2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialUraganul Rina determină evacuarea astronauţilor dintr-un laborator submarin al NASA

Uraganul Rina determină evacuarea astronauţilor dintr-un laborator submarin al NASA

Apropierea uraganului Rina a obligat, miercuri, NASA să evacueze astronauţii aflaţi într-un laborator submarin Aquarius din largul Floridei, unde se antrenau pentru o viitoare călătorie către un asteroid, a anunţat agenţia spaţială americană, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Echipajul a părăsit Aquarius pentru a urca la suprafaţă şi pentru a se îmbarca în vapoare”, a precizat NASA pe contul său de Twitter, indicând că şase membri ai echipajului au debarcat la ora 13.00 GMT (16.00 ora României).

Această evacuare intervine după cinci dintre cele 13 zile prevăzute de misiunea lor în Aquarius, un laborator submarin situat la 4,5 kilometri în largul coastelor Key Largo în Florida.

Acest antrenament vizează familiarizarea astronauţilor cu o apropiere de un asteroid aproape lipsit de gravitaţie. NASA intenţionează să organizeze un zbor către un astfel de obiect în 2025. Cei şase membri ai echipajului şi-au început misiunea la 20 octombrie.

Cele mai citite

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă