0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalVîntu, despre "dosarul" său de la Securitate: E o făcătură

Vîntu, despre „dosarul” său de la Securitate: E o făcătură

„Faţă de presupusul meu dosar, apărut pe un site de ştiri, cuprinzând colaborarea mea cu Securitatea, susţin că este un dosar fabricat şi face parte dintr-un lung şir de manipulări şi agresiuni care au început din 7 decembrie 2009. Drept urmare, am decis să acţionez în judecată site-ul de ştiri care a publicat informaţia. Dacă instanţa va decide că am fost colaborator voi plăti eu; dacă nu, vor fi obligaţi să plătească ei. Până la pronunţarea definitivă a instanţei, mi se pare jenant orice alt tip de comentariu”, spune Sorin Ovidiu Vîntu, într-un comunicat de presă remis NewsIn.

 

Hotnews şi revista Kamikaze au publicat duminică o anchetă în care se susţine că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu ar fi semnat un angajament de informator cu fosta Securitate în 1983, cu numele conspirativ „Nuş”, după cum rezultă dintr-o serie de documente „din ceea ce pare să fie dosarul personal”. Dosarul figurează ca închis în 1988, mai scrie Hotnews-Kamikaze. Vîntu ar fi oferit note informatice atât în închisoare, cât şi după eliberarea sa. Un fost ofiţer de Securitate din Roman ar fi confirmat pentru publicaţiile citate că Vîntu ar fi fost racolat în penitenciar, unde executa o pedeapsă pentru delapidare, şi ar fi fost preluat după eliberare în reţeaua unui ofiţer din Roman, oraşul unde SOV locuia înainte de 89.

Hotnews susţine că a intrat la începutul lunii iunie în posesia unui set de documente din ceea ce pare a fi dosarul personal al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Toate verificările întreprinse de atunci ar confirma existenţa unui dosar pe numele acestuia şi al unui microfilm. Unele surse citate de cele două publicaţii ar fi spus că dosarul ar fi fost distrus fizic după ’90, dar că s-a păstrat microfilmul. Potrivit datelor de pe copertă, dosarul ar fi fost microfilmat la Piatra Neamţ. Hotnews a solicitat CNSAS în data de 15 iunie 2010 să verifice calitatea de fost colaborator al Securităţii a lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Civic Media cere verificarea tuturor patronilor de presă

Asociaţia Civic Media cere CNSAS verificarea patronilor de media din România. Civic Media a trimis o adresă oficială către CNSAS în care îi cere să verifice dacă unii patroni de presă precum Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu, Adrian Sârbu, Dan Grigore Adamescu au fost colaboratori ai fostei Securităţi.

„În completarea listelor de jurnalişti, formatori de opinie şi membri ai unor organizaţii neguvernamentale solicitaţi spre verificare de către Asociaţia Civic Media în cadrul campaniei, revenim astăzi şi cu numele unor patroni de presă, pe care vă rugăm să îi cercetaţi cu prioritate, data fiind notorietatea lor, influenţa în societate cât şi numărul lor mic, spre deosebire de cei din cadrul iniţiativei numite, la care încă aşteptăm rezultatele finale, după patru ani fără o zi de la data depunerii cererii. Prin urmare, vă rugam să ne comunicaţi în timp rezonabil, conform prevederilor legale, dacă persoanele de mai jos au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii sau/şi ai Miliţiei (în cazul vreunui turnător mai mărunt)”, se arată în cererea adresată de Civic Media către CNSAS.

Patronii de presă pe care ONG-ul consideră că trebuie cercetaţi de CNSAS sunt: Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu, Adrian Sârbu, Dan Grigore Adamescu. Civic Media precizează însă că pe Bobby Păunescu, acţionar al postului B1TV şi al publicaţiilor Evenimentul Zilei şi Capital nu-l mai „dau la căutat” ţinând cont că acesta s-a născut pe 8 septembrie 1974 şi, ca atare, în decembrie 1989 avea doar 15 ani.

Cele mai citite

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Papa Francisc va vizita pentru prima dată Corsica pe 15 decembrie 2024

Papa Francisc va efectua o vizită în Ajaccio, situată în sudul Corsicii, pe data de 15 decembrie, transmite Reuters. "Pentru a treia oară de la...

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...
Ultima oră
Pe aceeași temă