Din această duminică, telespectatorii au întâlnire cu Mihai Dobrovolschi la TVR 2, unde va prezenta noul său proiect, Dobro urban.
Produs de Diana Pascal, sub semnătura regizorală a lui Aurel Badea, Dobro urban este, după cum spune Mihai Dobrovolschi, o nouă specie de emisiune de televiziune: „interviewment” – mici interviuri aproape documentaristice, pigmentate cu divertisment.
În episodul pilot, care va avea o durată de 50 de minute, Dobro urban încearcă, după cum îşi propune Dobro, „să ridice puţin preşul sub care a fost băgată, de atâta timp în România, problema drogurilor. Cu ambele ei extreme: avem droguri legale, care omoară copiii şi tinerii (etnobotanicele), şi avem droguri care n-au omorât pe nimeni niciodată, dar pentru care orice poliţist care te antipatizează te poate băga la puşcărie”.
Mihai Dobrovolschi şi echipa emisiunii au încercat să surprindă toate feţele acestui zar şi au înregistrat păreri multiple – de la avocat la consumator, de la medici la idoli civici, ajungând la părerile diferite ale aceluiaşi om, cel căruia îi este destinată emisiunea: omul de pe stradă, omul urban.
„Nu spun că veţi avea o concluzie, dar măcar veţi vedea că, prin droguri, poţi să-ţi fii propriul şaman ori propria doamnă cu coasă. E o chestiune de inteligenţă!”, este de părere Mihai Dobrovolschi, prezentatorul noului program de la TVR 2.