Vremea va fi în general frumoasă, cu unele înnorări în regiunile extracarpatice, unde va fi ceață, burniță și ploi slabe, informează Administrația Națională de Meteorologie.
MIERCURI ÎN ŢARĂ
În regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă, pe arii restrânse se va semnala ceaţă şi vor fi condiţii de burniţă sau de ploaie slabă. În restul teritoriului, vremea va fi predominant frumoasă cu cerul variabil, însă din nou în zonele joase local va fi ceaţă, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, unde ceaţa va persista, dar mai ridicate în vestul şi nord-vestul ţării. Temperaturile minime se vor situa între -3 şi 6 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, până spre -8 grade.
MIERCURI LA BUCUREŞTI:
Vremea va fi în general închisă, cu condiţii de ceaţă şi posibil, burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 8 grade, iar cea minimă de 2…3 grade
JOI ÎN ŢARĂ
În regiunile extracarpatice vor mai fi înnorări şi îndeosebi în cursul nopţii va fi ceaţă, asociată izolat cu burniţă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ceaţa se va semnala pe arii restrânse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă, dar mai ridicate în vestul ţării, unde vremea va fi în continuare cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi 6 grade.