Cel puţin patru persoane au murit şi alte 40 au fost rănite sâmbătă seara, după ce o scenă pe care urma să aibă loc un concert s-a prăbuşit în statul Indiana (nordul Statelor Unite), au anunţat oficialii locali, citaţi de AFP, preluată de Mediafax.
O pală de vânt a provocat prăbuşirea scenei pregătite pentru un concert sâmbătă, în jurul orei 21.00 (duminică, 04.00 ora României), a anunţat poliţia.
Prima parte a spectacolului tocmai se terminase, iar spectatorii aşteptau intrarea în scenă a grupului country Sugarland, când scena a început să se răstoarne, iar tribunele să se clatine. Mulţimea s-a grăbit apoi să fugă, în timp ce scena se prăbuşea.
Potrivit organizatorilor, bilanţul ar putea să fie mai grav. O televiziune locală vorbeşte despre 46 de morţi.
„Sunt patru morţi confirmaţi. Rugăciunile noastre merg către familiile celor afectaţi”, a anunţat cotidianul The Indianapolis Star, citând un mesaj difuzat pe Twitter de organizatorii festivalului.
Echipele de salvare şi alte persoane au mers rapid la faţa locului pentru a-i ajuta pe cei blocaţi sub dărâmături, adaugă cotidianul. „Numeroşi spectatori au ajutat echipele de salvare să scoată persoanele blocate”, a declarat Frank Straub, de la departamentul pentru Securitate publică.
Persoanele rănite au fost duse la spitalul din regiune Indianapolis.
Grupul Sugarland şi-a prezentat condoleanţe printr-un mesaj difuzat pe Twitter.