2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportAlegerile de la Baia Mare, sub semnul mitei electorale

Alegerile de la Baia Mare, sub semnul mitei electorale

Alegerile pentru Primăria Baia Mare s-au desfăşurat sub semnul acuzaţiilor de mită electorală. CV-urile candidaţilor nu au convins nici un sfert din alegători să meargă la vot, dar rezultatul scrutinului constituie un barometru pentru marile înfruntări din 2012.

Sapte candidaţi şi-au disputat ieri voturile alegătorilor băimăreni pentru funcţia de primar, pe locul lăsat liber de fostul edil Cristian Anghel, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu. 

La alegerile pentru funcţia de primar al Băii Mari au candidat şapte persoane, majoritatea lideri locali care au migrat dintr-un partid în altul: Mihai Pătraşcu (intrat de curând în PDL), Cătălin Cherecheş (susţinut de USL), Ciprian Cherecheş (PRM), Petru Tomoiagă (Partidul Verzilor), Doru Dăncuş (PNŢCD) şi independenţii Mircea Dolha (fost PNL şi PSD) şi Vasile Vlaşin (deşi este membru PDL). Până la ora 18.00 au votat doar 25.623 de băimăreni, adică 20,55% din populaţia cu drept de vot.

Aceasta este prima confruntare electorală dintre PDL şi Uniunea Social-Liberală, alianţa formată de PSD, PNL şi PC. De altfel, cele trei formaţiuni au avut un candidat comun.

Potrivit presei locale, un sondaj publicat înaintea scrutinului îl cotau pe Cătălin Cherecheş cu 63,6% din voturi, urmat de Mircea Dolha cu 17,9%. Un alt sondaj estima însă că Cherecheş ar obţine doar 31,8% din voturi, iar Dolha – 31,8. Totuşi, Dolha ar câştiga al doilea tur de scrutin, cu 51,6% din voturi, potrivit acestui sondaj.

Mită electorală: o plimbare cu balonul

Candidaţii s-au acuzat reciproc de mită electorală, dar, în pofida „dovezilor” pe care unii dintre ei susţin că le au, poliţia municipală nu a operat nici o reţinere. „Au fost mai multe sesizări, una vineri şi şase duminică, însă nici o sesizare dintre cele soluţionate nu s-a confirmat”, a declarat subcomisarul Gabriela Liahovici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. 

Cei trei candidaţi „cu şanse”, Cătălin Cherecheş, Mircea Dolha şi Vasile Vlaşin, s-au acuzat reciproc că în alegerea viitorului primar au fost implicaţi, în schimbul unor mari sume de bani şi bunuri, liderii romilor din municipiu. Ei susţin că, în urma acestor alegeri, comunitatea romă e mai bogată cu multe bunuri, bonuri valorice şi bani, acordate în schimbul voturilor pentru candidatul-furnizor. Acesta ar putea fi motivul pentru care, la prânz, în cartierele locuite preponderent de romi prezenţa la vot era de 40%, în condiţiile în care media pe municipiu era de doar 10%. 

În afară de materialele promoţionale, s-au oferit brichete, tichete sociale, bilete la film, îngheţată, cântare de baie, biciclete şi… plimbări cu balonul cu aer cald. 

În afara acestor „cadouri electorale”, în sfera politică au circulat zvonuri că lideri ai comunităţii rome ar fi dat alegătorilor romi şi „sume de bani, cuprinse între 50 şi 150 de lei, pe baza unui tabel în care erau înscrise date din cartea de identitate”.

Ameninţări şi acuzaţii

Cel mai grav incident electoral s-a petrecut la secţia de votare nr. 32 din incinta Colegiului Tehnic „C.D. Neniţescu”, unde candidatul USL, deputatul independent Cătălin Cherecheş, l-a acuzat pe preşedintele secţiei de votare, Zoltan Bolognyi, că „este sub influenţa băuturilor alcoolice”. Tot acolo, observatorul Nicu Lakatos – care a sesizat Poliţia că doi romi scandează pe holul secţiei „Cătălin Cherecheş primar” şi apoi au întrebat „de unde se iau banii” (în schimbul votului dat) – a susţinut că se teme pentru viaţa sa, după ce ar fi fost ameninţat telefonic de oamenii candidatului USL, care i-au transmis că „va fi terminat” după ce se termină votarea.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Aderarea completă a României la Schengen, pe agenda Consiliului JAI din 12 decembrie

O propunere legislativă va fi destinată protecției copiilor în mediul online, obligând platformele digitale să raporteze autorităților cazurile de abuz sexual asupra minorilor Președinția ungară...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...
Ultima oră
Pe aceeași temă