2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCe eroi noi vedem la TV în 2011?

Ce eroi noi vedem la TV în 2011?

Televiziunile americane pregătesc pentru 2011 câteva seriale noi cu bugete impresionante. Printre cele mai aşteptate titluri sunt „Terra Nova”, produs de Steven Spielberg, şi ecranizarea seriei fantasy „Cântec de gheaţă şi foc”. În România vor intra, de anul viitor, „Boardwalk Empire” şi „The Defenders”.

Aclamata serie „Cântec de gheaţă şi foc” a lui George R.R. Martin se va transfoma într‑un serial de televiziune filmat de HBO, iar data estimativă a lansării episodului-pilot este primăvara anului 2011. Seria „Cântec de gheaţă şi foc” este considerată o capodoperă a genului fantasy, poziţionată de specialişti mai sus pe scara valorilor genului decât „Stăpânul inelelor”. Episodul-pilot a avut un buget de peste 10 milioane de dolari.

HBO încearcă să dea lovitura şi cu noua serie „Luck”, ce are pe afiş nume grele, precum Dustin Hoffman (la primul rol important în televiziune după 30 de ani), Nick Nolte şi Dennis Farina. Serialul urmăreşte povestea lui Ace Bernstein (Dustin Hoffman), un pasionat al jocurilor de noroc, care a ieşit recent din închisoare şi caută noi metode de fraudă. Deocamdată nu este cunoscută data exactă a lansarii, însă producătorii estimează că premiera va avea loc în septembrie.

Înapoi la dinozauri cu Steven Spielberg

Printre cele mai aşteptate seriale ale anului viitor se află un SF produs de Steven Spielberg, „Terra Nova”, a cărui premieră este aşteptată în septembrie 2011 pe Fox TV. Potrivit producătorilor, fiecare episod din cele 13 ale primei serii a avut un buget de 4 milioane de dolari. Acţiunea se desfăşoară în 2149, când viaţa pe Pământ este ameninţată cu extincţia din cauza suprapopulării. Serialul spune povestea unei familii care călătoreşte 85 de milioane de ani înapoi în timp în lumea paradisiacă Terra Nova, condusă însă de un grup de reptile carnivore. Pe de altă parte, Fox respectă reţeta ce a făcut celebru sitcomul „Family Guy” şi pregăteşte o nouă producţie animată, „Bob’s Burgers”.

Alte seriale despre doctori

Starul din „Prietenii tăi”, Matthew Perry revine la ABC în serialul „Mr. Sunshine”, în rolul unui manager sportiv care îşi reevaluează viaţa după ce împlineşte 40 de ani. Premiera va avea loc pe 9 februarie 2011.

ABC mizează şi pe comedia „Happy Endings”, care explorează o relaţie de prietenie ce survine după o poveste de dragoste. Premiera episodului pilot este programată pentru 13 aprilie 2011. Tot ABC plănuieşte lansarea a două noi drame despre medici, „Body Of Proof” şi „Off The Map”. „Body Of Proof”, programată pentru 29 martie, urmăreşte povestea medicului legist Megan Hunt, ale cărei metode de a elucida misterele din spatele crimelor o aduc în atenţia superiorilor. De asemenea, pe 12 ianuarie va fi lansată drama „Off The Map” (creatorul seriei „Anatomia lui Grey”), ce prezintă povestea a şase doctori care încearcă să determine motivaţia din spatele deciziei de a lucra în lumea medicinei.

Supereroul „The Cape”

NBC merge pe mâna unui supererou, „The Cape”. Serialul urmăreşte drama unui poliţist onest într-o lume coruptă, căruia i se înscenează o serie de crime. Este forţat să-şi părăsească soţia şi copilul, dar, mânat de dorinţa de a se întoarce acasă şi de a se răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa, el devine eroul cu mască „The Cape” (personaj inspirat din benzile desenate ale fiului său). Serialul va avea premiera pe 9 ianuarie 2011.

Istoria dinastiei Borgia

Reţeaua Showtime a programat 10 episoade ale serialului „The Borgias”, un portret complex al uneia dintre cele mai interesante dinastii din istorie. Jeremy Irons, câştigătorul unui Oscar pentru cel mai bun actor, joacă rolul lui Rodrigo Borgia, vicleanul şi manipulatorul patriarh din familia Borgia care avansează până în cele mai înalte organizaţii ale Italiei renascentiste.

Noutăţi la televiziunile româneşti

AXN România aduce multe serii noi dramatice, precum serialul „Avocaţi în Las Vegas (The Defenders)”, cu James Belushi în rolul principal, care debutează în 2 ianuarie. În 10 ianuarie va fi lansat şi serialul „Vieţi curate (The Cleaner)”, iar primul episod din prima serie „Viaţă neaşteptată (Life UneXpected)” va începe din 15 ianuarie, la fel şi prima parte din serialul „Lege şi dreptate“ (Justified)”, cu Timothy Olyphant în rolul principal (din 26 ianuarie). La AXN, tot la începutul anului, va avea premiera serialul „Dark Angel”, cu Jessic Alba, cap de afiş. La Diva Universal, în februarie vom avea parte de primul sezon al seriei „Lipstick Jungle”, cu Brooke Shield în rolul principal. HBO aduce în România, la începutul acestui an, serialul original „Boardwalk Empire”, cu Steve Buscemi în rolul principal, iar pe HBO Comedy se pregăteşte lansarea serialului „Raising Hope”.

 

Cele mai citite

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă