4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalFormat TV românesc, selecţionat la Cannes

Format TV românesc, selecţionat la Cannes

Formatul se numeşte „Rush Hour Challenge/ Trafic bară la bară” şi a fost inspirat de traficul bu­cu­reştean. Este o emisiune-concurs al cărei loc de desfăşurare este oraşul în orele sale de trafic infernal. În fiecare ediţie doi concurenţi se întrec în mai multe probe urbane: ei încearcă să găsească un loc de parcare într-o zonă aglomerată, fac curse contra-cronometru cu taximetrişti profesionişti (cine ajunge mai repede într-o locaţie anume fără să folosească GPS-ul, se iau la întrecere în consum cât mai mic de combustibil într-un număr egal de kilometri parcurşi).

 

Traficul bucureştean a creat un format de succes

„Sigur că Bucureştiul nostru mi-a dat ideea acestui format, dar emisiunea poate să se desfăşoare în oricare alt oraş din lume care se confruntă cu probleme de tra­fic”, spune Marius Toader, creatorul formatului şi director de creaţie al Media Factory, o casă de producţie care, în cei opt ani de la înfiinţare, a realizat doar emisiuni după formate originale – un lucru neobişnuit, având în vedere că grilele televiziunilor româneşti sunt pline de emi­siuni cu formate cumpărate de afară. „Nu ne-am făcut un scop în sine din a produce numai programe după formate proprii. Aşa a fost să fie. Sunt multe formate internaţionale interesante şi de calitate pe care am fi mândri să le producem”, spune Monica Şenchiu, directorul executiv al casei de producţie.

 

Programul are şanse să fie exportat

„E adevărat că încercăm să fim selectivi şi să producem emisiuni de care să nu ne fie ruşine. Iar pe piaţa TV din România o astfel de strategie începe să se transforme într-un dezavantaj. Nu trebuie decât să te uiţi ce orori de emisiuni şi ce făcături prezentate drept reality show-uri sunt acum la televizor. Sper să fie doar din cauza crizei”, a completat-o Marius Toa­der. Formatul ajuns în selec­ţia specială de la MIPFormats (unde anul trecut s-au înregistrat tranzacţii de peste 10 miliarde de dolari) va fi prezentat la Cannes, pe 11 aprilie, în faţa unui public format exclusiv din oameni de decizie din domeniu. „Noi spe­răm să fie o deschidere de drum nu numai pentru noi, ca firmă, ci şi pentru alţi produ­cători şi, mai ales, pentru televiziunile ro­mâneşti. Împre­ună putem crea formate care să fie distribuite şi produse inter­naţional. Poate că selecţionarea acestui prim format TV românesc este semnalul că se poate nu doar să cumpărăm formate TV, ci şi să exportam”, speră Monica Şenchiu. 

Trailer-ul „Rush Hour Challenge” îl puteţi vedea pe site-ul www.romanialibera.ro

 

Media Factory, 20 de formate originale

Casa de producţie a fost înfiinţată în 2002 de Monica Şenchiu şi Marius Toader, amândoi foşti producători la PRO TV (pe vremea când televiziunea se numea Canal 31 şi emitea doar în Bucureşti şi împrejurimi). Cele mai cunoscute formate ale casei de producţie sunt „Reporter Incognito”, prima emisiune de investigaţie cu camera ascunsă de la noi (Prima TV), „Animat Planet”, programul satiric difuzat şapte sezoane de Antena 1,  „România mea” cu Emil Hurezeanu, de la Realitatea TV, emisiune care a mutat pentru prima dată talk-show-ul din studioul TV în stradă.  „Potopul după Dinescu”, „Aruncaţi din tren”, „Comunism pe burta goală”, „Părerea mea”  sunt alte titluri dintr-un portofoliu de aproape 20 programe TV originale.

Cele mai citite

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă