Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică și ploi torențiale va fi în vigore începând de vineri, la ora 18.00 și până sâmbătă dimineața, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Astfel, meteorologii precizează că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în jumătatea de vest a ţării. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi intensificări de vânt cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Totodată, în vestul şi nordul Olteniei, Banat şi sudul Crişanei, gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte ridicat, iar local se vor cumula cantităţi de apă de peste 60 l/mp şi izolat peste 80…90 l/mp.
Totodată, până duminică dimineața, instabilitate atmosferică va fi accentuată în zona de munte, precum şi în Transilvania, Maramureş, Oltenia, Banat şi Crişana. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50 l/mp.
În judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi zona de munte a judeţului Arad, ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 60…70 l/mp.
Totodată, un cod galben de caniculă rămâne în vigoare până sâmbătă, în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.