5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialMETEO: Vremea se răceşte uşor şi revin ploile

METEO: Vremea se răceşte uşor şi revin ploile

ANM informează că vremea se va răcori în cea mai mare parte a ţării, iar la munte şi în regiunile sud-estice în În Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi înnorări temporare şi local averse şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 /mp. Vântul va sufla moderat, local cu intensificări în est, în sud-vest şi la munte, dar de scurtă durată şi în regiunile sud-estice, în principal asociat averselor.zilei va fi în general instabilă. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 21…22 de grade în nordul ţării şi în depresiuni şi 30…31 de grade în extremitatea de sud. În cursul nopţii, cerul va deveni variabil la senin, vântul va fi în general slab, iar izolat se va forma ceaţă; minimele termice vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

Şi la Bucureşti, vremea va fi în general instabilă şi se va mai răcori. În cursul zilei, cerul va avea înnorări temporar accentuate, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Noaptea cerul se va degaja, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

Cele mai citite

Deficitul comercial al României a crescut cu 15% în primele nouă luni ale anului, depășind 23 de miliarde de euro

România a înregistrat o creștere de 15% a deficitului balanței comerciale în primele nouă luni ale anului 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023,...

Inundațiile devastatoare din Valencia ar putea genera pierderi de asigurare de peste 3,5 miliarde de euro

Inundațiile de la finalul lunii trecute, care au afectat puternic regiunea Valencia din Spania, ar putea genera pierderi totale de asigurare de peste 3,5...

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat. La fel și cel la 6 luni

Indicele de referință IRCC a crescut, însă, de la 1 octombrie de la 5,86%, la 5,99% ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata dobânzii la care băncile...
Ultima oră
Pe aceeași temă