4.4 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialPrognoza meteo - ger în toată ţara

Prognoza meteo – ger în toată ţara

Meteorologii spun că, după ninsori şi viscol, de luni vremea se răceşte accentuat. Temperaturile negative vor persista şi pe parcursul zilei, iar nopţile şi dimineţile vor fi geroase în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, trecător va mai ninge slab în primele două zile ale săptămânii, iar vântul va continua să prezinte intensificări, apoi, ninsorile îşi vor face apariţia în regiunile intracarpatice. Vântul va sufla la rafală, în special pe crestele montane, cu viteze de peste 55-60km/h şi chiar 70km/h pe arii restrânse.

Şi în Capitală vremea va fi deosebit de rece mai ales miercuri, când dimineaţa se vor înregistra minus 19 grade în cartierele de la periferia Bucureştiului, iar la amiază mercurul din termometre se va opri la minus 9 grade Celsius. Este posibil să mai cadă câţiva fulgi de zăpadă la începutul săptămânii, apoi în cursul dimineţilor va fi prezentă ceaţa. Nu mai ninge în regiunile intracarpatice miercuri, iar în vestul ţării iese soarele, însă temperaturile vor fi negative în toată ţara.

Valori termice la nivel naţional:

Luni: -20 grade Celsius/1 grad Celsius

Marţi: -20 grade Celsius/0 grade Celsius

Miercuri: -19 grade Celsius/4 grade Celsius

 

Cele mai citite

Intervenții record ale Salvamont în ultimele 24 de ore: 93 de persoane salvate, 26 transportate la spital

Salvamont reamintește importanța pregătirii, înainte de a porni pe trasee montane Dispeceratul Național Salvamont a anunțat că, în ultimele 24 de ore, salvatorii montani au...

Polițiștii doljeni au confiscat aproape 1,5 tone de articole pirotehnice și au deschis cinci dosare penale

Controalele s-au desfășurat la punctele de lucru a patru persoane juridice, autorizate să opereze cu articole pirotehnice Polițiștii din Dolj, alături de reprezentanți ai Inspectoratului...

Ministrul Energiei: Avem o datorie morală să fim alături de fraţii noştri de peste Prut

România sprijină energetic Republica Moldova, în contextul sistării gazului rusesc Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a detaliat, într-o postare, modul în care România ajută Republica Moldova,...
Ultima oră
Pe aceeași temă