianul Noe Ponti a fost vedeta zilei a doua a Campionatelor Mondiale de înot în bazin scurt, desfășurate la Budapesta, reușind să doboare două...
Ultima oră
Pe aceeași temă